Superstiții și obiceiuri la logodnă și nuntă, la români | BSG

Superstiții și obiceiuri la logodnă și nuntă, la români

superstiții-nuntăUnirea a doi oameni este sfântă, de aceea, dintotdeauna oamenii au pus mare preț pe sărbătoarea nunții. Iată un set de superstiții din bătrâni, legate de logodnă și nuntă:

  • În zilele de marți, miercuri sau vineri, zile păgubitoare în tradiția populară, nu e bine să se facă logodne.
  • Când pețitorul vine să ceară fata, aceasta îi pune, fără să vadă, o bucățică de lemn tăiată dintr-un jug, în sticla cu țuică. Astfel, cei doi vor fi nedespărțiți, și vor trage împreună greul vieții, precum doi boi la un jug.
  • De când se face logodna și până la nuntă, nici o femeie din casa fetei nu mai toarce, ca să nu se întoarcă logodna.
  • Mirii nu trebuie să mănânce carne în ziua nunții, să fie ușori, să aibă noroc și să trăiască mulți ani.
  • Dacă se văd două mirese într-o biserică, nu vor dura căsniciile, sau una din mirese va pieri.
  • După ce mireasa se urcă în căruță, de la biserică, spune: „Un porumbel și o porumbiță”. Astfel, i se va naște și băiat, și fată.
  • Când mirii stau în biserică și preotul îi cunună, mireasa, dacă pune ușurel piciorul peste al mirelui, fără să fie observată, va avea mai multă autoritate în casă, iar soțul va fi „sub papuc”.
  • Verighetele mirilor, la fel ca inelul de logodnă, trebuie să fie din aur, pentru ca dragostea și căsnicia lor să fie la fel de durabilă ca și aurul, și timpul care trece să nu le strice iubirea, și să rămână la fel de frumoasă ca aurul, care nu se strică și nu se învechește, oricâți ani ar trece.
  • Nașa sau nuna care cunună, nu e bine să fie însărcinată, căci se spune că pruncii tinerilor căsătoriți nu vor trăi.
  • Bomboanele aruncate pe jos după nuntă, la ieșirea de la biserică semnifică faptul că cei doi căsătoriți vor trebui de acum să lase jocurile și copilăriile și să înceapă să se ocupe de lucruri serioase, pentru o viață conjugală.
  • La masa nunții, mirii vor mânca amândoi dintr-un ou ouat de puică tânără, pentru a nu le îmbătrâni iubirea, și să trăiască amândoi nedespărțiți, până la moarte.
  • Când mirii ajung acasă de la cununie, mireasa ia soacra în brațe, și, dacă o va putea ridica, tânăra va fi mai mare-n casă și va comanda, iar de nu, va fi soacra.
  • Când o văduvă se mărită cu al doilea bărbat, în timpul cununiei, o altă femeie toarnă o căldare cu apă pe mormântul soțului mort. ca să stingă focul care se spune că arde sufletul mortului pe cealaltă lume, atâta timp cât femeia lui va sta măritată cu alt bărbat.

Bibliografie: Carte de superstiții, Iași, editura Porțile Orientului, 1993.

BSG
About The Author

3 Mesaje:


  • By Tradiții și superstiții legate de nou-născut și botez | BSG 27 Sep 2013

    […] Superstiții și obiceiuri la logodnă și nuntă, la români […]

  • By Anca 30 Sep 2013

    Tot un obicei legat de acest minunat eveniment din viata tinerilor este si Petitul.care reprezinta vizita efectuata de catre mire(insotit de cei mai apropiati lui, la parintii fetei )pentru a le cere consintamantul,in vederea casatorie.Bineinteles ca azi acest obicei devine tot mai des o formalitate,parintii fiind instiintati din timp de hotarerea luata de viitorii miri.indiferent ca vizita la parinti are loc inainte sau dupa ce mirii au decis casatoria, Petitul se incheie cu ciocnirea unui pahar de sampanie, eventual chiar cu o mica petrecere.
    Valsul mirilor mai este un obicei care se pare ca se pastreaza si chiar i-a amploare intr-un mod cat mai tipic zilelor noastre.
    Dansul cu care mirii deschid seara poate fi un vals sau orice alta melodie pe care acestia o doresc sau o considera sugestiva. Aceasta traditie provine de pe vremea balurilor de la palatele regale, unde primii care deschideau seara (si dansul) erau gazdele. Dansul lor este urmat de cel al nasilor, al socrilor si de abia apoi de catre ceilalti nuntasi. Daca mirii doresc, pot dedica melodii sugestive si pot prezenta la microfon intr-un mod mai deosebit si dansul mirelui cu mama sa, si al miresei cu tatal acesteia
    Un alt element traditionalist la nunta ar fi Furatul miresei
    Furtul miresei este probabil cel mai raspandit obicei traditional românesc. Mai multi nuntasi, pe ascuns, si feriti de privirile mirelui si ale nasilor, rapesc mireasa si o duc intr-un loc stiut numai de ei. Apoi aduc pantoful acesteia sau alta dovada pentru a demonstra mirelui ca intr-adevar mireasa este la ei. Pentru a o aduce inapoi, se cere o rascumparare. Aceasta poate fi platita in sticle de bautura, mici atentii, sau chiar indeplinirea unor sarcini haioase. Mireasa este considerata a fi in grija nasului pâna la miezul noptii, si a mirelui dupa aceasta ora. De aceea, daca furtul are loc pana in ora 12, nasul este cel care plateste rascumpararea, iar dupa aceasta ora mirele este cel responsabil. Putem aminti deasemeni si de Aruncarea buchetului
    Fetele nemaritate se grupeaza in spatele miresei, iar aceasta, fara a se uita, arunca peste umeri buchetul de mireasa. Se spune ca cea care il va prinde, sau care este cea mai apropiata de locul in care a cazut buchetul, va fi urmatoarea care se va marita in curând.
    Una din traditiile care au legatura cu cei doi miri este si Trecerea pragului
    Motivul pentru care se obisnuia ca mirele sa-si treaca sotia in brate peste prag atunci când paseau pentru prima oara in caminul comun, era acela de a o feri de spiritele rele ascunse sub pragul casei. Si nu putem vorbi despre acest eveniment fara a aduce aminte de „Luna de miere|.Desi in zilele noastre notiunea de `luna de miere` are o conotatie pozitiva, aceasta traditie are la baza un obicei nu tocmai fericit pentru tânara mireasa. Pe vremuri, când mirii obisnuiau sa-si rapeasca cu forta iubitele, aveau nevoie de un timp in care sa le tina departe de casa in speranta ca si ele se vor indragosti de ei. Astfel a inceput sa se formeze notiunea de `luna` petrecuta de cei doi singuri si izolati de restul lumii. Mierea se pare ca este inclusa in aceasta expresie, intrucât bautura cu care mirele isi ametea iubita pentru a nu mai incerca sa fuga era pe baza de miere. si de aici notiunea de `luna de miere

Lasă un mesaj




Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate