Alchimisti | BSG

aur nanoparticuleDacă într-un articol mai vechi v-am spus despre alchimiștii care se străduiau să obțină aur din metale comune, fiind convinși că se poate, deși nimeni nu-i credea, acum vă voi spune despre cum au reușit oamenii de știință, mai târziu, să fabrice aur artificial.

Alchimiștii denumeau „piatră filozofală” substanța cu ajutorul căreia credeau ei că vor putea transforma metalele obișnuite în aur. Această „piatră filozofală” este acum cunoscută sub numele de transmutația elementelor, și a putut fi realizată în reactoarele nucleare.

Visul alchimiștilor s-a realizat, deoarece în zilele noastre se poate trece de la un element la altul prin fenomenul numit „transmutația elementelor”, dar, deocamdată prețul de cost este prea mare, și întrece cu mult valoarea actuală a aurului.

Dorința alchimiștilor de a transforma plumbul în aur a fost împlinită începând cu anul 1968, când profesorul norvegian Arve Kjelberg de la Centrul european de cercetări nucleare (C.E.R.N.) din Geneva a declarat: „Mașina care transformă plumbul în aur există.”

S-au descoperit mai multe metode pentru a transforma plumbul în aur. Una dintre ele ar fi: se ia o bucată de 300 g de plumb și se așează în fața unui „tun” al protosincrotronului (protosincrotronul este primul mare accelerator de particule, denumirea venindu-i de la Proton Sincrotron). Un fascicul de protoni izbește plumbul, transformând câțiva atomi în mercur. Aceștia, fiind radioactivi (radioactivitate – proprietate a unor elemente cu atomii grei (radiu, uraniu etc.) de a emite, prin dezagregare spontană, unele radiații corpusculare și radiații electromagnetice), emit radiații beta, adică positroni. Continuând să emită radiații, atomii de mercur se transformă în aur.

Și alchimiștii încercau să facă aur artificial tot din plumb și mercur, însă pe vremea aceea nu aveau această „piatră filozofală” care se numește protosincrotron.

 Tot cu ajutorul mercurului s-a descoperit că bacteriile care cresc la suprafața bazinelor cu apă caldă pot face aur, după cum v-am prezentat într-un alt articol.

Bibliografie: Lăzărescu, Ion; Brana, Viorel, Aurul și Argintul, Editura Tehnica, București, 1972.

În Praga, pe timpul domniei lui Rudolf al II – lea, în secolul XVII, a început o nouă epocă de aur; în oraș mișunau o grămadă de alchimiști, dar mai ales de șarlatani. Chiar împăratul, care, pe lângă numeroasele calități, era deseori excentric și depresiv, era înconjurat mai mereu de magicieni, astrologi sau falși alchimiști.

Acești așa-ziși alchimiști urmăreau să convingă lumea că au darul divin de a găsi comori ascunse. Ei încercau să-i păcălească pe naivi, vânzându-le diferite talismane care, spuneau ei, aduc bogăție, aur și putere.

Pe o stradă îngustă din Praga, supranumită „Ulița de aur”, trăiau toți șarlatanii, iar unii dintre ei, pentru a lăsa impresia spectatorilor că ei pot să transforme metalele obișnuite în aur, ei foloseau creuzete cu fundul dublu. Acest fund fals era fuzibil și cuprindea aur, care apărea în masa topită după operație.

Alții ascundeau bulgări de aur în pământ și, cu o așa-zisă „baghetă magică”, pe care o tot agitau deasupra locului respectiv, se făceau că au descoperit aurul. Făceau asta pentru a-și face faimă; îi convingeau pe oamenii creduli care asistau, că ei pot descoperi comori.

Dar alchimiștii n-au reușit să fabrice nici un gram de aur, dim plumb sau din mercur, așa cum pretindeau ei, iar locul de extracție al acestui metal prețios au rămas tot minele.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate