Cum au exploatat romanii aurul la Roșia Montană | BSG

Cum exploatau romanii aurul la Roșia Montană

galerie-romana-Rosia-MontanaLa Roșia Montană se văd cel mai bine urmele exploatărilor miniere lăsate de romani. Aici, împăratul Traian a trimis cei mai buni lucrători minieri din acele vremuri, aducându-i din Dalmația și Epir, denumiți piruști, pentru a exploata cu succes minele de aur de pe teritoriul Daciei.

La început, romanii au luat exemplul dacilor în ceea ce privește exploatarea aurului, scoțând aurul prin spălare a nisipurilor văilor și râurilor, dar apoi au apelat și la alte metode și procedee tehnice. Ei au început să spargă minereul aurifer din stâncile subsolului, să-l macine și astfel să obțină metalul nobil. Apoi au folosit mijloace de natură mecanică prin specialiști recunoscuți. Urmele se văd foarte bine la Cetatea Mare, Cetatea Mică și Cârnicul Mare.

Romanii săpau galerii mari și cu arcuri boltite, aproape arhitectonice. Deoarece nu cunoșteau pulberea explozivă (descoperită abia peste o mie de ani), și cu atât mai puțin dinamita, romanii făceau aceste galerii zdrobind stanele mari de piatră prin încălzire cu ajutorul focului, peste ele turnând oțet cu apă, sfărâmându-se, astfel, mai ușor.

Pentru scobirea minelor, romanii foloseau și un fel de dălți, numite „arrugia”.

Aceste galerii și mine romane sunt printre cele mai frumoase monumente lăsate de romani pe teritoriul nostru.

Vechiul scriitor grec Diodor scrie despre procedeul de exploatare, spunând:

„Băieți încă nedezvoltați în vârstă sunt siliți să râcâie prin băi în săpăturile făcute în stâncă, să culeagă cu sârguință micile bucăți de piatră și să le aducă afară din baie. După aceștia, bărbați trecuți de 30 de ani iau o anumită cantitate de pietre, le sfarmă cu ciocane de fier până ce piatra e redusă la mărimea boabelor de mazăre. Adusă în starea asta, femeie și bătrânii iau piatra și o duc la piuă (șteampă). Pășesc apoi 2 sau 3 la sul (fus) și învârtesc până ce au măcinat măsura primită și au făcut-o ca făina de grâu.  În fine oameni pricepuți iau piatra măcinată spre a o supune ultimei operațiuni. O freacă pe o scândură lată și ceva înclinată, în timp ce varsă pe ea apă. Pământul se descompune în apă și plutește peste scăndura plecată. Aurul însă, din cauza greutății, rămâne îndărăt. Făcând aceasta de repetate ori, ei freacă aurul ușor cu mâinile, apoi însă încetinel cu bureți (spongi), care iau ceea ce este mai moale și mai țărânos, până ce în fine rămâne bucata de aur curată”.

Procedeul s-a modificat puțin în timp, sulul sau fusul șteampurilor nemaifiind împins de oameni, ci de apă, care cade în cupele unei roți ca de moară.

Romanii nu cunoșteau folosirea mercurului pentru a obține aur.

Cu acest procedeu, romanii reușeau să trimită de aici la Roma în fiecare an peste 5 tone de aur.

Din aurul și argintul de la Roșia Montană, Bucium și alte centre miniere din Munții Apuseni, împărații romani băteau monede de aur și argint. În numeroase locuri din Ardeal au fost găsite astfel de monede, de pe vremea împăraților Hadrianus, Septimius Severus și alții.

Bibliografie: Abrudeanu, Ion Rusu, Aurul românesc. Istoria luindin vechime până azi,  Iași, Editura Vasiliana_’98, 2009.

 

BSG
About The Author

Încă nu există mesaje, dar poți fi primul



Lasă un mesaj




Caută pe site

Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate