Coroana | BSG

coroana-Ludovic VEste bine de știut că Ludovic al XV – lea (1710 – 1774), a fost rege al Franței și Navarei din 1715 până în 1774.

Viața lui a fost extrem de interesantă. La vârsta de doar 5 ani a devenit rege. Ducele de Orleans era regent al regelui – copil și a condus până când micul rege devenea major.

Curtea regelui care a domnit înainte, regele Ludovic al XIV – lea, se evidenția prin opulență și strălucire. Regele prefera diamantele mari. Iar când Ducele de Orleans a ajuns la putere (în 1720), a interzis purtatul pietrelor prețioase, al diamantelor și perlelor, încercând astfel să oprească scurgerile de fonduri exagerate și să restaureze finanțele de stat pe temelie solidă. Însă încercarea lui a eșuat.

Când Ludovic XV a împlinit vârsta majoratului, în 1722, s-a poruncit să se facă o coroană din aur cu pietre prețioase, pe care tânărul rege să o poarte după încoronare. A fost „cea mai splendidă coroană existentă vreodată”, spune Twining.

Tânărul rege iubea bijuteriile, mai cu seamă diamantele.

Pentru a vă face o imagine despre somptuozitatea coroanei, e de ajuns să se precizeze faptul că are în componență 8 dintre diamantele cardinalului Mazarin. Cardinalul Jules Mazarin era un diplomat și politician italian, care a fost prim ministru al Franței din 1642 până la moartea sa. El era mare iubitor și colecționar de artă și bijuterii, mai ales diamante, pe care i le-a lăsat prin testament regelui Ludovic al XIV-lea. Despre cardinalul Mazarin se spune că a inventat tăietura cunoscută sub denumirea de briliant.

În coroană mai era montat și diamantul Regentul, de 140,5 carate, dar și celebrul diamant Sancy, de 55 carate, cu 15 diamante montate în spate și unite prin mici ornamente care să se potrivească diamantului Sancy. Regele purtase ambele diamante și înainte de încoronare, la diferite ocazii.

 Ludovic al XV – lea s-a căsătorit cu Maria Leszczyńska, fiica lui Stanisław Leszczyński, regele detronat al Poloniei. Aceasta, la rândul ei, adora bijuteriile și diamantele. La căsătoria cu regele, în 1725, i-a fost făurită o coroană cu 138 de diamante, 40 de rubine, safire, topaza și smaralde, și multe perle minunate. Ei îi plăcea enorm diamantul Sancy, pe care îl purta adesea ca pandantiv.

Regele nu a fost tocmai exspresia fidelității. Ba dimpotrivă, era cunoscut pentru calitățile sale de amant. Iubitelor sale le oferea giuvaeruri în dar, bijuterii pe care acestea le etalau adesea. Cele mai cunoscute dintre amantele sale sunt marchiza de Pompadour și doamna Du Barry, cea din urmă fiind de-a dreptul obsedată de bijuterii. Ea a acumulat o cantitate enormă de bijuterii, cerându-i din ce în ce mai mult regelui. Ea a devenit astfel ținta hoților, care i-au furat o mare parte din ceea ce adunase. Paguba ei a fost estimată la 140 de diamante mari și 700 de diamante mai mici, 300 de perle mari, 7 smaralde și alte pietre prețioase. Toate acestea erau proprietate de stat. Iar poporul a fost într-atît de supărat încât, chiar și după 19 ani de la moartea regelui, episodul a figurat în hotărârea Tribunalului Revoluționar, care a condamnat-o la moarte prin ghilotinare.

Ludovic al XVI – lea, care a urmat pe tron, nu a avut o domnie la fel de prestigioasă ca și predecesorii săi, el nefiind un mare iubitor de lux. Însă Maria Antoaneta, soția sa, era mare iubitoare de nestemate. Ea a făcut și moda bijuteriilor acelor vremuri, preferând monturile ușoare, făcute pentru a cuprinde pietre prețioase mari, în special diamantele, pentru care avea o slăbiciune.

Bibliografie: Leo P. Kendall, Diamante faimoase și fatale, București, Editura Misterele Universului, 2003.

sursa foto

arhimede_coroanaÎnvățatul grec și marele om de știință Arhimde (287 – 212 î.Hr.) locuia în Sicilia, Siracuza, colonie greacă. Aici domnea regele Hieron, renumit pentru prosperitatea pe care a adus-o statului pe care îl conducea.

Regele se bucura de aprecierea supușilor săi, trăind în fastul elenistic cuvenit unui bogat suveran. El iubea aurul pur, și într-o zi a mers la bijutierul curții regale, spunându-i să îi facă o coroană de un anumit gramaj, specificând să fie din aur pur.

Nu a durat mult și bijutierul i-a adus coroana. Regele s-a uitat atent la ea și a simțit că ceva nu este în regulă, deși greutatea coroanei era aceeași cu cantitatea de aur pur pe care regele i-a dat-o giuvaergiului. L-a chemat la el pe învățatul Arhimede și i-a spus că el crede că acea coroană nu este din aur pur. L-a întrebat dacă poate verifica acest lucru până la apus, fără să-i strice coroana în niciun fel.

Arhimede a luat coroana regelui și s-a dus în sala lui în care făcea experimente. Se tot frământa cum să rezolve problema. Atunci, cu coroana pe masă, s-a pus să facă o baie, pentru a se relaxa și a gândi mai bine. El știa că aurul se poate alia cu argintul, fără să se observe în mod evident, fără să fie prea deschis la culoare. Trebuia să rezolve problema fără a topi coroana. Cada de baie era plină cu apă, iar când a intrat, apa a ieșit din cadă, curând pe jos. Arhimede a strigat atunci fericit: „Eureka!”, sau „Evrika!”, adică „Am găsit!”, deoarece știa cum să rezolve problema.

Cunoscând greutatea specifică a aurului, dar și a argintului, a luat coroana și a introdus-o într-un vas plin-ochi cu apă. Volumul apei care a fost dislocuit prin cufundarea coroanei a fost raportat la greutatea coroanei, cântărită în aer. A mers apoi la rege și i-a spus:

 – Ați avut dreptate! Bijutierul a furat din aurul pur pe care i l-ați dat pentru confecționarea coroanei și l-a înlocuit cu argint, care este mai ieftin, cu mult. El a folosit 93 de părți de aur pur și 7 părți de argint. Meșterul nu a furat mult, că nu se vadă diferența de culoare cu ochiul liber.

Istoria nu ne spune cum l-a pedepsit regele pe bijutier, însă descoperirea lui Arhimede a fost una epocală.

Bibliografie: Galia Maria Gruder, Cartea aurului, de la mit la istorie, București, editura Humanitas, 2005.

căciula monomahuluiCuşma, coroana sau căciula lui Monomah este un însemn distictiv al viţei conducătorilor ruşi, fiind făcută de mâini dibace de artist, al sfârşitul secolului al XIII-lea, începutul secolului al XIV – lea. Originea făuririi acestei opere este încă dezbătută. Unii cercetători spun că aparţine meşterilor bizantini, alţii susţin că ar proveni din Asia Mică, iar alţii spun că mâinile bijutierilor arabi au lucrat-o.

„Şapca Monomahului”, cum i se mai spune, poate fi admirată la Kremlinul din Moscova, în Palatul Armurilor. Kremlin înseamnă în rusă „citadelă” și denumește orice complex central fortificat care se găsește în zonele istorice ale orașelor rusești. Acest cuvânt este deseori folosit ca referire la cea mai cunoscută fortificație, Kremlinul din Moscova.

Denumirea coroanei este legată de legenda despre trimiterea însemnelor puterii regale de către Imperiul Bizantin, Constantin Monomahul, rudei sale, cneazului de Kiev Vsevolodovici.

Probabil despre această căciulă a Monomahului se pomeneşte în testamentul cneazului Ivan al II-lea cel Frumos (1353-1359), tatăl cneazului Dmitri Donskoi, precum şi în toate actele urmaşilor săi.

Se ştie cu că marele cneaz Ivan al III-lea l-a încoronat pentru prima dată cu această coroană a Monomahului, pe nepotul său Dmitrie, la vârsta de doar 15 ani, în 1498, drept mare cneaz al Vladimirului, al Moscovei şi al Novgorodului. Ulterior, cu aceasta caciulă au fost încoronaţi toti marii cneji şi ţari, până la Ivan Alekseevici, care s-a urcat pe tron în acelaşi timp cu fratele său mai mic, Piotr Alekseevici (viitorul împarat Petru I). În 1698, Ivan, ca frate mai mare, a fost încoronat cu căciula Monomahului, iar lui Petru i s-a făurit în mod special o altă căciula de aur a Monomahului, pentru cel de-al doilea veşmânt.

Căciula Monomahului a fost făurită din aur şi constituie o remarcabilă operă a artei meşteşugăreşti. Calota acesteia este alcătuită din opt plăci, împodobite cu desene complexe în filigran, în formă de bucle spiralate, de rozete cu 6 extremităţi, şi de flori de lotus. Mai târziu, pe calotă au fost fixate pietre preţioase mari, în alveole înalte şi netede, şi mărgăritare, iar pandativele de aur şi  perlele au fost înlocuite cu blana de sobol. Ultima modificare o reprezintp partea din vârf, o scufie din aur, încununată cu o cruce din acelaşi metal nobil, cu perle la capete.

Ţarii nu aveau voie să poarte  coroana Monomahului decât o singură dată în viaţă, în ziua încoronarii lor, iar pentru celalalte ocazii solemne, fiecare avea propria coroană de ceremonie.

Bibleografie:  Aurul Lumii, Frumuseti si celebritati, Autor fragment: Olga Goreba, Chişinău, Editura Arc, 2005.

regina_mariaNu strică să ne reamintim puţin din istoria ţării noastre, mai ales că sunt evenimente atât de importante, pe care oricine ar trebui să le cunoască.

După moartea Regelui Carol I, în septembrie 1914, tronul României a fost moştenit de către Ferdinand (născut şi crescut în Germania), fiul fratelui mai mare al lui Carol I. Ferdinand,  în numai 13 ani de domnie, dintr-un „necunoscut”,  avea să devină un mare Rege, supranumit fie „Întregitorul”, fie „Loialul” pentru felul în care şi-a dedicat viaţa patriei sale.

Ferdinand s-a căsătorit, pe data de 10 ianuarie 1893, cu Maria de Edinborough, din Familia Regală a Angliei. Împreună au avut 6 copii, cel mai mare, botezat Carol, urmând să devină Regele Carol al II-lea.

Sarcina de a decide soarta României în primul război mondial i-a revenit tocmai Regelui Ferdinand. În timpul războilului mondial, Regele Ferdinand a luat o hotarare dramatică: intrarea României în război împotriva ţării sale natale, Germania.  Deşi familia sa din Germania l-a renegat, la Castelul Hohenzollernilor arborându-se steagul de doliu, Ferdinand nu şi-a pierdut sperantele. Astfel, el a refuzat sa ratifice pacea separată intre Puterile Centrale şi Romania.

Regele Ferdinand, împreună cu Regina Maria, supranumită „Mama răniţilor” şi-au sacrificat liniştea, sănătatea şi confortul şi s-au pus întru totul în slujba ţării şi a poporului.

În cele din urmă, situaţia s-a schimbat în cursul anului 1918, când s-a născut  România Mare. Ferdinand s-a întors triumfal la Bucureşti, în fruntea armatei sale, trecând pe sub arcul de triumf, întâmpiant de populaţia entuziastă.

Printre obiectele de valoare legate de Regele Ferdinand şi Regina Maria pot fi menţionate: sceptrul Regelui, coroana Reginei Maria, o brăţară de aur şi o broşă din platină, tunica şi revolverul Regelui Ferdinand, costumul de soră de caritate purtat de regină pe front, casca de campanie şi tunica Ecaterinei Teodoroiu şi multe altele.

Coroana Reginei Maria a fost comandată de Parlamentul României pentru ceremonia încoronării de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922. Ea a fost realizată la Paris de către Casa de bijuterii Falize, fiind din aur masiv din Transilvania. Pe ea sunt montate pietre preţioase: rubine şi smaralde şi pietre semipreţioase: ametiste,  turcoaze şi opale.

Pe atunci, Regatul României era un stat respectat în Balcani şi în Europa. Monarhia şi deviza erau: „Nihil sine Deo:” adică: „Nimic fără Dumnezeu.”

Se poate trage o singură concluzie: cu conducători care au credinţă în Dumnezeu şi care îşi sacrifică totul pentru ţara şi poporul pe care îl slujesc, putem fi respectaţi din nou. Conducătorii sunt în slujba poporului, nu poporul îi slujeşte pe conducători.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate