corp uman | BSG

magnetismMagnetismul este manifestat în diverse moduri: prin atracția sau respingerea față de unele persoane, față de obiecte sau față de câmpul magnetic al aparatelor care au câmpuri electromagnetice.

Biomagnetismul este magnetismul biologic care există la oameni, plante, roci sau animale.

Datorită compoziției (ioni pozitivi/negativi, electroni negativi, protoni pozitivi, fotoni – lumina etc), toate substanțele suportă încărcături energetice.

Există persoane care au capacitatea de a-și lipi magnetic obiecte pe piele. Acest fenomen se numește telekinezie.

Cei doi poli, plus și minus se orientează, creând astfel materiale magnetice.

Magnetismul uman  sau animal este biologic, și încă nu s-au găsit explicații exacte în privința lui. Seamănă cu feromagnetismul metalic, însă este mai slab ca intensitate și se poate transmite la distanță mai mare.

Numai fierul, nichelul, cobaltul și unele aliaje ale lor formează magneți permanenți prin magnetizarea lor sau sunt atrași de magneți. Iar sângele conține atât fier, cât și nichel (în cantități foarte mici).  De asemenea, unii cercetători susțin că organismul uman conține, la anumite articulații, unele cantități, infime, de magnetit, adică mineralul de magnet natural.

Magnetismul poate fi utilizat în reechilibrarea zonelor defecte din corpul uman. Anumite organe sau zone, din cauza oboselii sau a anumitor substanțe, se pot dezechilibra din punct de vedere magnetic sau organic. Refacerea câmpului magnetic se poate efectua simplu, prin aplicarea palmei pe locul cu probleme, așteptând câteva minute sau zeci de minute astfel. În acest timp se produc modificările magnetice necesare și se instalează starea de bine. Cei care sunt supuși magnetizării simt căldură în zona afectată sau destindere.

Bibliografie: Andronovici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.

grâu-auriuPlantele pot să absoarbă aurul din sol în mod natural. Comparativ cu alte tipuri de plante, cele vasculare au conținuturi de aur frecvent foarte ridicate. Plantele vasculare sunt plante superioare, având în interiorul lor vase prin care circulă seva. Ferigile, gimnospermele (plante lemnoase / arbori și arbuști, care au semințele neînchise în fruct) și plantele cu flori sunt plante vasculare. Aur se poate găsi și chiar extrage și din porumb sau lucernă. În plante, aurul se găsește sub formă de particule minuscule, numite nano-particule.

Dintre animale se remarcă bureții marini, insectele, dintre care gândacul de mai, albinele și unele animale terestre care pot avea concentrații de aur cuprinse între 18 pânã la 12 000 ppm (acest simbol face parte din termenii limbii engleze, abreviere ppm – parte din milion, iar transformat este

1 ppm = 1 mg/l).

Chiar și corpul uman conține aur, aurul fiind prezent în structura ADN -ului omului. Un om de 70 kg are în corp aproximativ 0,2 mg de aur. De aceea, aurul este comestibil, iar unii oameni chiar îl consumă.

De asemenea, aurul este prezent și în cărbuni, în cărbunii care dau cenușă puțină sau cei care sunt acoperiți de roci bogate în piritã1, în părțile inferioare și superioare ale stratelor, în fragmentele de cărbuni din gresii sau în fragmentele carbonizate din apropierea faliilor, fracturilor și zonelor brecifiate, adică sfărâmate.

La fel, petrolul, șisturile și alte roci cu conținut de materie organică, prezintã concentrații ridicate de aur. În acest sens putem menționa asfaltul din regiunea Noto, Italia (1,0 ± 0,1 ppm) și petrolul din unele regiuni precum California, SUA și Libia.

Aurul prezintă mari variaţii de conţinut în apele subterane, pâraie, râuri și lacuri, ca și în produsele de precipitare ale acestora. Apa proaspătă cuprinde cca. 0,000033 ppm aur. Dupã Boyle R.W., concentrațiile cele mai mari de aur apar în izvoarele reci și apele de mină asociate zăcămintelor de aur, după care urmeazã apa pâraielor și râurilor din vecinătatea zăcămintelor de aur, apa de adâncime având conținutul de aur cel mai scăzut. În schimb, conținutul de aur este foarte ridicat în apele sărate ale mărilor și oceanelor.

Bibliografie:

Berbeleac, Ion, Zăcăminte de aur, Editura Tehnică, București, 1985.

 1DEX – PIRÍTĂ, pirite, s.f. Sulfură de fier naturală, de culoare galbenă, cristalizată în sistem cubic, folosită mai ales ca materie primă la fabricarea acidului sulfuric. – Din fr. pyrite.

sursa foto


Caută pe site

Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate