aliaje | BSG

aur-aliajeAtunci când se execută obiecte de artă, de bijuterii sau chiar obiecte de uz casnic (cum este vesela), pentru a-i mări rezistenţa, sau pentru a obţine diferite culori şi nuanţe, aurul este aliat cu anumite metale.

Faptul că se folosesc aliaje este util şi în scop economic, micşorându-se cantitatea de aur folosit, şi totodată, fiind mai accesibil ca preţ la produsele finalizate.

În realizarea unor obiecte care necesită o rezistenţă mai ridicată, cum ar fi monedele, vesela şi altele, aurul este aliat cu argintul sau alama.

Pentru obţinerea anumitor culori, mai ales la bijuterii, unde gusturile şi aprecierile diferă de la o persoană la alta (unii preferă aurul galben, alţii pe cel alb, iar alţii aurul roşiatic sau rusesc, cum i se mai spune, şi chiar diferite combinaţii), se folosesc ca şi aliaje ale aurului diferite metale:

  • argint şi cupru roşu – pentru aurul galben
  • cupru roşu – aur roşcat, sau roşu
  • în anumite proporţii cupru şi argint – aurul roz
  • argint fin – aurul verde
  • nichel, cupru şi zinc – aur gris
  • paladiu – aur paladiat
  • cu o anumită proporţie de fier – aur alb.

Astfel, pe plan mondial, s-a stabilit că aurul poate fi clasificat în funcţie de conţinutul de aur pur, în aur de 24 K (aur pur aproape 100 %), 22 K (din 24 de părţi, 22 sunt aur, iar restul – alte metale), 18 K (din 24 de părţi, 18 părţi sunt aur pur, iar restul – aliaje), 14 K (din 24 de părţi, 14 sunt aur pur, iar restul – aliaje), preţul său determinându-se, aşadar, în funcţie de carataj.

Bibliografie: Schottek, Ida, Să cunoaştem metalele şi pietrele preţioase, Editura Ceres, Cluj, 1993.

Aurul este un metal foarte rar întâlnit în natură, acesta fiind unul din motivele pentru care e atât de valoros. Concentraţia medie a aurului este de doar 0,3 g la o tonă din masa Pământului, cu tot cu nucleul metalic, unde concentraţia de aur este cam de cinci ori mai mare decât cea medie.

De obicei, aurul este găsit în natură sub formă nativă, adică pură, necombinat cu alte substanţe sau metle. Dar, uneori, aurul se întâlneşte şi în amestecuri naturale cu alte metale, numite aliaje.

De cele mai multe ori, aurul se găseşte împreună cu argintul, formând un amestec. Dacă în acest aliaj, argintul atinge 20% sau mai mult, aliajul se numeşte electrum. În această combinaţie, aurul, care, în stare pură are culoarea galben-deschis (aurie),  primeşte o culoare mai palidă, de la galben foarte deschis până la alb-argintiu, păstrându-şi proprietatea de a fi maleabil și ductil. Aliajul a primit denumirea de la culoarea sa, asemănătoare cu a chihlimbarului (o rășină fosilă divers colorată, mai ales în nuanțe de galben, provenită din mai multe specii de pini și întrebuințată la fabricarea unor obiecte de podoabă). Denumirea vine din greacă, unde chihlimbarul este numit elektron.

Atunci când aurul se găseşte amestecat cu cuprul, el are o culoare galben – roşiatică.

Aurul mai poate fi întâlnit în natură în aliaj cu paladiul (metal alb-argintiu, lucios, foarte maleabil, din familia platinei) sau cu mercurul. În aliaj cu mercurul, aurul formează o substanţă numită amalgam.

Alte metale cu care aurul formează aliaje sunt: plumb, platină, seleniu, telur, stibiu, bismut şi, extrem de rar, sulf.

În general, cristalele de aur au formă de cub sau octaedru (corp solid cu opt feţe plane). De regulă, cristalele cubice sunt foarte rare. Ele sunt, fie sub formă alungită, fie puternic comprimate sau iau forma golurilor în care cresc.

 Bibliografie: Aurul lumii, frumuseţi şi celebrităţi, traducere din rusă de Emil Iordache şi Leonte Ivanov, Chişinău, Editura Arc, 2004.


Caută pe site

Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate