Asterism | BSG

Rubinul – piatra pasiunii, simbolul sângelui şi  al vieţii.

Este o piatră transparentă, aflându-se, pe scara durităţii ( denumită şi „scara lui Mohs”), pe poziţia 9, după diamant, care e pe 10.

Putem recunoaşte un rubin, în primul rând, după culoare. Datorită culorilor variate, el are un nume pentru fiecare. Astfel, rubinul a cărui culoare roşie are o tentă de galben se numeşte spinel. Rubinul oriental, care este, de fapt, safirul roşu, şi are o nuanţă de roşu – violet. Mai este şi rubinul care are o culoare de roşu domol, nu aprins, şi care e numeşte balais.

Nevoile industriei, care cresc continuu, au determinat crearea unor pietre sintetice . În orice ceas tradiţional se foloseau 32 de rubine. Primele rubine artificiale au fost făcute de doi chimişti francezi, care au amestecat în părţi egale aluminiu şi clorură de bariu, adăugând şi câteva picături de bicromat de potasiu.

Pentru a obţine cât mai multe pietre preţioase, se practică şi reconstituirea din particule a unor pietre veritabile. De exemplu, pentru a face noi rubine, se topeşte, la flacără oxidrică pulbere de rubin. Aceste rubine pot fi deosebite de cele veritabile numai dacă le examinezi interiorul în care se află spaţii, ca nişte bule de gaz. Aceste pietre nici nu pot fi şlefuite, din cauză că se sfarmă foarte uşor.

Ca şi în cazul diamantului şi a altor pietre preţioase dure, rubinul mai poate fi verificat încercând să-l zgâriem cu o altă piatră. Dacă se zgârie uşor, înseamnă că nu e autentic.

Rubinul prezintă un fenomen: mătasea, sau seta, care constă în reflexe argintii (cauzate de incluziuni ale maselor fibroase ale rutilului  – bioxidul de titan).

Mai putem recunoaşte rubinul dacă privim piatra prin transparenţă.  Se observă nişte steluţe luminoase, care se deplasează în timp ce rotim nestemata. Această proprietate se numeşte asterism şi se datorează existenţei unor alte minerale sub formă de fibră, îndreptate în toate direcţiile.

Bibliografie: Schottek, Ida, Să cunoaştem metalele şi pietrele preţioase, Editura Ceres, Cluj, 1993.

Numele rubinului provine din latină, de la „ruber”, care înseamnă „roşu ca sângele, ca focul sau ca vinul”.

Rubinul este o varietate a oxidului de aluminiu, sau corindon. În vechime era considerat piatra dragostei pătimaşe, a vieţii, a puterii divine, vindeca boli şi dădea putere şi inteligenţă celor născuţi în luna iulie sau în zodia racului.

Cei ce plecau la război, purtau mereu cu ei un talisman cu rubin, în credinţa că îi va salva de la moarte pe câmpul de bătălie. Cunoscuţi pentru acest lucru au rămas în istorie ducii Burgundiei, Petru cel Mare şi Ginghis – Han.

Pe lângă duritatea foarte mare a rubinelor, care le fac să-şi menţină strălucirea şi frumuseţea mii de ani, la fel ca safirele, rubinele au o proprietate foarte interesantă, numită „asterism”. Dacă priveşti piatra prin transparenţă, se observă nişte steluţe luminoase, care se deplasează în timp ce rotiţi nestemata.

Secolul XX a adus rubinelor  o nouă îndeletnicire: crearea laserului. În mod normal, laserul se obţine prin tăierea unui cristal de rubin sintetic sub formă de bastonaş ce se argintează la capete. Asupra lui se proiectează un fascicol de lumină verde şi imediat unul de culoare roşie. Primul fascicol de lumină verde face ca atomii de crom să se deplaseze pe orbite instabile, iar lumina roşie  îi readuce brusc pe orbitele iniţiale. Astfel se obţine un fulger intens de lumină roşie, care întrece de un milion de ori intensitatea luminii emisă de o suprafaţă echivalentă din soare.

Laserii au astăzi nenumărare utilizări în medicină, radiofonie, telecomunicaţii, secţionarea metalelor şi mineralelor, radioastronomie etc. Viitorul le aparţine, vorbindu-se chiar de călătorii cosmice mai târziu, cu ajutorul laserilor.

Bibliografie: Gridan, Teofil, Florile de piatră ale Terrei, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate