Scoicile, perlele, aurul și jadul în ceremoniile funerare | BSG

Scoicile, perlele, aurul și jadul în ceremoniile funerare

By There are no tags 0 comments

scoica - simbolPentru a feri trupul neînsuflețit de descompunere, chinezii, și nu numai, foloseau cantități mari de aur și jad. Alchimistul Ge Hong a făcut următoarea afirmație: „Dacă i se astupă cu aur și cu jad cale nouă orificii, corpul neînsuflețit va fi ferit de putrezire”. Această afirmație a părut suspectă unor autori, asta până când niște săpături și descoperiri recente au confirmat-o.

Perlele și scoicile sunt simbolul fecundației și al renașterii și al căsătoriei. De asemenea, acestea au un rol esențial în ceremoniile funerare, la unele popoare, deoarece se spune că asigură o existență fericită pe lumea cealaltă.

În India se sună din cochilie și se presară scoici pe drumul care duce la locul de veci al celui trecut în neființă. În Africa se întinde un strat de scoici pe fundul mormântului, obicei care era frecvent și la multe populații americane, vechi.

Au fost găsite scoici și în mormintele Egiptului predinastic, cochiliile de la Marea Roșie constituind un rezervor de amulete pentru Egipteni. De asemenea, săpăturile din Creta au scos la lumină nenumărate scoici și cochilii. Un obicei vechi, japonez, era ca trupul neînsuflețit să se ungă cu praf de cochilii, asigurându-i, astfel, renașterea sufletului.

Virtutea cochiliei este, de asemenea, spirala, care îl pune pe defunct în contact cu forțele cosmice, asigurându-i, astfel, o nouă viață.

Dar atât aurul, cât și jadul, perlele și scoicile, apar nu numai la ceremoniile funerare, ci și la cele religioase, precum și în toate actele esențiale ale vieții omului: naștere, inițiere, căsătorie, ceremonii agricole etc.

Unul dintre darurile primite de pruncul Isus a fost aurul. În India, ceremonia nupțială este anunțată suflându-se într-o mare cochilie marină. La azteci, melcul simboliza concepția, sarcina și nașterea.

De altfel, chiar și zeița Afrodita, din miturile grecești, a fost concepută într-o scoică uriașă.

Asemănarea dintre cochilia marină și organele genitale ale femeii a făcut ca omul să asocieze cosmologiile acvatice cu simbolismul sexual, iar stridiile, perla, melcul și cochiliile participă la puterile sacre concentrate în ape, lună (simbol feminin), în femeie, devenind, din preistorie, până în timpurile moderne, simboluri ale renașteri, simboluri sacre care fac legătura între lumea de aici și divinitate.

Bibliografie:

Eliade, Mircea, Imagini și simboluri, București, Editura Humanitas, 1994.

BSG
About The Author

Încă nu există mesaje, dar poți fi primul



Lasă un mesaj




Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate