Cristale | BSG

pietre_sinteticeDe sute de ani, oamenii au încercat să creeze cristale sintetice, după modelul celor găsite în natură, în scoarța terestră.

Putem face deosebirea dintre un cristal natural și unul sintetic, privind mai atent și observând că, pe când cele naturale au în ele corpuri străine, cristale din alte minerale etc. denumite „defecte”, cristalele sintetice sunt perfecte.

Cristalele create de oamenii de știință iau întotdeauna forma și dimensiunea dorită, fiind utilizate adesea în tehnologia de azi, mergând, am putea spune, mână în mână cu tehnologia.

Se fabrică rubine și smaralde, safire și multe alte cristale.

 Multe smaralde sunt produse prin tehnica fuziunii fondanților. O pudră alcătuită din particule de smarald se încălzește într-un creuzet împreună cu o substanță solidă, pe nume „fondant”. El se topește, și amestecul este lăsat să se răcească, formând cristale. Aceste cristale cresc, și, în câteva luni se formează smaraldul.

Mai este și tehnica fuziunii la flacără, cu ajutorul căreia se fabrică spinelul, rutilul și corindonul. Pulberile se încălzesc până când se unesc în stropi de lichid care picură pe un suport. Îndepărtând, treptat, suportul de flacără, se formează un singur cristal sau „bulă”.

Se mai produce artificial și siliciul, deoarece în natură nu se găsesc zăcăminte de siliciu pur.Siliciul e folosit adesea în tehnologie, la cipuri formate din plăcuțe tăiate din cristale sintetice de siliciu pur. Plăcuțele au circuite electronice, câte unul pentru fiecare cip.Siliciul e folosit și la cardurile de credit.

Rubinul sintetic e folosit la unele lasere.

Tehnicile de producere a cristalelor se perfecționează de la o zi la alta, putând spune că progresele viitoare în electronică depind de acestea.

Bibliografie: R.F. Symes, R.R. Harding, Cristale şi pietre preţioase, editura Enciclopedii vizuale,  2005.

glob_de_cristalCuvântul „cristal” vine de la grecescul krystallos, unde krios înseamnă gheață și talos, care, în limba greacă înseamnă „taie”, iar în dialectul cretan – „soarele”. Cristalele constituie o substanță minerală solidă, omogenă, având o structură internă regulată.

Cristalizarea se produce atunci când o substanță ia forme geometrice încadrate în laturi plane și netede, denumite fațete sau fețe.

O parte din cristale sunt transparente, cele alese pentru a fi pietre prețioase fiind asociate cu perfecțiunea și limpezimea.

În jurul nostru. pretutindeni, sunt cristale, chiar dacă multe dintre ele nu sunt nici perfecte, nici transparente. Rocile care formează Pământul, Luna și meteoriții sunt alcătuite din minerale care, la rândul lor, sunt formate din cristale. Cristalele alcătuiesc munții sau fundul oceanelor, precum și nisipul plajelor pe care călcăm

Chiar și adrenalina, hormonul produs de organism pentru a-l ajuta să facă față stresului, are o structură cristalină.

Cristalelor li s-au atribuit dintotdeauna calități miraculoase. Cuarțul este cel mai cunoscut material pentru globurile de cristal. Dar mai erau folosite la „ghicit” și oglinzile, oțelul șlefuit sau alte materiale, precum și suprafața apei.

Globurile de cristal au fost utilizate pentru a le prezice oamenilor viitorul, încă din Antichitate, de pe vremea grecilor și romanilor antici. Cel care ghicește în cristal privește cu mare atenție suprafața șlefuită, până când nu se mai poate concentra. Atunci, în locul globului vede o perdea de ceață care îl ajură să aibă „vziuni” în globul de cristal, interpretate ca răspunsuri la întrebările puse de cel care dorește să i se prezică viitorul.

Bibliografie: R.F. Symes, R.R. Harding, Cristale şi pietre preţioase, editura Enciclopedii vizuale,  2005.

cristale_zahărCristalele sunt omniprezente. Folosim zilnic, poate fără să ne dăm seama, zeci de cristale, în gospodărie sau în afara ei. Există cristale în gheaţa din congelator, cristale de zahăr în dulapul de bucătărie. Peste 100 de milioane de tone de zahăr sunt creistalizate, în fiecare an, în rafinării, deoarece zahărul, când este extras din sfecla  sau trestia de zahăr, se află în stare lichidă.

Găsim cristale de vitamina C şi de aspirină în sertarul cu medicamente. Pastilele de vitamina C conţin cristale de  acid absorbic. Este o substanţă cristalină, de culoare albă, care intră în compoziţia citricelor, tomatelor şi legumelor verzi. Vitaminele, luate în cantităţi mici, sunt esenţiale pentru sănătatea omului. Organismul nostru nu le poate produce, aşa că trebuie asimilate prin hrană.

Mai sunt cristale de tartrat în sticla de vin şi cipuri de cristale de siliciu în maşina de spălat sau frigider.

Telefonul, televizorul, radioul şi aparatul foto funcţionează pe bază de cristale; bicicletele şi maşinile se acoperă de rugină, cu alte cuvinte, se cristalizează. Iar casele sunt construite din materiale care, în mare parte, sunt cristaline.

Mulţi oameni poartă zilnic bijuterii care conţin pietre preţioase sau semipreţioase. De asemenea, există cristale minuscule de cuarţ în multe din ceasurile de mână, rubinul fiind utilizat, de asemenea, aici.

Monitoarele multor calculatoare sunt făcute din cristale lichide care, deşi curg ca un lichid, au molecule dispuse ca cele din cristale, precum şi proprietăţi ale cristalelor. Electricitatea reordonează moleculele, astfel încât ele absorb sau reflectă lumina, adică se întunecă sau se luminează.

Bibliografie: R.F. Symes, R.R. Harding, Cristale şi pietre preţioase, editura Enciclopedii vizuale,  2005.

De-a lungul timpului, multe  civilizaţii şi popoare au folosit puterea cristalelor, cu diverse scopuri.  Începând cu Atlantida, dar şi cu miticul continent Mu, avem informaţii despre pietrele preţioase, care erau utilizate în: medicină, iluminare, navigaţie,  controlul vremii, transmisii telepatice, stocare de informaţii şi chiar salturi în timp. Aceste secrete au fost îngropate apoi, fiind cunoscute doar de cei iniţiaţi, pentru a nu fi folosite necorespunzător.

Mai târziu reapar, de această dată ca informaţii scrise, preluate din Scriptură. Astfel, toiagul lui Moise, se pare că era o baghetă Atlantă, având calităţi deosebite: când îl îndrepta spre cer începea o ploaie cu tunete, când lovea cu el o stâncă ţâşnea apă etc.  Bagheta Atlantă era o ţeavă care avea la ambele capete amplasat câte un cristal şi care, având un capăt în centrul mâinii, amplifica forţa energetică a purtătorului şi putea transmite dorinţele sale.

Se spune că şi apostolii lui Isus purtau anumite cristale, care îi ajutau la realizarea unor minuni.

În timpul Evului Mediu, regele Arthur avea sabia sa, Excalibur, despre care se spune că avea montat un cristal pe mâner, care amplifica puterea celui ce o mânuia.

Legendarul magician Merlin se folosea de un cristal sferic pentru a putea citi viitorul, la fel ca şi Nostradamus.

În Orient, regii din India erau sfătuiţi să strângă cât mai multe pietre preţioase, deoarece acestea le asigurau protecţia.

Populaţiile amerindiene foloseau cristalele în scop curativ sau pentru vizualizări, meditaţie etc.

Deoarece în special cei aflaţi la putere reuşeau să achiziţioneze preţioasele pietre, acestea erau asociate cu sângele regal. Astfel, în trecutul îndepărtat, pietrele apar montate pe: coroane, săbii, tronuri, însemne ale puterii, semnificând forţa sau protecţia.

Bibliografie: Andronici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate