Baia Mare | BSG

castan_Baia_MareCastanii comestibili cresc în zonele mediteraneene. Totuși, la noi în țară avem castani comestibili în zona Maramureșului – în Baia Mare, Baia Sprie și Tăuții de Sus, în Oltenia și mai puțini în Banat. Cei mai mulți castani cresc în Asia, în China, Coreea, Turcia etc., iar în Europa cei mai mulți se găsesc în Sud, în Italia și Spania. Castanilor le place climatul blând, cu umiditate suficientă, dar nu foarte mare.

O întrebare ar fi cum au ajuns acești castani în România.

Ei bine, se pare că aurul din minele noastre i-a adus, în mod indirect, desigur.

Se spune că au fost aduși în depresiunea Baia Mare de către antreprenorii italieni ce realizau grinzi de susținere pentru minele din zonă, datorită faptului că lemnul de castan comestibil este ațos și elastic. Lemnul de castan mai întâi se îndoia, și minerii aveau timp să scape în caz de surparea unei galerii de mină.

În Maramureș, castanului i se mai spune și aghistin, iar castanelor – aghistine.

castana_în_castanDin lemn de castan se face mobilă de lux, dar și parchet de calitate superioară.

Baia Mare sărbătorește miraculosul castan dulce sau castan nobil toamna, în perioada în care se coc castanele, la sfârșitul lui septembrie și începutul lui octombrie, prin „Sărbătoarea castanelor”.

mina_baia_mareSe știe că cele mai însemnate regiuni în care se găsește aur sunt regiunea auriferă Baia Mare și poligonul aurifer al Munților Apuseni.

Regiunea auriferă Baia Mare este situată în partea sudică a Munților Gutâi, la nord de Munții Lăpușului, și cuprinde la est Munții Țibleș până la Munții Rodnei.

Aici se află grupurile miniere: Ilba, Băița, Valea Borcutului, Săsar, Baia Mare, Roata, Oanța, Băiuț, Totoș, grupul Șuior și Suzana.

Munții din zona Băii Mari fac parte din lanțul vulcanic Harghita-Călimani-Gutâi-Vihorlat. Această unitate, ca manifestare  vulcanică este considerată cea mai importantă din Europa, vulcanismul munților Oaș-Gutâi ocupând o zonă de 70 km lungime și o lățime de aproximativ 40 km.

Zăcămintele metalifere din regiunea Baia Mare se înșiruie între Ilba și Botiza, pe o zonă care are o lungime de 60 km și o lățime de aproximativ 12 km.

În regiunea Baia Mare, zăcămintele e împart în mai multe categorii, principalele tipuri fiind zăcăminte de sulfuri polimetalice și zăcăminte de aur nativ. În filoanele din prima categorie predomină plumbul și zincul, și li se asociază cuprul, argintul și aurul.

Zăcămintele aurifere sunt situate în partea centrală a zonei mineralizate, de aici făcând parte filoanele de la Băița, Săsar, Valea Roșie, Dealul Crucii și Șuior.

Prezența calcedoniei în minele de la Săsar, dar și texturile cloromorfe atestă prezența filoanelor cu mineralizații aurifere.

Băiuț, Nistru, Ilba, Turda, Baia Sprie, Herja, Cavnic și Văratic sunt principalele zăcăminte de sulfuri polimetalice.

La Săsar, prin lucrări miniere sistematice s-a pus în evidență zăcământul care s-a exploatat la o adâncime de 300 m. Aurul este mărunt cristalizat  și e inclus în cuarțblendă, calcopirită, pirită, sulfosăruri și uneori în galenă.

În mina Valea Roșie, mineralizația este formată din pirită, calcopirită, blendă, ștefanit, pirargirit și tetraedrit în gangă de cuarț.

Momentan, toate minele din zona Baia Mare sunt închise.

La noi în ţară, exceptând unele concentraţii aurifere de mai mică importanţă, care, în bună parte au fost  exploatate, se remarcă două regiuni aurifere importante: regiunea Baia Mare şi regiunea Munţilor  Metaliferi.

În sudul Munţilor Apuseni, între văile Mureşului, ale Crişului Alb şi Arieşului, se află Muntii Metaliferi, cu vestitul poligon aurifer delimitat de localităţile Caraci, Baia de Arieş, Zlatna şi Sacarâmb, pe o suprafaţă de 2500 km pătraţi.

Pe acest teritoriu se găseşte una din cele mai importat zone auro-argentifere, cuprifere, plumbo-zincifere de la noi din ţară şi chiar si din Europa (de exemplu, Roşia Montană).

Poligonul aurifer al munţilor Apuseni este cea mai veche şi mai renumită regiune auriferă din Europa.

Principalele zăcăminte auro-argentifere din muntii Metaliferi  se află în:

  • grupul minier Brad (Muşariu, Brădisor-Barza, Valea Morii, Curachi-Harţagani,Caraciu)
  • grupul minier Băita-Troiţa-Măgura ( Băiţa Crăciuneti, Troiţa-Trestia-Topliţa—Măgura)
  • grupul minier Sacarâmb -Handol
  • grupul minier Zlatna (Stanija, Almaş, Hanes, Breaza)
  • grupul minier Bucium (Rodu-Frasin, Vulcoi-Corabia, Botes)
  • grupul minier Roşia Montană şi Baia de Arieş.

România ar putea deveni primul producător de aur din Europa, depăşind astfel primele 2 ţări din top: Finlanda si Suedia, dacă mina aurifera de la Roşia Montană ar primi avizele necesare pentru exploatare. Daca ţinem cont de faptul că Finlanda şi Suedia produc în jur de 11-12 tone de aur pe an, România ar putea produce 13 tone anuale, devenind astfel cea mai mare producatoare de aur din Europa.

 sursa foto

După secolul XVII, nobilimea, sărăcită în nenumăratele războaie care se ţineau lanţ, nu mai ştiau ce să facă să-şi umple din nou visteriile golite. Atunci au apărut o serie de şarlatani care susţineau că puteu face aur din orice metal. Ei se intitulau „alchimişti”, dar nu trebuie confundaţi cu acei oameni care au adus un aport omenirii, făcând posibilă naşterea chimiei.

Cu toate că importanța minelor de aur din Europa a trecut pe planul al doilea odată cu descoperirea minelor din America, totuși, în Transilvania, la mina Săsarului, cum era denumit pe atunci orașul minier de mai târziu Baia Mare, după ce s-au epuizat zăcămintele de la suprafață, prin anul 1510, au început primele exploatări de adâncime și s-a alcătuit prima breaslă de mineri.

Într-adevăr, în trecut, orașul Baia Mare se numea Rivulus Dominarum (Râul Doamnelor), dar nu pentru că doamnele dețineau râul Săsar, ci pentru că își spălau hainele în albia acestui râu. În acea vreme, Săsarul era unul dintre cele mai curate cursuri de apă din Maramureş. În engleză, numele Băii Mari se traduce Big Mine sau Great Mine.

În timpul ocupației turcești, în 1567, aceste exploatări au fost inundate. Abia peste două sute de ani, în 1765, se reia exploatarea minereurilor bogate în plumb, aur și argint din regiunea Baia Mare. Tot atunci se ridică prima topitorie de aur din Transilvania, la Rodna Veche.

În Rusia, prin anul 1745, a avut loc descoperirea lui Erofei Marcov, a zăcământului aurifer sedimentar de la Berezovka, din munții Ural.

În 1814 a început să funcționeze în apropiere de galerii , prima exploatare din aluviuni, tot în Rusia. Iar când, în anul 1837 a fost găsit în partea de sud a Uralului un bulgăre de aur nativ, cântărind 36 de kilograme, a început „nebunia aurului”, care i-a cuprins pe mulți aventurieri și străini.

Au fost descoperite nisipuri aurifere în afluenții Amurului și Lenei, Rusia începând să ocupe primul loc în extracția auriferă. Inovatorii ruși au fost cei care au construit primele mașinării pentru extragerea aurului aluvionar.

Pe data de 25 februarie 2012 s-au împlinit 18 ani de când suntem alături de clienții noștri. Totul a început în Baia Mare, în partea aceasta de poveste a țării, unde o echipă de tineri a avut curajul să muncească cu sârg în folosul clientului și care și-a propus să ofere cele mai bune servicii  de amanet din România. Deși afacerea în sine era privită și este percepută de către cea mai mare parte a oamenilor ca și ceva negativ, noi am avut curajul și am reușit să schimbăm prin seriozitate, devotament şi generozitate față de client, imaginea amanetului. Clienții noștri sunt cei care ne motivează, prin mulțumirea lor, să mergem mai departe și să ne perfecționăm calitatea serviciului.

La noi, bijuteriile tale din aur au cu adevărat cea mai mare valoare, iar tu, ca și client, ești cu adevărat important atunci când dorești să îți iei bani împrumut. Tot la noi, de atâția ani, găsești bijuterii ieftine deosebite din aur, cu garanție, cu bon fiscal, cu certitudinea că pretențiile tale sunt satisfăcute.

Dacă dorești să ne trimiți un gând cu ocazia împlinirii a 18 ani alături de tine, te rog să o faci dragă client BSG!  Vom premia cele mai frumoase și mai sincere gânduri. Vă mulțumim în continuare că vă putem fi de folos!

În imaginile de mai jos prezentăm premiile pe care le vom oferi celor mai frumoase gânduri pe care le veți transmite ca și comentarii la acest articol. Pentru a intra în posesia unuia dintre cele 7 premii oferite cu ocazia majoratului BSG Amanet, trebuie să postați un comentariu la acest articol: https://www.amanet.ro/blog/bsg-amanet-implineste-18-ani, să distribuiți (share) pe Facebook acest articol: https://www.amanet.ro/blog/bsg-amanet-implineste-18-ani la minim 18 prieteni și să dați Like la pagina de Facebook: https://www.facebook.com/pages/BSG/211496045568633 . Data până la care vă puteți înscrie este 31 Martie 2012, iar câștigătorii vor fi afișați pe data de 10 Aprilie 2012. Mult succes!

 

Premiul I – Colier de damă din aur de 14K, în valoare de 2913,12 lei

Premiul II – Brățară de damă din aur de 14K bătută cu pietre semiprețioase, în valoare de 2227,68 lei

Premiul III – Lănțișor din aur de 14k în valoare de 1177,76 lei

Premiul IV – Un inel din aur de 14k bătut cu frumoase pietre de zircon, în valoare de 489,60 lei

Premiul V – O pereche superbă de cercei din aur de 14K cu piatră din zircon, în valoare de 352,24 lei

Premiul VI - Un inel din aur de 14k cu turmalină, în valoare de 349,52 lei

Premiul VII – Un inel din aur de 14K cu ametist, în valoare de 348,16 lei

Alte detalii despre regulamentul acestui concurs aveți aici: Regulament concurs „BSG Amanet – 18 ani”

La noi în ţară, cele mai importante zăcăminte aurifere sunt situate în zona orașului Baia Mare şi  în Munţii Apuseni.
Minele de argint și aur din Baia Mare se află pe o rază de 20 km, în jurul localităţii Baia Mare, la: Valea Roşie, Dealul Crucii, Valea Borcutului, Ilba şi Băiţa. Aici, filoanele aurifere se găsesc pe lângă vechile coşuri vulcanice, fiind localizate în rocile eruptive.
În Munţii Apuseni, minele de aur se găsesc de la Brad, până la Baia de Arieş pe o lungime de peste 50 km. Şi aici, zăcămintele aurifere se găsesc în filoanele vechilor coşuri vulcanice, dar şi în crăpăturile din apropierea vulcanilor. Cu cât este mai adânc, cu atât procentul de aur din filoane, creşte.
În Munţii Apuseni, multe galerii sunt săpate cu dalta, aici exploatările aurifere având, în mare parte, o vechime de 2500 de ani. O parte din aceste galerii sunt căptuşite cu lemn de brad, încă din secolul al XIV – lea, fiind şi astăzi într-o stare destul de bună, putându-se circula prin ele fără frică. De ce? Pentru că lemnul de brad s-a impregnat cu limonită provenită din descompunerea piritei.
Oricum, aurul a avut un rol foarte important în istoria ţării noastre, fiind foarte râvnit de alte popoare. El a fost şi este simbolul puterii şi al bogăţiei.

baia-mare-amanet-traianAgenția BSG Amanet 001 din Baia Mare, B-dul Traian nr.31 este situată în zona Gării C.F.R., lângă „Penny Market” și „Librăria Albatros”.

Dacă ai nevoie de bani împrumut sau dorești să cumperi aur, locuiești pe strada Gării, Petru Rareș, Matei Basarab, Vlad Țepeș sau Bulevardul Traian, vino la agenția BSG Amanet! Noi suntem în folosul tău, aproape de tine!

Programul nostru de lucru este de luni până vineri între orele 08:30 și 17:00. Sâmbăta ne găsești între 8:30 și 13:00.

Numărul de telefon al Agenției BSG Amanet 001 este: 0262-226.088 Email: bsg.bm01@amanet.ro


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate