Jadul - cea mai nobilă piatră | BSG

Jadul – cea mai nobilă piatră

Piatră semipreţioasă, compusă din silicat natural de aluminiu, calciu şi magneziu, de culoare albă-verzuie pâna la verde închis cu luciu sticlos, jadul este o piatră a liniştii şi păcii interioare.

Jadul este denumirea generică dată familiei de pietre dure între care predomină jadenita  (translucidă, de culoare alb-verzuie sau verde-cenuşie) şi nefrita (în nuanţe de verde, uneori roşie sau galbenă, strălucitoare)  – de fapt, numai acesta este adevăratul jad adus în China din Siberia, India, Turchestan sau Birmania.

Jadul a început să fie prelucrat chiar din mileniul al II – lea î.Hr., mai întâi pentru confecţionarea unor obiecte de podoabă, precum: nasturii, pandantivele, brosele etc. – simboluri ale puterii şi însemne ale unor înalti funcţionari de stat.

Mai târziu, din jad se confecţionau animale şi păsări, obiecte de numai 13-14 cm (fosrte mici, luând în considerare faptul că această piatră este foarte dură). Acestora li se atribuiau proprietăţi magice. Se spunea că obiectele de jad plasate lângă un trup neînsufleţit îi împiedică putrefacţia.

Jadul era considerat a fi cea mai nobilă piatră, datorită celor patru virtuţi care i se atribuiau: caritatea, sinceritatea, înţelepciunea şi curajul.  De aceea, obiectele confecţionate din jad au avut o lungă perioada de timp, functie ritualică şi caracter ceremonial. Astfel, din jad se făceau securi, ciocane, pumnale şi cuţite folosite la sacrificii, statuete funerare şi multe alte obiecte.

Printre obiectele de jad cu formă de animale predomina tigrul. În perioada dinastiei Zhou, care a durat mai mult decât orice altă dinastie din istoria Chinei (între anii 1045 î.Hr. și 256 î.Hr.), repertoriul animalelor se îmbogăţeşte, predominând acum balaurul, dragonul (simbolul fertilităţii pământului şi stăpânul ploii), dar şi alte animale, păsări şi peşti, sculptate în jad.

Despre jad se spune că apără nativii din Berbec, Taur, Gemeni, Leu, Fecioară, Balanţă, Capricorn şi Peşti. Se mai spune că are un puternic rol curativ, benefic pentru inimă, rinichi, plămâni  şi sistemul nervos.

În prezent, jadul este utilizat şi la bijuterii, fiind montat pe bijuterii, în special pe cele din aur.

 Bibliografie: Schottek, Ida, Să cunoaştem metalele şi pietrele preţioase, Bucureşti, Editura Ceres, 1993.



BSG
About The Author

3 Mesaje:



Lasă un mesaj




Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate