aur alb | BSG

aur-aliajeAtunci când se execută obiecte de artă, de bijuterii sau chiar obiecte de uz casnic (cum este vesela), pentru a-i mări rezistenţa, sau pentru a obţine diferite culori şi nuanţe, aurul este aliat cu anumite metale.

Faptul că se folosesc aliaje este util şi în scop economic, micşorându-se cantitatea de aur folosit, şi totodată, fiind mai accesibil ca preţ la produsele finalizate.

În realizarea unor obiecte care necesită o rezistenţă mai ridicată, cum ar fi monedele, vesela şi altele, aurul este aliat cu argintul sau alama.

Pentru obţinerea anumitor culori, mai ales la bijuterii, unde gusturile şi aprecierile diferă de la o persoană la alta (unii preferă aurul galben, alţii pe cel alb, iar alţii aurul roşiatic sau rusesc, cum i se mai spune, şi chiar diferite combinaţii), se folosesc ca şi aliaje ale aurului diferite metale:

  • argint şi cupru roşu – pentru aurul galben
  • cupru roşu – aur roşcat, sau roşu
  • în anumite proporţii cupru şi argint – aurul roz
  • argint fin – aurul verde
  • nichel, cupru şi zinc – aur gris
  • paladiu – aur paladiat
  • cu o anumită proporţie de fier – aur alb.

Astfel, pe plan mondial, s-a stabilit că aurul poate fi clasificat în funcţie de conţinutul de aur pur, în aur de 24 K (aur pur aproape 100 %), 22 K (din 24 de părţi, 22 sunt aur, iar restul – alte metale), 18 K (din 24 de părţi, 18 părţi sunt aur pur, iar restul – aliaje), 14 K (din 24 de părţi, 14 sunt aur pur, iar restul – aliaje), preţul său determinându-se, aşadar, în funcţie de carataj.

Bibliografie: Schottek, Ida, Să cunoaştem metalele şi pietrele preţioase, Editura Ceres, Cluj, 1993.

Uneori, drumul de la obișnuit la valoros durează câteva secole. La noi, oamenii, se întâmplă acest lucru în special cu artiștii sau oamenii de știință prea răsăriți pentru vremea lor. Îi avem aici pe Vincent Willem van Gogh sau Leonardo Da Vinci, a căror operă a fost cu adevărat apreciată și înțeleasă după secole sau decenii de la moartea lor.

În minele de aur din America de Sud, conchistadorii spanioli aflau, pe lângă filoanele de aur, și un metal de culoare argintie, dar care avea o densitate mai mare decât argintul și despre care nu știau ce este. De aceea i-au și spus „plata”,  ceea ce în limba spaniolă înseamnă argint. Era foarte uzual folosit și termenul de „argint greu”. În unele mine chiar îl aruncau la gunoi, precum făceau și minerii nemți cu nichelul. Până când, la un moment dat, în 1758, s-au descoperit foarte multe monede care păreau să fie din aur după cum sunau dar în interiorul lor aveau acest „aur alb” și doar pe deasupra erau suflate cu aur. Un cercetător pe nume Scheffer comunică Academiei din Stockholm despre acest minereu provenit din minele din America de Sud. Spaniolii și portughezii, descoperind aceste falsuri în circulație au dispus ca platina, căci despre ea era vorba, să fie aruncată în râuri și în mare pentru a evita astfel falsificarea aurului. În antichitate, egiptenii și amerindienii aveau bijuterii confecționate din bobițe de platină.

Platina este unul din metalele nobile care a ocupat pentru multă vreme chiar poziția de cel mai scump metal de pe piață, alături de paladiu. Este cel mai plastic metal; din el se pot obține foițe subțiri de 0,015 mm. Este un foarte bun conductor electric și aproape la fel de maleabil ca și aurul. În schimb, este atacat de mai mulți acizi decât aurul, dar are o rezistență mult mai mare la uzură, având duritatea mai mare. Aceasta este o calitate pentru care platina este folosită la confecționarea bijuteriilor cu pietre prețioase, deoarece rezistă mult mai bine uzurii în timp. Platina se folosește în industrie, cu succes, din 1934, și tocmai proprietățile ei fizice extraordinare au făcut-o să aibă o cerere foarte mare în electronică, medicină sau chimie.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate