Ajutor | BSG

Oamenii sunt în primul rând ființe sociale care trăiesc în comunități mai mari de 50 de persoane. Cred că fiecare dintre noi este de acord cu acest fapt. Dacă stăm bine să ne gândim avem cu toții câte 50 de persoane care, de-a lungul vieții, ne-au fost sau le-am fost alături. Totuși, acum când tehnologia este în vârful evoluției, parcă viața unui om este mai grea decât era altă dată. De ce oare?  În trecut, în localitățile rurale, atunci când o familie se întemeia, comunitatea participa unită, împreună, la construirea unei case pentru tinerii căsătoriți. Claca, căci așa se numea, era obiceiul ce făcea parte din normalitate și-i făcea viața omului mai ușoară. Se adunau cu mic cu mare, munceau, își împărtășeau unul altuia meșteșugurile, cântau, se spuneau povești și în final, împreună, făceau să fie viața mai ușoară.

În ziua de azi suntem prea individualiști să ne mai ajutăm unul pe altul; comunitățile, paradoxal, sunt mai mari de 150 de persoane și totuși marea noastră majoritate pentru a avea o casă trebuie să muncim 20-30 de ani. Dacă o zi pe săptămână am face ceva pentru comunitatea noastră, oare nu ne-ar fi viața mai ușoară? Oare nu ar fi soluția să punem capăt problemelor majore și să scăpăm și de criza financiară? Oare nu acestă dezbinare și acest individualism ne-a făcut viața grea?

Vă aștept părerile!


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate