copil | BSG

botez-superstitiiCa și la nuntă sau logodnă, și la botez avem o serie de superstiții știute din bătrâni, despre copilul nou-născut sau cel care se botează, unele chiar amuzante:

  • Dacă un copil nu doarme bine nopțile, să se întindă seara scutecul la stele, iar a doua zi, mama să-l înfașe cu el, căci va avea somn lin.
  • Copilul mic să nu se pupe pe fund, pentru că, atunci când va crește, va întoarce fundul celui care l-a pupat acolo.
  • Copilului să nu i se șteargă gura cu aceeași cârpă cu care a fost șters la fund, chiar dacă a fost bine spălată, căci altfel, când va crește, îi va mirosi gura foarte urât.
  • Copilul să nu se vadă în oglindă până la un an, căci se poate deochea singur.
  • Din lumânarea de la botezul copilului să se oprească o bucată, și să se arate copilului când se îmbolnăvește, ca să se facă bine, iar cealaltă bucată să se lase în biserică.
  • Din banii de la botez să se cumpere o căldare, să trăiască copilul mult.
  • Când se scaldă copilul prima dată după botez, să se pună în covată o bucățică de pâine și una de slănină, să crească precum pâinea în cuptor, și să se îngrașe ca un purcel.
  • Nașii îi dau cadou copilului la botez ceva din aur, să trăiască mult și să nu fie afectat de nimic în viață, așa cum aurul nu poate fi nici mâncat de rugină, nici stricat de ape sau de vânt.
  • Dacă un copil spune pentru prima oară „tată”, i se va naște mamei sale încă un băiat, iar de va spune „mama”, va avea o soră.
  • Dacă un copil se uită la alt copil printre picioare, mama sa va rămâne curând însărcinată.
  • La un copil nu i se întărește moalele capului până nu va putea zice „Piatră!”.

Bibliografie: Carte de superstiții, Iași, editura Porțile Orientului, 1993.

solomonDacă în articolul trecut v-am spus legenda inelului lui David, azi vă voi povesti despre Solomon. Numele i se traduce prin „Regele păcii”.

Se știe că regelui Solomon, stăpânitor al Israelului și al Regatului Iuda, îngerul Mihail i-a adus patru bijuterii: una cu care putea controla vânturile, a doua cu care stăpânea animalele și păsările, a treia cu care stăpânea pământul și apele, și a patra, care era un inel de aur, avea putere și control asupra diavolilor, sau djinnilor, și pe care era gravat numele sfânt al lui Dumnezeu. Acest inel de aur avea o piatră pe care era gravat semnul stelei lui David.

Pe lângă bogății și slavă, Solomon a primit de la Dumnezeu și darul înțelepciunii.

Găsim în Biblie istorioara în care două femei se înfățișează în fața lui Solomon, cu un nou-născut. Fiecare femeie susținea că nou-născutul e al ei, pentru că cealaltă s-a întors în pat când dormea, și și-a sufocat copilul. Și se certau în fața regelui, trăgând amândouă de copil, susținând că nu e al celeilalte.

Atunci, Solomon a poruncit să i se aducă o sabie. Le-a spus femeilor:

 – Cu această sabie voi tăia copilul în două. Veți primi fiecare o jumătate.

 – Foarte bine! Tăiați-l, dacă nu-l pot avea numai eu! a zis prima femeie.

 – Opriți-vă! Nu tăiați copilul! Mai bine dați-l celeilalte femei, decât să-i faceți vreun rău.

Atunci, Solomon a luat bebelușul și l-a dat celei de-a doua femei. Doar o inimă de mamă poate să-și înstrăineze copilul, numai să știe că îi e bine. Cealaltă, care a fost de acord ca micuțul să fie tăiat în două, a fost aspru pedepsită.


Caută pe site

Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate