Denumire Argint | BSG

argint-aurArgintul se găsește în natură, cel mai adesea, aliat cu aurul. Aurul nativ care se găsește în multe zăcăminte aurifere este, de fapt, un aliaj natural – soluție solidă- de aur și argint.

Oamenii au descoperit și au folosit aurul cu mii de ani înaintea erei noastre, iar acest fapt a dus și la cunoașterea argintului.

La început, atât aurul, cât și argintul au fost folosite doar pentru a se confecționa podoabe.

Argintul, din cauza faptului că cel mai des e găsit în natură aliat cu aurul, nu a putut fi obținut ușor în stare metalică decât mult mai târziu decât aurul. Argintul în stare nativă s-a găsit, în Antichitate, în Spania și în Armenia.

În Evul Mediu, argintul și aurul erau considerate metale nobile, spre deosebire de celelalte metale (cupru, plumb etc.), cele din urmă fiind categorisite drept imperfecte.

Și acum argintul este considerat metal nobil, având, în mare parte, aceleași proprietăți ca și aurul. Argintul e rezistent la agenți chimici, fiind utilizat, de-a lungul timpului, la fel ca aurul. Din argint se confecționează bijuterii, obiecte uzuale (inclusiv de uz casnic – veselă, cupe etc.), fiind folosit și pentru baterea monedelor, în industria fotografiei, a filmelor, în telefonie, în industria electrică, electronică, în medicină și multe altele.

Denumirea argintului indică luciul și culoarea lui, ”argentum” în limba latină însemnând ”alb” sau de culoare deschisă. În limba germană, denumirea argintului e silber, iar în engleză – silver. În franceză i se spune argent, termen care indică atât metalul – argint, cât și tot felul de monede, adică bani, iar la figurat, ”argent” înseamnă bogăție. Numele argintului în spaniolă este plata, de la această denumire rezultând mai târziu și denumirea platină. Mulți ani după ce a fost descoperită, platina (cu mult mai târziu decât argintul), aceasta era considerată tot un fel de argint, dar de calitate inferioară, nefiindu-i recunoscute calitățile decât mult mai târziu.

Datorită faptului căera atât de rar întâlnit, în anii 3000 î. Hh., argintul avea o valoare mai mare decât a aurului. Valoarea argintului lui a tot scăzut în timp, ajungând ca în zilele noastre aurul să fie cu mult mai valoros.

În același timp cu aurul, și argintul a fost cercetat de către alchimiști, care îl numeau „metalul Lunii” sau al Dianei, făcând o analogie între strălucirea argintului și strălucirea lunii.

Bibliografie: I. Lăzărescu, V. Brana, Aurul și argintul, București, Editura Tehnică, 1972.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate