Craciun | BSG

Cu ocazia Nașterii Mântuitorului, dorim tuturor clienților noștri, colaboratorilor și cititorilor acestui blog, Crăciun Fericit!

Anul 2011 este la capăt de drum și vrând-nevrând fiecare ne gândim la anul care vine, la ce ne dorim nouă, la ce-i dorim familiei noastre, la ce le dorim prietenilor noștri, la ce-i dorim acestei lumi materiale sau spirituale. Haideți să încercăm să-i scriem Moșului fiecare câteva gânduri și dorințe pentru cei dragi, iar anul viitor pe această vreme să ne întoarcem aici și să vedem dacă ni s-au îndeplinit dorințele. Pentru a sparge gheața o să-mi împărtășesc eu primul gândurile pentru anul care vine:

În 2012, îmi doresc multă sănătate pentru toate familiile din lumea acesta; îmi doresc să fie pace în lume; îmi doresc să devenim mai buni și mai umani; îmi doresc să prețuim și să iubim mai mult valorile.

 

Tuturor ne plac florile, plantele; iar în acest anotimp ne putem bucura de frumuseţea şi minunăţia unei plante de apartament nepretenţioase şi uşor de îngrijit.

Aceasta este Crăciuniţa, cunoscută şi sub numele de Steaua Crăciunului ( euphorbia pulcherrima).

Crăciuniţa este o plantă deosebită datorită faptului că işi poate schimba culoarea frunzelor în roşu, galben, roz sau crem. Acest proces are loc tocmai în preajma Crăciunului.

Poartă numele de „Steaua Crăciunului” datorită unei legende vechi în care se spune că un copil sărac, dorea să îi ofere lui Isus un dar prin care să-şi exprime întreaga sa iubire faţă de acesta. Astfel, copilul a cules un buchet de flori de pe marginea drumului pe care l-a dus în biserică. Acestea au înflorit chiar în ziua de Crăciun, formând superbe steluţe de flori roşii.

Aşadar, să dăruim „Steaua Craciunului”, ca semn al dragostei şi aprecierii faţă de semenii noştrii.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate