Comori | BSG

ZargedavaDacă veți merge vreodată în județul Bacău, să știți că acolo se află cele mai importante situri arheologice din Moldova: Tamasidava și Zagerdava, unde strămoșii noștri geto-dacii au trăit cândva. Fac parte din comorile cele mai de preț pentru noi, românii.

În județul Bacău, în preajma râului Siret, s-au descoperit la Tamasidava, localitate dacică, pe teritoriul satului Răcătău, două tezaure formate din monede din aur masiv.

Tamasidava și Zargedava au fost semnalate de către alexandrinul Ptolemeu în lucrarea Geographia, ca fiind localități dacice, alături de Piroboridava. Însă nu demult, după mulți ani de săpături și explorări, o echipă de arheologi formată din Vasile Ursachi, Viorel Căpitanu și Constantin Buzdugan, a reușit să le determine coordonatele reale.

Zargedava sau Zargidava, localitate veche de mai bine de 6000 de ani, descoperită arheologic de prof. dr. Vasile Ursachi în 1962, a fost reședința căpeteniei gete, Dicomes, situându-se  la hotarul localității Brad, comuna Negri. Dicomes a domnit după Burebista, în a doua jumătate a secolului I î. Hr., stăpânind  câmpia Munteniei, sud-estul Transilvaniei și o parte a Moldovei.

Aici, la Zargedava, au fost descoperite aproximativ 200.000 de obiecte (unelte, vase și alte piese ceramice, podoabe, arme obiecte de uz casnic și multe altele). Acropola, care până acum este considerată a fi primul oraș dacic, era dotată  cu piață centrală, un sanctuar, un palat al căpeteniei militare și o construcție deosebită privind fortificația.

Râul Siret era o adevărată cale de negoț și arteră de circulație. Se efectuau schimburi de bunuri nu numai între membrii formațiilor tribale, ci și între geto-daci și Imperiul roman. Astfel se explică prezența monedelor republicane  de aur bătute la Roma, descoperite la Tamasidava.

A fost explorat numai o parte din întinderea cetății Zargidava. Acum, situl arheologic e administrat de asociația Daco-Geții, urmând ca cercetările să fie extinse, iar situl să fie protejat într-o arie care va fi muzeu în aer liber.

sursa foto

Bibliografie:

1. Andrieș, Mihai Gheorghe, Destinul comorilor celebre, București, editura Vestala și editura SAECULUM I.O., 2000.

2. Daniel Roxin – blog

 

comoara in apaCare dintre noi nu a visat în copilărie să găsească o comoară sau o corabie de pirați scufundată, plină de aur!? Într-adevăr, în adâncul mării sunt tăinuite comori colosale. Numai că puțini au avut norocul să le găsească.

Se găsesc, totuși, amatori care, acționând literalmente „la limita legii”, scot comori de pe fundul mării. Americanul Melvin Fisher și-a pierdut nora și fiul în căutarea galionului spaniol „Nuestra Senora de Atocha”, vas scufundat lângă țărmurile Floridei în 1622. În 1985 însă, norocul i-a surâs lui Fisher: el a găsit 90 kg de aur în lingouri, discuri și bucăți, 18 metri de lanțuri de aur, 67 monede de aur și multe alte obiecte prețioase.

Un alt exemplu este celebrul Titanic, care, scufundându-se, a luat cu el comori colosale, iar până acum, doar o mică parte au fost recuperate.

Căpitanul american Herbert Humpreys spunea căoperațiunea de căutare a comorilor scufundate este îndelungată, monotonă, scumpă și periculoasă. Totuși, aceasta este și una din cele mai uimitoare aventuri care îi sunt până acum accesibile omului. Sa te scufunzi și să găsești o armă, o monedă, o podoabă sau un obiect care a aparținut unei persoane ce a murit de multi ani, iată ceva care nu e la îndemâna tuturor. Eu mi-am văzut visul cu ochii”.

Humpreys a ridicat 15 lingouri de aur a câte o jumătate de kg, 10 bucăți de aur nativ și podoabe splendide de pe epava galionului „Nuestra Senora de las Maravillas”, scufundat în 1656, comandat de Mathias de Oriliano. Era vasul pavilion al flotei spaniole, care se îndrepta din Columbia spre patrie.

Velierul transporta o statuie a Madonei, turnată din 17 kg aur, și numeroase comori. Pe drum, flota a fost atacată de corsarii englezi și a fost avariată. Deși spărturile au fost reparate, în apropierea insulelor Bahamas, galionul, care își pierduse capacitatea de manevră, s-a ciocnit cu un alt galion, și s-a scufundat. Încercând sa recupereze bogățiile, spaniolii au trimis la locul naufragiului câteva expediții care au avut succes, dar o mare parte a încărcăturii a rămas pe fundul mării pentru încă trei secole.Spaniolii nu au fost în stare să aprecieze frumusețea și originalitatea artei indiene, transformând mii de obiecte în lingouri de aur, care au fost încărcate pe galioane pentru a fi trimise în Europa… sau pe fundul oceanului.

Pe recifele care înconjoară insula cubaneza Juventud (ea este și Pinos, și legendara insulă a comorilor), o alta expediție americană a descoperit carcasa unei corăbii de pirați, iar alături, o mulțime de monede și podoabe de argint. Barry Cliford a descoperit în Atlanticul de Nord rămășițele celebrei „Whydah”. La începutul secolului al XVIII – lea, sub comanda lui Samuel Bellamy, poreclit Sam cel Negreu, corabia băga groaza în „pașnicii” comercianți spanioli. Ce-i drept, pe fundul mării s-au găsit puține monede de aur și podoabe. Însă armele și obiectele de întrebuințare curentă erau atât de multe, încât întreprinzătorul american a hotărât să deschidă un muzeu al modului de viata pirateresc.

Totuși până acum 2 milioane de ducați (7 tone de aur), zac lângă Insulele Azore, împreună cu vasul portughez „Chagas”, scufundat în 1594, de corsarii englezi. Se consideră că din anul 1500, aproape a opta parte a întregii rezerve de aur a omenirii a ajuns pe fundul mării. Continuaăsa își aștepte ceasul, comorile piraților celebri de pe Insulele Juventud, Cocos, Zanzibar, Mauritius, Saipan, și multe altele, căci pâna acum nici una nu a fost descoperită.

Comorile sunt acolo, va așteaptă. Cine se încumetă? :)

Bibliografie: Aurul lumii, Frumuseți și celebrități,  Editura Arc, Chișinău, 2005, autor fragment: Galina Lemigova (traducere din rusă de Emil Iordache și Leonte Ivanov).

 

De multe ori, în descoperirea unor comori legendare, animalele au jucat un rol important.Nu se ştie dacă au vreun miros specific aceste comori, dar se pare că animalele le simt.

În Franţa, lângă Agen, o căţea prepelicar pe nume Totuna a fost scoasă la plimbare de stăpânii săi, pe proprietetea lor. La un momentdat, căţeluşa începuse să se joace pe lângă un stejar gros şi nu a mai vrut să plece de acolo. A început apoi să sape cu lăbuţele în pământ, de parcă ar fi fost vreun os vechi îngropat acolo. A mers la stăpân apoi şi a lătrat la el, încercând să-l ducă la locul unde a săpat. Ce a găsit ea era de fapt o casetă plină cu bani de aur şi cu bijuterii de origine spaniolă.

Tot un animal a fost şi cel care a descoperit comoara cu care s-a construit, la noi în ţară, lângă Arad, Mănăstirea Hodoş – Bodrog.

Se spune că, în acele vremuri, era o cireadă de vite care păștea. Printre acestea era și un taur uriaș, pe care îl chema Hodoș. Acest taur, zi de zi mergea și săpa cu coarnele lângă un pârâu, și numai o văcăriță îl putea stăpâni şi duce seara către casă.
Trecură săptămâni întregi de când taurul tot săpa și, într-o seară, nicidecum nu a vrut să plece din locul respectiv. Atunci, văcărița l-a lovit ca să plece odată, dar taurul, întorcându-se, a împuns-o cu coarnele, iar aceasta a murit. Oamenii au omorât taurul, dar s-au gândit apoi să meargă să vadă totuși ce tot săpa acolo. Mergând la fața locului, oamenii au văzut că se vedea ceva ieșit din pământ. Săpând puțin, și-au dat seama că este colțul unei icoane. Atunci au săpat cu grijă în continuare și au găsit o icoană imensă cu Fecioara Maria și Pruncul Iisus, iar lângă icoană, o căldare plină cu galbeni de aur. Atunci s-au sfătuit toți oamenii acelor locuri, și din acei galbeni au zidit o mânăstire, căreia i-au pus nume Hodoș- Bodrog şi care există şi astăzi.

Richard Bessière ne informează despre modalităţile de a găsi comori ascunse.

El spune că cei mai mulţi care au descoperit comori sunt cei care au cumpărat o casă veche şi au renovat-o. Ascunsă în zid, sau sub o scândură veche a podelei stătea comoara bine ascunsă de ochii oricui. Apoi, lucrându-şi ogoarele, nu mică le-a fost uimirea de a descoperi vreo lădiţă cu bani de aur, în pământul afânat.

Alteori, jucându-se prin pod, copiii erau cei care găseau vreun săculeţ cu bijuterii vechi, ale familiei care locuise înainte.

De asemenea, cei care practică scufundările, nu de puţine ori au dat peste epavele unor vechi galioane, scufundate la mică adâncime. Cele mai multe cazuri au fost în Marea Caraibilor.

Alţii, pentru a găsi comori, apelează chiar la magie şi ştiinţe oculte, pentru că se spune că majoritatea comorilor sunt păzite şi vegheate de spiritele celor care le-au ascuns. Multe legende confirmă apariţii bizare în locurile comorilor, chiar şi după ce au fost descoperite.

Paracelsus, în lucrarea „Tratat de filosofie ocultă” ne previne să fim atenţi, că în locurile în care, în toiul nopţii (mai ales în noaptea de vineri spre sâmbătă) apar spectre sau fantome, sau alte entităţi, acolo se pot afla comori preţioase.

 Bibliografie: Richard Bessiere, Comorile pierdute ale omenirii, Bucureşti, Editura Litera, 2010.

Aşa cum, de secole, pietrele din grădini, obuzele de pe câmpurile de bătălie sau schijele ies la suprafaţă, şi comorile îngropate în pământ, datorită eectului de contractare terestră, sunt împinse, de-a lungul anilor, spre suprafaţă. Excepţiile sunt terenurile mlăştinoase, nisipurile mişcătoare sau dacă sub terenul unde se află ascunsă comoara există vreun râu subteran sau curent de apă.

Comorilor le place să călătorească sub pământ pe o linie lungă – studiată de fizicieni – care le apropie întotdeauna de oameni. De exemplu, on obuz (proiectil de artilerie) de calibru mare, care a intrat în pământ până la o adâncime de patru metri în anul 1918, urcă la suprafaţă pe un teren mediu cu 1, 80 până la 2 metri în patruzeci de ani.

Tezaurele nu se ascund ci, dimpotrivă, se lasă descoperite. În schimb, pământul se mişcă, iar nisipul se adună şi se acumulează pe toată suprafaţa globului.

Pe comori e posibil să călcăm în fiecare zi, sau să le vedem ascunzătorile, fără să ne dăm seama. De exemplu, nişte copii din Fontenay au dat peste un cufăr plin cu ludovici din aur şi cu diamante. Sau nişte cercetaşi din ai lui Saint – Wandrille, au găsit ascunse într-un zid cinci sute de monede din aur.

Aşa că, fiţi atenţi pe unde mergeţi! :)

Bibliografie: Charroux, Robert, Comorile lumii, Bucureşti, editura Lucman, 2007, traducere de Dan Adrian Olaru.

Pentru om, asta este Pământul: un cufăr imens cu comori. Iar omul, înarmat cu ştiinţa sa, a reuşit să le descopere şi să le valorifice de-a lungul timpului.
Aceste comori se găsesc peste tot în jurul nostru şi sunt ca un sac fără fund. Unele se găsesc în aer, altele în apă, unele în creierii munţilor, iar altele sub ape.  În pământ găsim cărbuni, ţiţei, gaze naturale, sare, şi nenumărate şi diversr minereuri şi minerale.
Chiar şi aerul şi apa sunt comori nepreţuite. Pe lângă faptul că fără ele n-am putea trăi, ele ne pun la dispoziţie, foarte ieftin, energia electrică, prin acţionarea centralelor eoliene şi hidraulice. Aerul oferă industriilor oxigenul, azotul, gazele rare fără de care nu s-ar putea fabrica prea multe produse.
Şi în ţara noastră sunt nenumărate şi variate comori. De la seculare păduri de fag, stejar, brad şi molid care acoperă munţii, la imensele şesuri şi dealuri cu livezi. Să nu mai vorbim de subsolul patriei noastre, care e bogat în cărbune, ţiţei, fier, sare şi gaze naturale. Mai ascund mult aur întovărăşit cu argintul şi multe alte minereuri.  Oare noi, locuitorii acestei ţări, suntem conştienţi că le avem?

În Praga, pe timpul domniei lui Rudolf al II – lea, în secolul XVII, a început o nouă epocă de aur; în oraș mișunau o grămadă de alchimiști, dar mai ales de șarlatani. Chiar împăratul, care, pe lângă numeroasele calități, era deseori excentric și depresiv, era înconjurat mai mereu de magicieni, astrologi sau falși alchimiști.

Acești așa-ziși alchimiști urmăreau să convingă lumea că au darul divin de a găsi comori ascunse. Ei încercau să-i păcălească pe naivi, vânzându-le diferite talismane care, spuneau ei, aduc bogăție, aur și putere.

Pe o stradă îngustă din Praga, supranumită „Ulița de aur”, trăiau toți șarlatanii, iar unii dintre ei, pentru a lăsa impresia spectatorilor că ei pot să transforme metalele obișnuite în aur, ei foloseau creuzete cu fundul dublu. Acest fund fals era fuzibil și cuprindea aur, care apărea în masa topită după operație.

Alții ascundeau bulgări de aur în pământ și, cu o așa-zisă „baghetă magică”, pe care o tot agitau deasupra locului respectiv, se făceau că au descoperit aurul. Făceau asta pentru a-și face faimă; îi convingeau pe oamenii creduli care asistau, că ei pot descoperi comori.

Dar alchimiștii n-au reușit să fabrice nici un gram de aur, dim plumb sau din mercur, așa cum pretindeau ei, iar locul de extracție al acestui metal prețios au rămas tot minele.

Pentru un om obișnuit, aurul jefuit de pirați, strâns și ascuns pe o insula secretă sau într-o tainică peșteră de pe malul oceanului, reprezintă substanța unei comori. Însă asemenea tezaure nu prea au fost descoperite de către căutătorii de comori. La fel de negăsit sunt și comorile cuceritorilor continentului american, care au jefuit aurul și giuvaierele din temple și palate.
Aurul, transformat în lingouri sau monede, ce trebuia transportat în cala corăbiilor, scufundat din cine știe ce cauze, nu este nici pe departe doar o legendă. Aurul și argintul pretinse tribut au existat și ele cu adevărat. De asemenea, și minele de aur, exploatate cu pricepere, valorează o avere.
Tot acest aur, dar și multe alte obiecte de valoare istorică și nu numai, constituie comorile ascunse, căutate de sute de ani în întreaga lume. Odoarele bisericești furate sau puse la păstrare sunt de obicei, ca și podoabele regale, pierdute în vremuri de război. Nici comorile regilor de demult, adevărate tezaure naționale, și despre care astăzi se vorbește adesea în legende, nu sunt neapărat un rod al fanteziei.
De exemplu, lanțul de aur al ultimului împărat incaș Atahualpa (1502-1533), conform legendei măsoară 350 pași lungime, este alcătuit din verigi groase cât mâna unui om și a fost nevoie de peste 200 de bărbați ca să îl ridice. Toate astea și multe altele s-au pierdut.
Nu au fost găsite nici legendarele mine de aur ale regelui biblic Solomon (cca 965-926 î.H.), pierdute undeva în țara de poveste Ofir, despre care cercetătorii cred ca ar fi situata undeva pe teritoriul Arabiei Saudite.
Nici bogățiile templului Siwah, din Egipt, și nici mormântul conducătorului mongol Ginghis-Han (1155-1227) cu uriașele sale comori, nu au fost găsite nici astăzi.
În Pelopones, în Golful Pylos, care acum se numește Navarino, s-a scufundat, în anul 1827, o întreagă flotă turco-egipteană, care avea la bord aur în valoare de peste 100 milioane de euro.
Un căutător de comori ar trebui să demistifice substanța comorilor, adică în principal aurul, studiind mai degrabă în cercetările sale asupra posibilei locații a unei comori, elemente științifice, istorice și arheologice, iar legendele să fie doar un vag punct de plecare în căutarea unei comori. Nu trebuie ca pasiunea pentru căutarea comorilor să înlăture umanitatea și buna-credință a căutătorului de comori, ci din contră, să fie îmbinată această cercetare cu știința și buna-înțelegere între parteneri.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate