Idei de cadou, de sărbători | BSG

Idei de cadou, de sărbători

afisSuntem în luna Decembrie, supranumită „luna cadourilor”. Este ultima lună din an, luna în care putem răsplăti munca, bunătatea, răbdarea, efortul, înțelepciunea, învățăturile (și lista poate continua), primite în anul care se apropie de sfârșit.

Și putem, încă de pe acum, să ne gândim și să pregătim cadourile pentru cei dragi nouă.

A fost un an frumos pentru unii, greu pentru alții. Am avut de-a face cu tot felul de oameni. Unii ne-au lăsat un gust amar, iar alții ne-au inspirat, ne-au oferit o mână de ajutor, și-au sacrificat timpul, cu drag, pentru noi. Ei bine, acești oameni care fac parte din a doua categorie, cu siguranță merită din partea noastră tot respectul. Dar, cum e vorba românului, „Mi-e plin podul de mulțam!”, așa că măcar acum ar trebui să le arătăm recunoștința printr-un cadou, pe măsura fiecăruia.

O idee ar fi să ne gândim la toți oamenii care ne-au marcat existența într-un mod pozitiv și să facem o listă cu ei. Apoi să facem un clasament. Care dintre acești oameni a fost alături de noi în permanență, ne-a dat un sfat bun când am avut nevoie, a fost umărul pe care am putut plânge oricând și cu care am putut râde în voie? Acel om, cu siguranță ar fi pe primul loc. Dacă aveți în preajmă mai multe persoane de acest gen, sunteți norocoși.

Apoi, în funcție de cât de apropiați au fost sufletului nostru, putem să-i trecem pe listă pe alți oameni care, de-a lungul timpului, au avut o influență pozitivă asupra vieții noastre. Poate fi chiar un vecin care odată, demult, ne-a spus doar două vorbe, dar au fost vorbe care au contat enorm pentru noi.

Toți acești oameni ar trebui răsplătiți acum, de sărbători. Chiar dacă doar printr-o simplă felicitare, o cutie de bomboane, o carte din domeniul de care sunt interesați, o eșarfă sau orice alt cadou, simbolic.

Bineînțeles, dacă financiar ne permitem, pentru cel/cea/cei de pe primul loc, ar fi frumos să fie un cadou special. Și ce cadou poate fi mai special și mai valoros, mai încântător și mai surprinzător decât o bijuterie din aur, fie ea cât de mică?

Un pandantiv, o pereche de cercei, un ineluș sau altă bijuterie din aur va rămâne mereu o amintire neprețuită. Un dar pe care nu-l va uita, cu siguranță.

Chiar și Pruncul Isus a primit ca dar de ziua lui, de la Magii de la Răsărit, aur, smirnă și tămâie, aurul fiind simbolul perfecțiunii, al desăvârșirii, al înțelepciunii și al puterii.

La BSG găsiți o largă varietate de bijuterii din aur, pe toate gusturile.

O echipă profesionistă de bijutieri le-a selecționat atent anterior, le-a dat strălucirea binemeritată și și-a pus pecetea (poansonul) care garantează calitatea compoziției metalului nobil.

BSG îți va oferi un certificat de garanție și un bon fiscal care să-ți ateste că ești fericitul posesor al unei bijuterii din aur.

BSG
About The Author

Încă nu există mesaje, dar poți fi primul



Lasă un mesaj




Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate