bsgamanet | BSG

rosia montanaAurul nativ e aurul are se găsește în natură în stare pură, necombinat cu alte substanțe.

Principala modalitate a dacilor de a obține aur nativ era prin spălarea nisipurilor aurifere. Deși unii cercetători sau scriitori neagă, dacii obțineau aurul și prin exploatarea filoanelor aurifere de la adâncimi medii sau de la suprafață. Altfel, nu ne putem închipui cantitatea imensă de aur pe care au luat-o romanii din Dacia, obținută numai din spălarea nisipurilor aluvionare. Dovada faptului că dacilor nu le era necunoscut mineritul  stau ciocanul de piatră găsit în mina de aur de la Caraci, toporul de piatră din mina de aur de la Musari, sau cel de bronz găsit în mina de la Oraşul Nou (Satu Mare), precum şi grupul de statuete antropomorfe din minele de aur de la Baia de Criş, reprezentând oameni cu ciocan-târnăcop, fixat sub centură, şi în spate având un sac sau un coş, datând din Hallstatt (cuprinde intervalul de timp între anii 1.200 î. Hr. și 400 î.Hr.,  în care prelucrarea aurului a cunoscut o perioadă de maximă înflorire). Dealtfel, se știe că aurul din care au fost făcute brățările dacice, a fost obținut și din filoane aurifer, nu doar din spălarea nisipurilor de pe albiile râurilor.

O altă dovadă a faptului că dacii cunoșteau tainele mineritului este o descoperire recentă a unei echipe de francezi care au cercetat 70 km de galerii miniere, și au datat niște grinzi din muntele Cârnic, Roșia Montană, ca fiind din perioada Daciei preromane, adică dinainte de a fi cucerită de romani, care au venit cu noi tehnici de minerit.

Sursă bibliografică: Bogdan Seculici, Unele considerații privind exploatarea și obținerea aurului și argintului în Dacia preromană.

mormantul_lui_tutankhamonTutankhamon, faraon din dinastia a XVIII – a,  a domnit în Egipt, între anii 1333-1323 î.Hr. și a murit la vârsta de 18, 19 ani.

Mormântul lui  a fost găsit în Egipt, în Valea Regilor, lângă Teba, în 1922, de către cercetătorul englez Howard Carter, și este cel mai mare tezaur din aur, descoperit vreodată. Săpăturile au avut loc în Valea Regilor, unde, în epoca Noului Regat (1532-1070 î.Hr.) se afla o necropolă (cimitir subteran din antichitate). După numeroase căutări, Carter a descoperit nișie trepte de piatră care duceau spre o poartă sigilată în stâncă. Aceasta era intrarea în mormântul lui Tutankhamon. Vechii egipteni, încercând să își protejeze mormintele de jefuiri, săpau tuneluri complicate, care îngreunau accesul la morminte, și scriau blesteme la adresa jefuitorilor.

„Mai întâi n-am putut vedea nimic, aerul fierbinte care răbufnea din cameră făcea sa tremure flacăra lumânării, dar peste câtva timp, pe măsura ce ochii mi se obișnuiau cu semiîntunericul, detaliile camerei ieșeau încet din beznă: animale neobișnuite, statui și aur-peste tot licărea aurul.” – Howard Carter

Alcătuită din câteva încăperi interioare, din trezorerie și o cameră mortuară, cripta regelui Tutankhamon era plina cu obiecte de aur, încât, pentru sortarea și descrierea lor a fost nevoie de 5 ani. Printre acestea figurau un tron masiv de aur, o litieră și casete de aur, un pat și fotolii din lemn de abanos, încrustate cu aur și fildeș, decorate cu picturi și reliefuri, modele din aur de care de luptă, vase de alabastru, statuete aurite și o mulțime de bijuterii.

Pe relieful de aur din cripta lui Tutankhamon este reprezentată o scenă în care faraonul vânează păsări.

În camera mortuară a fost descoperit un sicriu poleit cu aur, iar în interiorul acestuia – încă trei.

Cel de-al doilea sarcofag era acoperit cu o folie de aur și încrustat cu lazurit.

În ultimul recipient se afla un sarcofag de piatră, în care, unul în altul, se mai aflau 3 sicrie de aur. Carter scria că a fost pur și simplu uimit de măreția celui de-al 3-lea sicriu interior ,care avea lungimea de 1.88 m si era un bloc masiv de aur cu o greutate de 110.4 kg. Sicriul înfășurat cu grijă în fâșiile de pânză mortuară, adăpostea mumia lui Tutankhamon, cu o splendidă masca-portret de aur. Vasele în care erau puse celelalte organe (în afară de inimă, care era lăsată în corp, deoarece egiptenii credeau că inima e cea care păstrează sufletul) se numesc vase canopice: un fel de sarcofage, dar mai mici. În pliurile fâșiilor de pânză erau o mulțime de diferite obiecte: amulete, brățări, inele, coliere, pumnale. Faraonul era de-a dreptul acoperit cu aur din cap pana-n picioare. Cripta lui Tutankhamon a fost vizitată de tâlhari, dar, nu se știe din ce cauză, aceștia nu au luat multe lucruri.

Mormântul lui Tutankhamon constituie cea mai mare sursă de informații cu privire la viața egiptenilor, obiceiurile și bogățiile lor.

Bibliografie: Aurul lumii, frumuseţi şi celebrităţi, traducere din rusă de Emil Iordache şi Leonte Ivanov, Chişinău, Editura Arc, 2005.

 tradusa din rusa de Emil Iordache și Leonte Ivanov

koson monedaBogăția în aur a Daciei a fost celebră în antichitate. Ioannes Lydus (istoric din secolul al IV – lea) – dupa Criton – afirma că Traian ar fi dus din Dacia, ca pradă de război, 1. 650. 000 kg de aur. Probabil cifra este exagerată, însă chiar reducând această valoare de zece ori, volumul de aur rămâne impresionant. Se spune că, cu ajutorul aurului din Dacia, romanii ar fi trăit 100 de ani.

Kosonii sunt monede de aur care au fost utilizate numai pe teritoriul Daciei. Nu s-au mai descoperit astfel de monede niciunde, în afară de teritoriul țării noastre. Greutatea unei monede este de 8, 40 g, în medie. Monedele nu se băteau la rece, cum făceau grecii sau alte popoare, ci la cald, precum romanii. Iată una dintre dovezile care neagă teoriile și vocile care spun că dacii au fost niște primitivi, și că numai după venirea romanilor au cunoscut civilizația.

Aversul kosonilor reprezintă un vultur care stă pe un sceptru, și ține într-o gheară o cunună de lauri. Vulturul mai apare și pe denarul roman de argint. Pe revers apare o altă imagine, trei bărbați, mergând în partea dreaptă, cei din margine purtând niște mănunchiuri pe umeri. Dedesubt apare legenda în limba greacă: KOΣΩN.

Monedele, spun specialiștii că au fost bătute în Dacia, chiar de regele dac Cotiso, al cărui nume a apărut pe monede. Suetonius  a fost unul dintre cei mai importanți istorici romani. Acesta vorbea despre regele get Coson, nu despre Cotiso.

Astfel de monede au fost găsite, începând cu secolul al XV – lea, la  Grădiştea Muncelului, Sarmizegetusa, Guşteriţa – Haţeg, Orăştie, Vîrtoape, toate acestea în judeţul Hunedoara, Axente Sever şi Nochrich în judeţul Sibiu, Craiova, Brezoi pe Valea Oltului, Cozma în judeţul Mureş, Timişoara şi Vizejdia în judeţul Timiş, precum şi la Vîrşeţ în Banatul sîrbesc.

aur argint bronzConsiderat de alchimiști „secret al pământului”, aurul a fost dintotdeauna simbolul perfecțiunii, al desăvârșirii. Asociat cu soarele, cu lumina și căldura lui, aurul era considerat a fi creat de divinitate. Aurul a fost dintotdeauna simbolul bogăției, al statutului social și al puterii. În trecut, oamenilor de rând nu li se permitea să poarte aur. De aceea, aurul este atribuit învingătorilor, iar cel mai bun primește trofeul sau medalia de aur. Medalia de aur semnifică performanța, absolutul, reușita. De aceea, în sport sau în alte domenii, cel mai bun primește medalia de aur.

Argintul nu a stat niciodată prea departe de aur. Dacă aurul e simbol al soarelui, argintul, alb, este simbol selenar, al lunii. Argintul înseamnă puritate, înțelepciune (albul – argintiu fiind simbol al înțelepciunii din străbuni, ale căror tâmple au albit demult). Pe lângă aur, argintul este cel mai răspândit metal prețios.  Are multe proprietăți similare cu ale aurului, dar este mai ușor și se oxidează mai repede. Vesela sau tacâmurile de argint sunt secretul sănătății multor oameni, deoarece argintul purifică. Argintul are rol de antibiotic, antiinflamator, dezinfectant și antioxidant, iar mai nou este utilizat tot mai mult în medicină. Este considerat al doilea metal prețios, ca valoare, după aur, și de aceea, cel care se clasează pe locul al doilea, primește medalia de argint.

Bronzul este un aliaj de cupru, staniu, aluminiu etc., utilizat la confecționarea unor obiecte decorative sau medaliilor, statuilor și statuetelor, bijuteriilor, etc. Este un metal foarte dur și rezistent, de aceea există vorba din popor: „Are caracter de bronz”, adică de neclintit, stabil și ferm. Bronzul e folosit și în confecționarea clopotelor de la biserici, tocmai datorită rezistenței acestui metal care e situat în topul metalelor. În Dacia preromană, în perioada lui Burebista, până la Decebal, bronzul a fost utilizat îndeosebi pentru confecționarea bijuteriilor sau a vestimentației, meșteșugarii geto – daci cunoscând bine tainele acestui metal. Dar bronzul a fost folosit pentru confecționarea armelor și uneltelor, de la topoare la săbii, încă din mileniul 2 î. Hr. A fost și este un metal valoros și prețuit, de aceea, medalia de bronz e atribuită celui care se situează pe locul al treilea, în competiții sportive sau de altă natură.

pietre_pretioase_semipretioaseEste adevărat că valoarea unei pietre prețioase depinde de mărimea, frumusețea și perfecțiunea de prelucrare a acesteia. Dar valoarea mai este determinată și de puritatea,  claritatea și, mai ales, lipsa de defecte ale pietrei.

În general, defectele pietrelor prețioase, sunt următoarele :

  • oglinzi sau circuri (plesnituri) datorate deficiențelor de cristalizare;
  • puncte negre sau “broșe”, care se găsesc în interiorul pietrei, vizibile mai ales la diamante. Sunt cauzate de incluziunile străine înglobate în masa pietrei încă de la formarea acesteia;
  • givrurile, defecte întâlnite mai ales la smaralde, se prezintă sub forma unor zone asemănătoare unui geam înghețat;
  • mătasea, la rubine și safire, care se manifestă sub forma unor zone mai clare decât restul pietrei.

Defecte sau nu, lucrurile nu sunt frumoase decât în măsura în care iau parte la frumusețe, iar regula de aur este că ceva, pentru a fi frumos, trebuie să placă, iar bijuteriile, cu pietre sau nu, în toate timpurile și la toate civilizațiile, au oferit omului o plăcere, o bucurie firească.

Frumusețea umană va avea întotdeauna nevoie de accesorii, de podoabe care s-o sporească, să atenueze lipsurile sau să evidențieze calităţi, iar bijuteriile sunt piesele de rezistență ale oricărei ținute.

Bibliografie:

Gridan, Teofil, Universul bijuteriilor, Editura Enciclopedicã, București, 2003.

shwedagon-pagodaCa să vă facem o introducere, pagoda este un templu hindus, budist sau brahman la unele popoare din Orient, în formă de turn piramidal, compus din mai multe etaje suprapuse, care se retrag succesiv și ale căror streșini sunt întoarse în sus.

Budismul este o religie și o filozofie orientală. Ea își are originea în India în secolul al VI-lea î.Hr. și s-a răspândit într-o mare parte a Asiei Centrale și de Sud-Est. Budismul se bazează pe învățăturile lui Gautama Siddhartha, un gânditor indian care se crede că ar fi trăit între 563 î.Hr. și 483 î.Hr.

Buddha este un titlu folosit în budism pentru toți cei care și-au împlinit potențialul de dezvoltare personală, descoperindu-și luminarea , dar cel mai mult e folosit pentru a se referi la Siddhartha Gautama, fondatorul budismului.

În partea de sud – est a Asiei există un centru local al lumii: colina Singuttara. Conform tradiţiei budiste, la sfârşitul lumii care a precedat-o pe aceasta, pe colină au înflorit cinci lotuşi. Din flori s-au înălţat cinci păsări înveşmântate în odăjdii sfinte de culoare galbenă, care au vestit venirea a cinci Buddha. Cel de al patrulea, Buddha Gautama, dupa ce a atins starea de iluminare, a întâlnit doi negustori birmanezi, cărora le-a dăruit 8 fire de păr, ca amintire. Împreună cu relicvele rămase de la cei trei Buddha precedenti (toiagul , cupa şi un petic de haină), firele de păr au fost puse în altar şi acoperite cu o placă de aur. Mai târziu, deasupra plăcii au fost construite, una peste alta, cateva pagode.

În secolul al VI-lea î.Hr. , în Singuttara a apărut cel mai mare edificiu din Asia – Pagoda Shwedagon.

Pagoda a fost acoperită cu o foiţă de aur curat, dimensiunile acesteia fiind colosale: înălţimea stupei centrale este de 99 m, iar perimetrul de 500 m (stupa este un monument religios indian destinat comemorării sau păstrării relicvelor unei căpetenii budiste).

Ca formă, stupa seamănă cu o cupă răsturnată, asemeni celei pentru milă, cu care umbla Buddha. Ea este încununată de un vârf care, îngustându-se, formează o formă asemănătoare umbrelei. De “umbrelă” atârnă clopoţei de aur şi argint. Deasupra ei se înalţă o giruetă (dispozitiv pentru indicarea direcției și intensității vântului, fiind compus dintr-un cadran circular gradat, pe care se mișcă indicatorul punctelor cardinale și o plăcuță de metal care capătă o anumită înclinare față de verticală sub acțiunea vântului, indicându-i intensitatea). Girueta este bătută în nestemate, cu un glob de aur, împodobit cu 1100 briliante. Masa celui mai mare dintre ele, cel din vârf , este egală cu 76 karate.

În jurul bazei pagodei sunt opt stâlpi planetari, care reprezintă cele opt zile ale săptămânii (în astrologia birmaneză, săptămâna are opt zile, ziua de miercuri fiin împărţită în două). Fiecare stâlp este asociat unei zile sau unei planete. Există ritualul ca persoanele care vin aici să lase ofrande de flori sau să lipească foiţe de aur pe stâlpul care coincide cu ziua din săptămână în care s-a născut.

Aici, la Shwedagon se adună pelerini şi călugări birmanezi care se roagă şi meditează. Este un monument care ar impresiona pe oricine, fiind considerat una din marile minuni ale lumii.

Bibliografie:

Nina Budanova, Aurul Lumii,  editura Arc, Chişinău, 2005.

cercei de aurBineînţeles că principalul rol al cerceilor e să aducă un plus de frumuseţe chipului persoanei care îi poartă. Cerceii sunt podoabele cele mai iubite de femei.

Ca şi celelalte bijuterii, şi cerceii vorbesc despre cel căreia îi aparţin, pentru că atunci când alegem să purtăm o bijuterie, ea ne reprezintă şi ne caracterizează.

În zilele noastre, ni se pare ceva ieşit din comun să vedem bărbaţi purtând cercei, însă în trecut era ceva absolut normal. Şi nu se purtau cercei doar în lobul urechii, ci şi în alte părţi ale corpului, cum ar fi ombilicul, limba sau chiar buzele. Soldaţii romani aveau obiceiul de a purta cercei în mameloane.

Ceea ce noi numim acum „body piercing” era foarte practicat de-a lungul istoriei: de la faraonii care purtau cercei de aur în buric (acest lucru era interzis pentru oamenii de rând, iar dacă erau prinşi, erau pedepsiţi chiar cu moartea), la maiaşi şi azteci, care îşi împodobeau limba sau nasul, la triburile din Africa şi America de Sud, sau la indieni.

Purtarea cerceilor era considerată o apropiere de zei, iar găurirea diferitelor părţi ale corpului reprezenta sacrificiul adus zeilor.

Mai târziu, marinarii şi piraţii obişnuiau să poarte cercei, crezând astfel că marea îi va cruţa de furtuni şi alte neplăceri.

Apoi, pe la sfârşitul Evului Mediu şi în perioada Renaşterii, cerceii au devenit un simbol al bogăţiei. Persoanele sus – puse îşi arătau statutul prin bijuteriile pe care le purtau, mai cu seamă cercei încrustaţi cu diferite pietre preţioase: perle, diamante, rubine sau smaralde.

Purtarea cerceilor în alte părţi ale corpului a fost răspândită apoi şi în America şi Europa, de subcultura hippie, care a fost inițial o mișcare de protest a tineretului împotriva societății materialiste occidentale, şi care a luat amploare la mijlocul anilor 1960. Mișcarea hippie a fost atât o mișcare politică cât și culturală, considerată și o contracultură. Moda și valorile hippie au avut un efect major asupra muzicii de masă, a televiziunii, filmelor, literaturii și artelor. Hipioţii au adus moda purtării cerceilor de către femei în buric sau în nas, în urma călătoriilor în India. Tot atunci s-a răspândit şi purtarea brăţărilor de picior.

chihlimbar Chihlimbarul este un fel de rășină aromatică solidificată, întărită; e o fosilă translucidă sau aproape transparentă, a cărei culoare care variază de la un galben deschis pînă la cărămiziu și cafeniu. Mai poartă şi denumirea de ambră și succin, iar în trecut era numit „aurul nordului”, fiind foarte preţuit. Răşina provine de la nişte pini care au existat în urmă cu mai bine de 50 de milioane de ani.

Încă din timpurile preistorice, chihlimbarul era prelucrat şi foarte apreciat, fiind una din primele geme folosite. Chihlimbarul conţine adesea licheni şi insecte care au fost prinse în răşină atunci când era încă cleioasă. Mai are şi incluziuni în formă de frunză de nufăr , formate de aerul care a rămas înăuntru. Acest lucru dovedeşte faptul că este un chihlimbar autentic, nu un ambroid (ambdoidul este o ambră compozită, şi e format prin încălzirea la temperaturi înalte a unei bucăţi mici de ambră veritabilă şi presarea acestora. Are un aspect tulbure şi, adesea e vopsit).

Copalul este o rășină naturală transparentă, de culoare galbenă, formată  din descompunerea în pământ a arborilor rășinoși fosili sau din diverse plante tropicale, fiind folosit la prepararea lacurilor. Copalul se aseamănă mult cu chihlimbarul.

Cum se poate verifica dacă e chihlimbar veritabil? Cu un vârf de ac încins. Când e atins, chihlimbarul sau ambra scoate un ful al cărui miros se aseamănă cu tămâia. Dar dacă e un fals, plasticul se topeşte, iar acul lasă o urmă neagră.

Chihlimbarul poate avea culoare galbenă (acesta e cel mai scump şi mai preţuit), verde (greu de găsit), violet (foarte rer şi nu prea se găseşte pe piaţă), mai poate fi alb (denumit şi „ambră de oase”), negru (e de colecţie şi nu se găseşte pe piaţă) sau de culoarea coniacului (de la maro – auriu la brun – roşcat).

Una din principalele surse de chihlimbar de calitate superioară este Polonia, iar guvernul poloniei a declarat chihlimbarul ca parte din moştenirea naţională. pentru a comercializa chihlimbar, polonezii au nevoie de licenţă.

Există expresia vin ca chihlimbarul, pentru un vin galben închis. Chihlimbarul cenușiu este  o substanţă ceroasă, formată în intestinul  cașaloților, cenușie, tenace și flexibilă, cu miros de mosc, folosită în parfumerie.

Chihlimbarul galben era numit în vechea greacă elektron şi  a dat numele electricității, fiindcă, frecînd o bucată de chihlimbar lustruită, Talete din Milet, în sec. 7  î. Hr., a constatat că atrage corpurile ușoare.

Bibliografie:

Crowe, Judith, Ghidul pietrelor preţioase : cum să evaluăm şi să utilizăm pietrele preţioase, de la tăietură şi culoare, la formă şi montură, Bucureşti, editura Enciclopedia RAO, 2007.

inel_simbolUn inel poate fi cartea de vizită a celui care îl poartă. El reflectă atât caracterul, cât şi personalitatea sau stilul de viaţă.

Din cele mai vechi timpuri, inelul a fost o bijuterie foarte preţuită, fie că a fost vorba de cel de logodnă, de verighetă sau de un inel purtat ca podoabă. Se spune că atunci când simţi nevoia să-ţi cumperi un inel, vrei să marchezi un nou început în viaţa ta. Iar când simţi nevoia să dăruieşti, sau când primeşti un inel, legătura cu persoana respectivă vrea să devină mai strânsă, mai apropiată.

Inelul e articolul de bijuterie purtat cel mai des, atât de femei, cât şi de bărbaţi. Şi, de obicei, este împodobit cu una sau mai multe pietre preţioase. Aceste pietre spun multe despre „stăpânul” lor, de la culoare, la dimensiuni, forme sau valoare.

Inelul este un cerc, iar cercul este simbolul ciclicităţii, unităţii, al legăturii şi al înlănţuirii la infinit. Cercul este şi simbolul soarelui, sursă a vieţii, unul dintre cele mai vechi simboluri.

În trecut, inelul vorbea despre statutul social al celui ce-l purta. În Grecia antică apare pentru prima oară inelul cu sigiliu. Sigiliul, care  garanta a secretul și de asigura autenticitatea unui act, prezintă,  simbolic, autoritatea posesorului și locul său în ierarhia socială, dar și importanța documentului pe care este aplicat.

De asemenea, metalul din care e confecţionat un inel spunea multe despre aparţinător. În Roma antică, sclavii nu aveau voie să poarte inele. Oamenii de rând aveau voie să poarte doar inele din fier, şi numai nobilii purtau inele din aur, argint sau alte metale preţioase.

Inelul este simbolul dragostei, al căsătoriei, al legăturii dintre bărbat şi femeie, dar şi al prieteniei sau al credinţei. De exemplu, inelul papal are un sigiliu. Inelul simbolizează puterea pontificală şi se numeşte Inelul Pescarului. Denumirea vine de la Sfântul Petru, supranumit şi „pescar de oameni”, care l-a ales pe papa Linus de la Roma ca succesor al său.. Inelul se distruge la moartea papei, sau, cum e în cazul papei Benedict al XVI – lea, care a dorit să se retragă. Se distruge pentru a nu se putea falsifica documente pontificale (pontiful este şeful suprem al Bisericii catolice, papa). Sărutul inelului papal simbolizează supunerea şi respectul. Inelul episcopal reprezenta uniunea cu Biseica.

Chiar şi călugăriţele poartă un inel, ca simbol al căsătoriei cu Isus.

Inelul este un semn bun şi în vis. Dacă visezi că găseşti un inel – te îndrăgosteşti. Dacă îl ai pe deget, semnifică uniunea cu o anumită persoană. Dacă pierzi un inel – destrămarea relaţiei cu persoana de care te leagă inelul, iar dacă găseşti un inel vechi – regăsirea unei iubiri sau prietenii pierdute.

Culoarea pietrelor unui inel vorbeşte, de asemenea, despre stăpânul inelului – vezi semnificaţia culorilor.

Ca orice altă bijuterie, şi inelul are o anumită încărcătură spirituală, şi îi poate conferi celui care le poartă echilibru psihic, stabilitate emoţională sau protecţie. Inelul este un simbol al unui legământ. Prin inel, legătura a două persoane devine mai puternică.

Cercei din aur alb si galben - linie serpuita DETALIUMajoritatea caselor de amanet au şi aur expus spre vânzare. Bijuteriile nerăscumpărate și rămase gaj, au fost curăţate şi recondiţionate şi au fost scoase la vânzare. Preţul este mai mic decât la magazinele de bijuterii, deoarece nu se mai pune în calcul manopera și pierderea.

Avantajele de a cumpăra aur de la amanet sunt multe. În mod normal, orice casă de amanet care îşi respectă clienţii, curăţă bijuteriile cu o soluţie specială şi le repară, dacă au vreun mic defect, astfel încât ele arată precum bijuteriile noi. De asemenea, bijuteriile trebuie să fie analizate şi marcate cu marca de garanţie proprie, care certifică titlul înscris pe poanson. Abia apoi le pun la vânzare. Un alt avantaj ar fi acela de a investi în aur, mai ales că preţul aurului tot creşte.

Iar dacă dorim să oferim cuiva un cadou special, dar nu ne permitem să luăm obiecte noi, la care, aproape jumătate din preţ costă manopera, e de preferat să alegem să cumpărăm aur din amanet.

Totodată, dacă ne-am săturat de bijuteriile noastre şi vrem să le schimbăm, le putem amaneta sau vinde la amanet, iar în schimbul banilor, ne putem alege alte bijuterii noi, care sunt la vânzare.

Bineînţeles că, atunci când luăm decizia asta, trebuie să fim atenţi la anumite aspecte. În primul rând, o firmă de amanet serioasă oferă bon fiscal și certificat de garanţie pentru bijuteriile pe care le vinde. În acel certificat trebuie să scrie gramajul şi caratajul bijuteriei din aur.

La BSG, toate aceste condiţii sunt îndeplinite. De la noi puteți cumpăra liniştiţi bijuterii din aur, economisind și investind în același timp.

bijuterii_amanet_bsgDacă în articolul trecut v-am făcut o introducere în lumea amanetului şi am stabilit ce trebuie să știm când facem un contract la un amanet, acum vă voi spune cum se procedează la restituirea împrumutului şi scoaterea bijuteriilor.

Atunci când se întocmește contractul de împrumut, se stabilește de la început pe ce perioadă se face. De regulă, un contract de amanet se face pe o perioadă de până la 30 de zile. O firmă serioasă nu cere dobânda la început, ci la rambursare. Chiar dacă s-a stabilit o zi anume, în cazul în care se dorește ca împrumutul să se achite mai repede de termen, e normal să se poată acest lucru, iar bijuteriile să fie primite înapoi, exact în starea în care au fost lăsate. În această situație, orice firmă corectă de amanet nu ia dobânda pe toată perioada stabilită, ci recalculează dobânda la zi.

Dacă, la ziua stabilită în contract nu avem posibilitatea să restituim suma împrumutată, nu ar trebui să fie nici o problemă. Se achită doar dobânda, iar contractul se poate prelungi până la data dorită.

În cazul în care nu mai dorim să plătim împrumutul făcut la un amanet, nu ar trebui să fie nici o problemă. În mod normal, datoria se anulează prin garanția lăsată, şi anume bijuteriile, pe care amanetul le va vinde, iar noi nu mai avem nici o obligație. Iar când mai dorim să împrumutăm altă sumă, vom putea s-o facem, fără nici un impediment.

BSG respectă toate  aceste condiţii, și puteți apela oricând, cu încredere la serviciile noastre.

amanet-02-250Cererea de aur poate fi împărțită în mai multe sectoare:

  • bijuterii – acest sector este  cel mai mare, cuprinzând aproape jumătate din cererea mondială de aur;
  • stocare de aur a autorităților guvernamentale, care merge mână în mână cu cererea particularilor pentru tezaurizare. Multă lume investeşte în aur pentru păstrarea într-o formă mai sigură a economiilor bănești, sau, pur şi simplu, din pasiune pentru aur;
  • tehnologie – cererea de aur în acest sector e din ce în ce mai mare; aurul e utilizat în electronică, în medicină, telecomunicații, tehnică de calcul etc.
  • achizițiile băncilor centrale – cererea băncilor centrale a crescut odată cu începerea crizei financiare.

Cele mai mari cereri se înregistrează în Europa, în Orientul Mijlociu, şi, mai nou, China.

Urmărind tendința istorică, se poate afirma că atractivitatea aurului a început să fie determinată tot mai mult de utilizarea practică şi mai puţin de pasiunea mistică de a-l poseda. Însă, s-a constatat că şi pasiunea pentru aur a crescut în perioadele de conflict, tensiune şi incertitudine sau criză economică.

 

 

pret aurDe-a lungul istoriei, foarte rar s-a întâmplat ca o materie primă să cunoască aşa publicitate, precum aurul. Probabil că la acest fapt a ajutat şi locul de frunte pe care l-a ocupat acest metal preţios, ca monedă. Dar iată că şi în zilele noastre, în perioada aşa – zisei demonetizări a aurului, metalul galben şi-a păstrat locul de vedetă în arena internaţională.

Pe piaţa mondială a aurului se întâlnesc cele două momente comerciale esenţiale care determină preţul său: cererea şi oferta. Chiar dacă a trecut prin perioada demonetizării, aurul a rămas o atracţie deosebită, atât pentru particulari, cât şi pentru oficialităţi.

O perioadă lungă de timp, preţul aurului, trebuind să fie etalon al valorii, a fost fixat de autorităţi la un anumit nivel. Ultima perioadă de reglementare a preţului aurului a fost cuprinsă între anii 1934 – 1971, în tot acest timp, preţul fiind relativ stabil, de 35 de dolari pe uncie – preţul oficial al aurului monetar (uncia este o veche unitate de masă, folosită încă în unele țări, a cărei valoare este cuprinsă între 24 și 33 de grame).

Din anul 1971, odată cu demararea acţiunilor pentru reforma sistemului monetar internaţional şi scoaterea aurului din relaţiile internaţionale, autorităţile au intervenit tot mai puţin asupra preţului aurului. De atunci, preţul aurului a început să fie determinat numai de situaţia pieţei, de cererea publicului şi de raportul cerere – ofertă. Atfel, preţul acestui metal mult dorit a crescut considerabil, de la an la an.

Tendinţa continuă de creştere a preţului aurului reflectă atractivitatea din ce în ce mai mare pe care o are valoarea intrinsecă, independentă de lucrătură sau manoperă, a metalului preţios, ca urmare a creşterii inflaţiei în economia mondială şi, totodată, a deprecierii continue a puterii de cumpărare a „banilor de hârtie”.

Inflaţia este fenomenul specific perioadelor de criză economică, constând în deprecierea banilor de hârtie aflați în circulație, ca urmare – fie a emiterii unei mase bănești peste nevoile reale ale circulației, fie a reducerii volumului producției și circulației mărfurilor, fapt care duce la scăderea puterii de cumpărare a banilor. Şi, atâta vreme cât rata inflaţiei economiei mondiale se va menţine ridicată, preţul aurului va fi ferm.

Bibliografie: Murgu, Nicolae; Isărescu, Mugur, Aurul, mit şi realitate, Iaşi, Editura Junimea, 1981.

SafirCuvântul „safir” provine din latină, de la sappirus şi înseamnă „cel mai frumos”.

Putem recunoaşte un safir, în primul rând după culoare: e o piatră albăstruie, transparentă, cu nuanţe închise sau deschise. De fapt, termenul de safir este atribuit pietrei de corindon – varietatea albastră, care este şi cea mai cunoscută varietate a safirului.  Albastrul se datorează conţinutului mare de fier şi titan.

Corindonul este un mineral aflat pe scara durităţii, sau scara lui Mohs, pe poziţia 9,  ocupând locul doi după diamant, deoarece mineralul Moissanit , cu duritate 9,25 (foarte rar întâlnit în natură) nu este luat în considerare. Abia în secolul al XIX-lea s-a descoperit că safirul şi rubinul sunt varietăţi ale corindonului. Chimic, corindonul este un oxid de aluminiu, având formula Al2O3, prin urmare aparține de clasa oxizilor, cristalizând în sistemul romboedric. Culoarea lui e foarte variată, şi depinde de impuritățile existente în cristal. Variații de culoare sunt de la incolor (leucosafir), brun, sur, roz, roșu, galben, verde, violet, sau minerale de culoare albastră cu diferite nuanțe. Mai există şi padparadscha, care  este denumirea comercială pe singaleză a varietăților de safir de nuanță roz-portocalie.

Sunt apreciate fiind de valoare cristalele de corindon de culoare roșie rubine, denumite spinel sau rubin oriental și cele albastre, denumite safire. Mai există o variantă verde, denumită smarald oriental, una violet, cu numele de ametist şi mai există safirul galben, cu numele de topaz.

Safirul, fiind o piatră atât de dură, autenticitatea i se poate verifica, atunci când nu avem un bijutier în preajmă,  încercând să-l zgâriem cu o altă piatră sau cu un obiect ascuţit. Dacă se zgârie uşor, înseamnă că nu e safir.

De asemenea, safirul, ca şi rubinul, are nişte reflexe argintii cauzate de incluziuni ale maselor fibroase ale rutilului  – bioxidul de titan.

Bibliografie: Schottek, Ida, Să cunoaştem metalele şi pietrele preţioase, Editura Ceres, Cluj, 1993.

Greutatea pietrelor preţioase a fost măsurată, încă din antichitate, în carate. Un carat înseamnă 0,2 grame. Diamantul Cullinan, considerat cel mai mare diamant descoperit până în prezent, a uimit atât de tare prin dimensiunea lui, încât, când a fost adus de către un miner managerului minei, acesta l-a aruncat pe geam, spunând că nu se poate să existe un diamant atât de mare.

Diamantul avea, în stare brută, 3.106 carate, adică 602 grame, şi era, de fapt, doar o parte dintr-un diamant şi mai mare, desprins după o faţă de clivaj (clivaj – proprietate a unor minerale, roci, cristale etc. de a se desface în foi sau plăci cu suprafețe plane).

Renumita piatră preţioasă a fost descoperită în mina Premier (Transvaal), din Africa de Sud, în anul 1905 şi a primit numele patronului minei, Sir Thomas Cullinan. El a fost generalul unei foste colonii britanice şi a oferit preţiosul diamant regelui Edvard al VII – lea regele Marii Britanii, ca dar de ziua lui, în anul 1907.

Însă diamantul nu a fost păstrat în starea lui naturală, ci a fost tăiat în 105 piese – 9 mari si 96 mici, în Amsterdam.  Cel mai mare diamant şlefuit, provenit din piatra iniţială  are 530,2 carate si a fost considerat drept cel mai mare diamant slefuit din lume, până în anul 1985, când a fost descoperit diamantul Golden Jubilee, tot în mina Premier, de 545,67 carate. Diamantul se numeşte Cullinan I, sau Marea Stea a Africi, şi a fost tăiat sub formă de pară. El împodobeşte astăzi sceptrul regal britanic.

Cel de-al doilea diamant ca mărime, şlefuit din piatra îniţială, se numeşte Cullinan II, sau Mica stea a Africii, şi are 317,40 carate, e sub formă de pernă şi se află în partea frontală, centru a Coroanei Imperiale de Stat a Marii Britanii.

Astăzi, cele noua diamante mari Cullinan fac parte din bijuteriile coroanei britanice şi sunt afişate la Turnul din Londra.

Bibliografie: Gridan, Teofil, Florile de piatră ale Terrei, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982


1 2 3 4 5
Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate