afrodita | BSG

afroditaAurul, supranumit și „metalul zeilor” îi însoțește în permanență pe zeii din Olimp. Zeița Afrodita (sau Venus, numele ei roman) era zeița dragostei și a frumuseții. Legenda spune că a fost născută din spuma mării.

Căsătorită cu fierarul Hefaistos, zeul focului, care era de o sluțenie ieșită din comun, Afrodita era învăluită de aur, Hefaistos fiind cel care făurea zeilor arme și armuri miraculoase.

Mai există o legendă care spune că Afrodita este fiica lui Zeus și Diona. Ea apare invariabil în mituri ca fiind „de aur”, „frumos încununată”, „mult aurită”. Horele (zeitele anotimpurilor, fiicele lui Zeus si ale lui Themis) au pus pe capul Afroditei o cunună de aur, au împodobit-o cu o salbă și cu cercei de aur, astfel încât zeii îi admirau frumusețea. Cununa strălucitoare a Afroditei este evocată în multe mituri. Cu ajutorul cununii, Ariadna, fiica lui Helios, l-a scos pe iubitul ei, Tezeu,din labirintul întunecat în care sălășluia monstrul Minotaur. Dar îndrăgostitii nu au putut rămâne împreuna, deoarece Ariadna fusese hărăzită drept soție lui Dionysos, zeul viței de vie și al vinului. În ziua nunții, zeii i-au daruit miresei o cunună de aur,devenita ulterior constelatie.

 

Bibliografie: Aurul lumii, frumuseţi şi celebrităţi, traducere din rusă de Emil Iordache şi Leonte Ivanov, autor fragment: Oksana Fais, Chişinău, Editura Arc, 2005.

 

 

Merele de aur apar în multe legende, poveşti şi mituri.

Dionis (sau Dionysos) era în mitologia greacă zeul vegetației, al pomiculturii, al vinului, al extazului și fertilității, denumit la romani și Bacchus sau Liber. El i-a dăruit Afroditei unul din merele de aur crescute în pomul lui.  De aceea, mărul de aur, la greci, simbolizează erotismul.

Merele de aur erau dătătoare de viaţă veşnică şi de tinereţe. Ele erau păzite de nimfele Hesperide, într-o grădină la capătul lumii. Unul dintre aceste mere a fost luat de  Eris, zeiţa discordiei. De ciudă că ea nu a fost invitată la nunta lui Peleu (regele din Tesalia) cu Thetys (zeiţa apelor), Erisi a aruncat un măr de aur (devenit mărul discordiei), pe care era scris „celei mai frumoase„.

Văzând mărul, Hera (zeița protectoare a căsniciei, a căminului și a femeilor măritate, precum și regina zeilor și a oamenilor), Atena (zeiţa înţelepciunii) și Afrodita (zeiţa frumuseţii) l-au revendicat, fiecare susținând că le întrece în frumusețe pe celelalte două. Văzând că nu pot ajunge la o înțelegere, Zeus a hotărât să ceară o opinie obiectivă şi l-a pus pe prinţul Troiei, Paris, să decidă cui îi revine mărul de aur.

Fiecare dintre zeiţe a încercat să-l câştige pe prinţ de partea ei. Hera i-a promis putere şi bogăţie, Atena – slavă războinică şi victorii militare, iar Afrodita i-a promis c-o va face pe  Elena, cea mai frumoasă dintre femei (şi soţia lui Meneleaus, regele Spartei) să se îndrăgostească de el. Paris i-a oferit mărul Afroditei, iar e a făcut ca inima Elenei să fie cucerită de Paris. Elena a fugit cu el în Troia. Ca să se răzbune, Meneleaus, împreună cu fratele său, Agamemnon, regele cetății Micene au pornit un război împotriva cetății troiene. Şi astfel a început războiul troian, care a durat zece ani.

Grecii antici credeau că războiul troian chiar a existat, că a fost un eveniment istoric. Ei ziceau că a avut loc în secolul al XIII-lea î.Hr. sau al XII-lea î.Hr. și că Troia se afla în vecinătatea strâmtorii Dardanele, în nord-vestul Turciei actuale. Până în Epoca modernă s-a crezut că atât războiul cât și orașul erau doar niște mituri, și nu au existat. Însă în 1870, arheologul german Heinrich Schliemann a săpat un sit arheologic, susţinând că ar fi chiar situl Troiei, lucru confirmat și de câțiva alți arheologi.

Bibliografie: Aurul lumii, frumuseţi şi celebrităţi, traducere din rusă de Emil Iordache şi Leonte Ivanov, autor fragment: Galina Lemignova, Chişinău, Editura Arc, 2004.

Mitologia greacă spune că perlele s-au născut odată cu zeiţa Afrodita. Atunci când Cronos l-a lovit în pântec cu secera de diamant pe tatăl său, Uranus, pentru a-i lua locul de rege al cerului înstelat, sângele acestuia s-a scurs pe pământ. Acolo s-au născut giganţii. Unele picături de sânge au curs şi în apa mării şi s-au prefăcut în spumă. Din spuma aceea s-a născut Afrodita, cea mai frumoasă zeiţă şi, tot atunci au luat naştere şi podoabele ei – perlele.

Denumirea de „perlă” vine de la latinescul pirula, care înseamnă „pară mică”. La noi, perlelor li se mai spun şi mărgăritare, de la grecescul margaritas. Perla este simbolul feminităţii şi al fertilităţii, şi se credea că are o strânsă legătură cu Luna.

Pe lângă accentuarea frumuseţii, perlele mai erau folosite în trecut şi în medicina empirică sau „băbească”. Chinezii pisau perlele, utilizându-le în tratarea variolei, nebuniei, epilepsie, a tulburărilor de vedere şi chiar pentru a uşura femeilor naşterea.

Cum am mai spus şi în articolul trecut, frumoasele perle iau naştere din suferinţa bietelor scoici. Atunci când în corpul lor pătrunde un parazit, ele secretă sidef, încercând să-l izoleze. Cele mai frumoase perle se nasc în scoicile din apele calde ale mărilor şi oceanelor.

Perlele sunt compuse din aragonit (un mineral, o variantă a carbonatului de calciu) şi conchiolină (o componentă organică).

Din păcate, strălucirea perlelor, dată de sidef, se stinge din cauza descompunerii conchiolinei. Dar strălucirea lor poate fi păstrată mai mult timp dacă sunt în contact cu pielea sau dacă sunt păstrate într-un mediu uscat.

Bibliografie: Gridan, Teofil, Florile de piatră ale Terrei, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

Cuvântul „onyx” în limba greacă înseamnă „unghie”. Iar acest fapt se datorează unui mit elen, care spune că Afrodita, zeiţa frumuseţii dormea adânc într-un crâng, sub o tufă de flori. Somnul îi era vegheat de un cârd de lebede albe, care înotau pe râul din apropiere. Dar Eros sau Cupidon, cum îi spunem noi, avea chef de pozne. Aşa că, jucăuşul copil cu bucle aurite sperie lebădele şi le alungă, după care, cu vârful unei săgeţi, taie unghiile lungi şi frumoase ale afroditei şi le aruncă în râu. O zbugheşte apoi, pentru că din crâng se auzeau voci. Erau cele trei Moire sau Ursitoare, stăpâne peste destinele muritorilor.

Văzând isprava lui Eros, ele merg să culeagă din râu unghiile preafrumoasei zeiţe, pentru că nici o parte dintr-un zeu nu se putea pierde în van. Datorită unei vrăji, ele scot din apă un maldăr de pietricele translucide, din onix, născute din unghiile Afroditei.

De atunci se spune că a apărut onixul, care a fost piatra preferată a Antichităţii. Gravorii sculptau din el căni, potire, vaze şi diferite obiecte decorative.

Dar şi acum onixul e foarte apreciat, fiind montat pe diferite bijuterii. Este o varietate a agatului şi este constituit din cuarţ microcristalin. Poate fi alb – lăptos, translucid, dar şi negru, lucios şi opac, colorat şi vărgat.

Se spune că onixul îi protejează pe cei născuţi sub zodia leului.

Bibliografie: Galia Maria Gruder, O istorie fascinanta a pietrelor preţioase, Bucureşti, Editura Tritonic, 2004.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate