Albastru | BSG

Un nume care este strâns legat de istoria modernă a diamantelor este Jean – Baptiste Tavernier. Acesta era un bijutierul şi negustor francez de pietre preţioase. El a obţinut permisiunea oficială de a vizita minele de diamante din India. Astfel, în secolul XVII, el vizitat de patru ori minele de diamante din Golconda şi din apropierea acesteia, care erau faimoase pentru pietrele preţioase găsite acolo, încât numele a ajuns să fie sinonim cu „bogăţie”.

Conştient de valoarea mărturiilor din jurnalele sale, Tavernier s-a definit cu legitimă mândrie drept “primul în Europa care a deschis francezilor calea spre acele mine, singurul loc de pe pământ unde se găsesc diamante“.

În timpul călătoriilor sale  în India, Tavernier a fost suspectat că ar fi furat un remarcabil diamant albastru, care fusese un ochi al statuii zeului hindus Rama – Sita. Se spune că atunci zeul s-a înfuriat, punând un blestem în piatră. Curând, blestemul şi-a făcut efectul. La scurt timp după ce Tavernier a vândut diamantul regelui Louis al XIV – lea, el a murit în sărăcie şi în circumstanţe tragice.  Regele a purtat diamantul o singură dată, după care a murit de variolă.

Piatra albastră a fost furată din comoara regală la scurt timp după moartea regelui. A apărut din nou în Londra, în 1830.

Bancherul Henry Thomas Hope (de aici şi numele actual al diamantului) l-a cumpărat în schimbul unei sume uriaşe. Toţi cei din familia Hope au murit apoi în decursul a câţiva ani după cumpărare.

Piatra a fost dăruită de ţara lor unui prinţ din Europa de Est. Prinţul a făcut cadou diamantul dansatoarei lui preferate. La câteva ore după ce i-a făcut cadoul, prinţului i-a fost întunecată judecata de gelozie şi a împuşcat dansatoarea.

Un comerciant de diamante grec a cumpărat diamantul şi l-a vândut din nou. La scurt timp, acesta a dat cu maşina într-o stâncă, murind el, soţia şi copilul lor.

Cel care a cumpărat diamantul a fost sultanul turc Abdul – Hamid al II – lea. El a avut diamantul doar câteva luni, după care a fost detronat de o lovitură de stat a unui ofiţer.

Diamantul a fost apoi cumpărat, în 1911 de un magnat media american, pe nume Edward McLean. Un an mai târziu, acesta a murit la bordul Titanicului.  Fiica acestuia a murit apoi de o supradoză de somnifere.

Ultimul posesor al diamantului Hope a fost un bijutier american, Harry Winston. După ce a auzit ce păţiseră ceilalţi proprietari, acesta a hotărât să-l expună pentru public. Astfel, el l-a dus la Institutul Smithsonian în Washington, unde celebra piatră de 45,52 de carate se află şi astăzi.

Bibligrafie: Verena Pagel-Theisen, Diamond Granding ABC, 2001.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate