aurar | BSG

bijuteriiÎncă din cele mai vechi timpuri şi până azi, aurul a fost şi este asociat cel mai bine cu frumuseţea podoabelor şi obiectelor de artă. Portul bijuteriilor, nu doar că a acompaniat omul de-a lungul evoluţiei sale, dar a şi rămas un obicei până în ziua de azi.

Una dintre cele mai vechi meserii este cea de bijutier. Însă, în domeniul confecţionării bijuteriilor de aur, tehnica a evoluat extrem de puţin, datorită faptului că, încă din antichitate, acest meşteşug „de aur” a fost dus până la cele mai înalte culmi ale măiestriei.

Au fost descoperite, de-a lungul timpului, bijuterii datând din mileniile  V şi IV, chiar şi la noi în ţară, care dovedesc faptul că încă de pe atunci exista meseria de bijutier. Obiecte de o rară  frumuseţe, de o complexitate deosebită, au fost descoperite la noi, datând din secolele V î. Hr. (tezaurul de la Cucuteni – Băiceni) şi IV î. Hr. (Cloşca cu puii de aur), aceste obiecte atingând perfecţiunea, am putea spune. Încă de pe atunci se foloseau tehnici de prelucrare a aurului care mai sunt folosite şi astăzi.

În ultima vreme, în lume, în jur de 1000 tone de aur,sunt transformate, în fiecare an, în bijuterii, luând forma inelelor, verighetelor, colierelor, a brăţărilor şi altor podoabe. Cel mai mare producător de bijuterii este Italia.

În trecut, până acum două secole, bijutierii prtlucrau aurul manual, prin diferite tehnici, precum alierea aurului cu alte metale, mulajul în matriţă, gravarea, filigranarea etc., meseria de orfevrier sau aurar fiind pusă la mare preţ. În Evul Mediu, bijutierii se numărau printre cei mai bogaţi oameni, bucurându-se de încredere şi respect.

Astăzi, de regulă, aurul este prelucrat în fabrici sau ateliere mici, existând numeroase firme producătoare. Prelucrarea primară a aurului se face în mare măsură cu ajutorul maşinilor, mecanizat, în rafinăriile de aur, iar prelucrarea manuală se mai practică numai la obiectele de artă.

Bibliografie: Murgu, Nicolae; Isărescu, Mugur, Aurul, mit şi realitate, Iaşi, Editura Junimea, 1981.

Se spune că un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții.

Cea mai veche atestare scrisă cu privire la locuitorii țării noastre apare tocmai la „părintele istoriei”, Herodot, care spune despre agatirşii (popor protolatin din centrul Daciei) de pe malurile râului Maris (Mureș) care „purtau mereu podoabe de aur”.

Tot Herodot descrie expediția din anul 514 î.Hr. a regelui perșilor, Darius Histaspes, care a trecut Dunărea, războindu-se cu sciții, fiind în căutare de aur. Apoi, când la nord de Dunăre s-a întemeiat statul dacilor, puterea regilor daci s-a sprijinit în mare parte pe aurul extras din apele și pământul de pe teritoriul țării lor. Despre asta au lăsat mărturii scrise istoricii greci, care spun despre Dromichetes și Burebista (secolele III – I î.Hr.) că erau suverani puternici și bogați deoarece „posedau mult aur”.

Cei mai vechi aurari de pe teritoriul țării noastre au cules aurul din apele curgătoare, din nisipul de pe malurile lor și, când au văzut fărâme sclipitoare în crăpăturile stâncilor, s-au apucat să sfărâme rocile dure ca să scoată din ele metalul strălucitor.

Apoi, impresionați de frumusețea aurului, au început să-și făurească din el podoabe, convinși fiind că, cu ajutorul acestui metal ei atrag spiritele bune de partea lor și le alungă pe cele rele.

Atât în acele timpuri, cât și în zilele noastre, aurul ocupă atât funcția de material pentru diferite podoabe, în special bijuterii, cât și cea de material pentru obiecte de cult, precum obiectele liturgice din lăcașurile de rugăciune ale zilelor noastre.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate