Dacii | BSG

daciHerodot, părintele istoriei, spune despre daci și geți, cele mai impotrante dintre triburile tracice. El spune despre țara geților astfel: „Există și o altă împărțire a țării, o împărțire mai veche, astfel că unii se numesc daci, alții geți. Geți se numesc cei de la Răsărit, care sunt la Mare, iar numele de daci se dă celor de la Apus, celor care trăiesc lângă germani…  Dacii vorbesc absolut aceeași limbă ca și geții…”

Despre credința acestora, Herodot ne spune că geții se credeau nemuritori și că se închinau zeului Zamolxis.  Mai spune că grecii vorbesc despre Zamolxis astfel: „…acest Zamolxis fiind om, a slujit la Samos ca sclav; a fost chiar rob al lui Pitagora; în urmă, câștigându-și libertatea, se spune că ar fi strâns avere mare și îmbogățindu-se, s-a întors în patria sa.” Zamolxis i-a învățat pe traci și pe geți că nici el, nici ei, nici cei ce se vor naște dintr-înșii nu vor pieri, ci vor merge într-un loc unde vor viețui de-a pururi, bucurându-se de toate cele bune. Le-a transmis multă înțelepciune. După ce i-a învățat toate acestea, Zamolxis, spun grecii că și-ar fi  săpat o locuință subterană și după ce-a terminat-o, s-ar fi făcut nevăzut pentru traci. El a rămas acolo trei ani, în timp ce tracii îl plângeau ca pe un mort, și îl regretau. Și mai spuneau grecii că în al patrulea an a ieșit, confirmându-se astfel spusele lui.

„În ce mă privește – spune Herodot – părerea mea este că Zamolxis a trăit cu mulți ani înaintea lui Pitagora. Și cred că e destul cât am spus, fie că a existat un om cu numele de Zamolxis, fie că va fi fost o divinitate indigenă de-a geților.”

Înțelepciunea lui Zalmoxis e transmisă mai departe, ajungând chiar în Atena, unde Platon îi învață pe greci despre Zamolxis. El le spune grecilor într-un discurs că a auzit în armată, de la unul din medicii lui Zamolxis că: „…după cum ochii nu se pot vindeca fără capul întreg, și nici capul fără corpul întreg, astfel nici corpul nu se poate vindeca fără suflet, dar acesta e motivul pentru care cei mai mulți din medicii greci se înșeală în privința multor boli, fiindcă nu cunosc întregul pe care ar trebui să-l vindece…”

Bibliografie: Busuioceanu, Alexandru, Zamolxis, București, editura Meridiane, 1985.

coif dacicAurul scrie şi rescrie istorii. Chiar dacă cei în măsură să facă săpături arheologice nu au făcut mai nimic în ultimii ani pentru a ne descoperi şi redescoperi istoria, ba chiar parcă încearcă să se ascundă anumite lucruri, iată că pământul pe care trăim nu mai poate să tacă. Parcă strămoşii noştri sunt chinuiţi de anumite nedreptăţi care s-au abătut asupra noastră. Am căzut, ca popor, în dizgraţia multor ţări, care, de fapt, ar trebui să ne privească cu admiraţie. Dacă noi, urmaşii dacilor, am ajuns unde suntem, este tocmai din cauza faptului că am fost, poate, ca popor, prea buni, am acceptat prea multe.

Spuneam că pământul în care strămoşii noştri au fost îngropaţi, nu mai poate să tacă. El scoate la suprafaţă dovezi, dovezi de aur. În ultimul secol au fost descoperite multe tezaure geto-dace extrem de preţioase, care îşi spun şi ne spun istoria strămoşilor noştri. Ne spun că odinioară am fost un popor de frunte, şi mulţi se temeau să ne calce pământurile.  Geto-dacii erau oameni liberi. Pe aceste pământuri nu se ştia ce este sclavia. Clasele sociale din Dacia erau trei: nobilimea, preoţimea şi oamenii de rând. Nobilimea, clasa care se afla la conducere, este cunoscută sub denumirea de tarabostes. Se spune că dacii erau organizaţi în triburi. Ştefan Burda însă, cel care a scris o carte despre tezaurele strămoşilor noştri, descoperite de-a lungul vremii, după ce a studiat şi a admirat operele de artă ale dacilor, e de părere că „această creaţie nu mai putea aparţine unei lumi organizate în uniuni tribale, mai mici sau mai mari. Suntem într-o societate guvernată de un rege, cu ajutorul unei mari şi numeroase nobilimi stăpânitoare de averi şi, în primul rând, alcătuind suita militară a regelui. Mai mult chiar, putem vorbi de o regalitate atât de autoritară, încât era capabilă să instaureze un adevărat şi efectiv monopol al aurului.” Traco-geto-dacii au fost primii din lume care au făcut artă din prelucrarea aurului, începând cu mileniul V î. Hr. Iar arta prelucrării aurului a devenit atât de înfloritoare încât, chiar în secolul V î.Hr., ajunge la perfecţiune, la desăvârşire. Obiecte de o frumuseţe deosebită au fost descoperite pe meleagurile noastre, piese care şi acum, după mai bine de 2.500 de ani, ne uimesc prin complexitatea lor.

Dovada acestui fapt este tezaurul de la Cucuteni – Băiceni, descoperit, ca mai toate tezaurele, din întâmplare. Sunt atâtea cetăţi dacice la noi în ţară, dar, din păcate, nu numai că nu se recondiţionează şi nu se mai fac săpături, dar au fost lăsate în paragină.

În judeţul Iaşi, la Cucuteni – Băiceni, în anul 1959, mai mulţi ţărani au găsit, într-o lutărie, peste 70 de piese, unele întregi, altele fragmentate, care cântăresc, în total, 2063 grame de aur, adică peste două kilograme. Specialiştii spun că tezaurul datează din secolul V î. Hr.

Se remarcă, între aceste obiecte, un coif (păstrat parţial), de tip getic, lucrat din tablă de aur modelată prin ciocănire, şi ornamentat „au repousseé” (adică modelat prin percutare interioară destinată a provoca reliefuri). Bogate motive spiralice, cu linii incizate se află pe acest coif de armură, iar pe obrăzarul stâng se află un personaj stând pe tron, cu un rython în mâna stângă şi o cupă în mâna dreaptă. Pe celălalt obrăzar se află motive zoomorfe, animale fantastice înaripate, simboluri solare, foarte des întâlnite în arta geto-dacă, şi motive geometrice.

Înălţimea coifului este de 34,50 cm, are un diametru maxim de 25 cm, diametru la bază de 21 cm şi cântăreşte greutate aproximativ 500 g.

Alături de coiful princiar de la Poiana – Coţofeneşti (descoperit, tot întâmplător, de un elev), cel de la Cucuteni – Băiceni se află printre cele mai vechi şi valoroase obiecte princiare geto – dace, din aur.

Bibliografie: Burda, Ştefan, Tezaure de aur din România, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979.

Civilizaţia Cretană s-a născut pe Insula Creta, fiind una dintre cele mai timpurii civilizaţii europene. Locul i-a fost luat mai apoi de cultura miceniană, despre care se spune că ar fi fost „bogată în aur”. Cei care vor vizita insula Creta, vor putea vedea la palatul Knossos cât de înfloritoare a fost civilizaţia minoică, încă din mileniul II, î. Hr.

Ca şi dacii, şi cretanii erau un popor liber, fiind în deplină comuniune cu natura. Şi ei aveau, încă din mileniul III, meşteşugari iscusiţi, giuvaergii şi aurauri, exportând numeroase bijuterii.  Corăbiile lor aduceau din Egipt fildeş şi vase scumpe, statuete, perle şi pietre dure, veşminte somptuase şi metale comune.

Cretanii au adus contribuţii originale în gliptică (arta de a sculpta sau grava figuri ornamentale pe pietre prețioase sau semiprețioase sau pe mulajele pentru monede și medalii). Ei sculptau imagini pe pietrele dure pentru sigilii confecţionate din agate, cornalină, ametist şi altele, ceea ce le-a adus un binemeritat renume. Aurul aici era mai preţuit, deoarece era mai rar.

La fel ca la geto – daci, taurul la cretani era simbolul bogăţiei şi al fertilităţii (vezi rhytonul de le Poroina).

Sir Arthur John Evans (1851 –  1941) a fost un arheolog englezcare a făcut o serie de expediții în Grecia și mai ales în Creta, descoperind, între 1900-1931 și restaurând palatului minoic din Knossos.

La noi, aproape toate tezaurele au fost descoperite din întâmplare, de către oameni simpli, de la ţară. De ce oare nu se fac săpături arheologice şi de ce nu se acordă mai multă importanţă trecutului şi istoriei noastre? Luând în considerare valoroasele obiecte din aur datând din mileniul V î.Hr. până înainte de cucerirea romanilor, suntem îndreptăţiţi să credem că pe aceste pământuri, strămoşii noştri au avut o cultură şi o civilizaţie mai mult decât înfloritoare.

în imagine este fresca „Prinţul cu crini” din palatul Knossos

Strămoşii noştri, dacii, care făceau parte din marele neam al tracilor, se ocupau, pe lângă agricultură, apicultură, păstorit şi olărit, şi cu extrăgerea aurului şi a argintului, pe care le prelucrau sub formă de bijuterii, obiecte de cult, etc.

Civilizaţia dacilor era foarte dezvoltată în acele vremuri; ei băteau chiar şi monede din aur. Erau oameni harnici şi viteji, iubeau viaţa şi le plăcea să se petreacă.

Eu cred că am păstrat de la daci toate aceste calităţi şi că ar trebui să fim mândri că suntem urmaşii lor.

Probabil de la daci ni se trage nouă, românilor şi iubirea pentru aur, acest metal nobil din care ei confecţionau podoabe atât de frumoase, încât le putem numi artă.

De-a lungul timpului, au fost descoperite foarte multe bijuterii care aparţineau dacilor. Cea mai importantă descoperire a fost la Sarmizegetusa Regia,  cea mai mare fortificaţie daco-getă de pe teritoriul României. Aici au fost găsite numeroase bijuterii, monede, obiecte de aur si argint care fac parte din Tezaurul dacic.

Vestigiul este situat în satul Grădiştea Muncelului, judetul Hunedoara, şi a fost capitala fostei Dacii, înainte de colonizarea romană. Aici au fost găsite şi vestitele brăţări dacice.

Arheologii sătmăreni şi ucraineni care fac săpături la şantierul arheologic de la Malaia Kopania, din Ucraina, la 20 de kilometri de România, au descoperit, pe locul unui cimitir dacic, obiecte din aur. Despre această descoperire se spune că ar fi cea mai mare descoperire de bijuterii dacice, după vestitele brăţări din aur.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate