Pietre Prețioase Și Semiprețioase | BSG

pietre_pretioase_semipretioase

Calitățile pietrelor prețioase și semiprețioase

Omul, de când e pe pământ, a fost fascinat de pietrele prețioase, și asta nu doar pentru că erau, ca în zilele noastre, un simbol al bunăstării și al puterii, ci datorită calităților pe care le găseau în ele – frumusețea, puterile lor, capacitatea de a întări  virtuțile etc.

Pentru ca o piatră să fie considerată prețioasă sau semiprețioasă, ea trebuie să se diferențieze de celelalte minerale prin raritate, duritate și transparență.

Atât pietrele preţioase, cât şi metalele nobile îşi au originea legată (ca a tuturor mineralelor cunoscute în natură), de procese geologice complexe petrecute în scoarţa terestră cu zeci şi chiar sute de milioane de ani în urmă.

Mineralele preţioase se deosebesc de cele obişnuite prin greutatea specifică, în general mare.

Greutatea pietrelor preţioase se măsoară în carate, un carat fiind egal cu circa 200 miligrame de mineral (carat metric). Denumirea de “carat” provine de la faptul că, în Antichitate şi în Evul Mediu, la cântărirea pietrelor preţioase se foloseau seminţe de roşcov (Ceratonia siliqua), o sămânţă cântărind aproximativ 197 miligrame.

Mai târziu, la începutul secolului XX, s-a stabilit pe plan internațional un standard metric de 0,2 grame. Astfel, 1 carat = 0,2 g.

Pietrele preţioase şi semipreţioase se zgârie destul de greu, dar, dacă sunt lovite puternic, se pot sparge cu uşurinţă.

Prin duritate (cea mai importantă calitate a pietrelor preţioase) se înţelege rezistenţa opusă de piatră atunci când e zgâriată cu un obiect ascuţit, dur. A nu se face însă confuzia între duritate şi tenacitate, prin tenacitate înţelegându-se rezistenţa la apăsare cu o suprafaţă plană, sau rezistenţa la lovire.

Cea de-a doua calitate importantă a gemelor, care impreionează pe oricine, este strălucirea, luciul sau sclipirea. Această însuşire face ca pietrele preţioase să fie atât de dorite, mai ales de femei.

Deoarece în trecut, în special cei aflaţi la putere reuşeau să achiziţioneze preţioasele pietre, acestea erau asociate cu sângele regal. Astfel, în trecutul îndepărtat, pietrele apar montate pe: coroane, săbii, tronuri, însemne ale puterii, semnificând forţa sau protecţia.

Culorile pietrelor prețioase și semiprețioase

Atunci când achiziţionăm o bijuterie, de regulă are şi o piatră preţioasă sau semipreţioasă (sau chiar mai multe). Nu toţi suntem specialişti în domeniu, dar, dacă ştim ce culoare are piatra, ne putem da seama, cu uşurinţă, ce fel de piatră este:

  • incoloră – diamantul, safirul alb, zirconul şi cuarţul hielin;
  • albă – opalul, adularul, calcedonia;
  • roz – turmalina, berilul şi cuarţul roz;
  • galbenă – topazul, safirul galben, ambra şi citrinul;
  • galben – verzui – turmalina şi peridotul;
  • roşu – rubinul şi opalul de foc;
  • violet  – ametistul şi safirul violet;
  • verde deschis – jadul, turcoaza, smaraldul, amazonitul, crisopazul;
  • verde închis – safir verde, malahitul şi smaraldul cu nuanţe închise;
  • brun – roşu – cornalina şi aventurina;
  • albastru deschis – lapis – lazuli, safirul;
  • albastru închis – agatul;
  • negru – onixul, cuarţul afumat şi japsul;
  • negru metalic – hematitele şi marcasitele.

Pietrele prețioase

Cele patru pietre prețioase sunt: diamantul, smaraldul, safirul și rubinul.

claritate - diamantDiamantul  este considerat a fi regele pietrelor prețioase.

Denumirea de “diamant” vine din limba greacă, de la “adamas” şi înseamnă “de neînvins, indistructibil”.

El are un grad de refracție foarte ridicat, strălucind în toate culorile curcubeului.

Datorită faptului că diamantul are în compoziţie un singur element – carbonul, este cea mai preţioasă piatră; este, aşadar, doar un cărbune cristalizat.

Forma inedită a acestui cristal, alături de transparența sa au făcut ca valoarea lui să fie mereu ridicată. Dar nu numai forma face ca diamantul să fie cel mai prețios și mai dorit dintre geme, ci și faptul că are cea mai mare duritatee – 10, pe scara durității, denumită scara Mohs.

Pentru a recunoaşte un diamant, trebuie să zgâriem piatra cu un obiect ascuţit şi tăios. Dacă rămâne urmă, cu siguranţă nu este diamant sau briliant.

Tăierea diamantelor e o operație foarte delicată. Prima operație este clivajul (o formă aparte de spărtură), adică desfacerea mecanică a lamelor ce compun cristalul natural al diamantului. Apoi, diamantul brut este frecat cu un diamant clivat. Urmează apoi tăierea fețelor și lustruitul, care necesită multă îndemânare.

Briliantul este un diamant asupra căruia a fost aplicată tăietura care poartă acelaşi nume, adică “tăietura în briliant”.  Acest tip de tăiere a diamantului a apărut în secolul XV şi se datorează lui Peruzzi din Veneţia şi lui Ludovic von Berquem din Brouges. Mai există şi varianta cum că acest tip de tăietură ar fi fost inventat de cardinalul Mazarin.

Diamantul se taie în briliant când are toate fețele lustruite pe toate părțile. Se mai poate tăia în rază, tablete, picătură  și piramidă. Dacă piatra chiar e briliant, se poate verifica cu o lupă.

Un  procedeu de verificare a diamantului ar fi să încercaţi să tăiaţi cu diamantul o bucată mică de sticlă. Numai diamantul o poate tăia, celelalte pot, cel mult, să zgârie sticla.

Pe piarta perfect curăţată, lăsăm să cadă o picătură mică de apă.  Dacă este briliant, picătura rămâne perfect rotundă. Dacă nu, picătura se lăţeşte pe loc.

Dacă stă ziua la soare, diamantul devine fosforescent în întuneric. Iar dacă este frecat în întuneric cu o bucată de postav (țesătură de lână groasă), acesta luminează.

Briliantul are două părţi: una superioară, numită coroană sau tabulă, care are 32 de faţete, şi partea inferioară, numită chiuloasă, cu 24 de faţete. Strălucirea diamantelor se datorează descompunerii razelor de lumină, care trec prin feţe şi se refractă de trei ori. În cazul briliantelor, reflexia radiaţiei solare este totală, ceea ce le dă un luciu metalic.

Mai nou, există o tăietură în briliant care are 72 de faţete, iar razele se reflectă în opt puncte, ceea ce amplifică scânteierea lor.

Însă nu toate diamantele ajung briliante. Unele nu pot fi tăiate astfel din cauză că sunt mici, imperfecte, sau au o culoare închisă.

Pe lângă tăierea în briliant a diamantelor, mai există şi alte forme de şlefuire sau tăiere a lor, iar cele mai comune sunt:

  • Round, briliant sau forma rotundă
  • Emerald sau smarald (numele vine de la faptul că acest tip de tăietură este folosit cel mai mult pentru smaralde)
  • Baguette sau baghetă
  • Marquise  sau marchiz (cu formă de suveică)
  • Oval
  • Straight Trilliant sau triunghi drept
  • Curved Trilliant sau triunghi curbat
  • Heart sau inimă
  • Radiant
  • Cushion
  • Pear sau pară
  • Princess (formă pătrată)

SmaraldSmaraldul este supranumit “regele pietrelor preţioase”, fiind utilizat pentru bijuterii, amulete şi obiecte religioase, încă de la începuturile istoriei. Culoarea smaraldului e verde smarald (culoare acceptată prin definiţie ca fiind o nuanţă de verde), fiind transparent, translucid sau opac. El este menţionat şi în Biblie, ca fiind una dintre pietrele apostolice (Sf. Toma).

Pe o scară a valorilor privind pietrele preţioase, smaraldul ar fi, alături de safir, pe locul doi, după briliant.

Putem recunoaşte un smarald, așadar, în primul rând după culoare. Smaraldul e o piatră diafană, de culoare verde-cristalin, verde-albăstrui sau verde închis.

Ca substanţă, smaraldul e o varietate de beril, un silicat de aluminiu, şi cuprin de beriliu, oxid de fier şi crom. Este cel mai fin cristal din familia beriliului. Pe scara durităţii, are poziţia 7,5.

Mulţi numesc această piatră “smaragd”, cuvânt care are la bază  grecescul smaragdos, ce vine din latinescul smaragdus.  Acesta din urmă e o variantă a cuvantului maragdos, de origine semitică, ce corespunde, la rândul lui, cuvântului de origine ebraică bareqet, care înseamna “strălucire”.

Aşadar, o a doua condiţie ca o piatră de culoare verde să fie un smarald autentic, şi nu un fals, este strălucirea acesteia. Strălucirea este, de fapt, proprietatea de a reflecta lumina. Smaraldul reflectă lumina ca nişte steluţe care uneori apar ca raze colorate (denumite în limbaj de bijutier schiller).

Efectele tămăduitoare pe care le are smaraldul asupra celui care îl poartă sunt cunoscute din antichitate. Astfel, se spune că smaraldul întăreşte memoria, tratează arsurile stomacale şi ulcerele gastrice; mai e folosit şi în tratamentul bolilor de ochi, de inimă, sau ale vezicii biliare.

Smarald a fost descoperit în mormintele faraonilor egipteni şi excavat de la Pompei şi Herculanum. Cele mai vechi mine de smarald, şi singurele pentru mult timp, se află în Egiptul de Sus.  Minele Cleopatrei au fost exploatate prima dată în Antichitate de egipteni, apoi de greci, romani, arabi şi turci.

Cele mai frumoase smaralde sunt păstrate în tezaurul din Istambul, la Palatul Topkapî şi în tezaurul fostului şah al Iranului.

De obicei, smaraldul este montat în bijuterii din aur, ca piatră cantrală, solitară.

recunosti safirSafirul, asemeni aurului,  este un simbol al bogăţiei.

În trecut, majoritatea pietrelor albastre erau considerate safir. Oamenii au fost fascinaţi de safir dintotdeauna, datorită frumuseţii şi proprietăţilor lui.

Safirul era considerat capabil să împiedice stârnirea certurilor, să înlăture durerile şi să aducă putere, faimă şi onoare celui care îl purta.

Alături de amerist, în Evul Mediu, safirul era denumit “piatră episcopală”. El reprezenta raiul şi cele mai înalte valori.

Culoarea safirului mai poate fi, pe lângă cea albastră, şi verde, galben, violaceu, incolor (leucosafir), portocaliu sau roz – portocaliu (pad – paradscha). Safirul lasă urmă albă.

Cuvântul “safir” provine din latină, de la sappirus şi înseamnă “cel mai frumos”.

Așadar, putem recunoaşte un safir, în primul rând după culoare: e o piatră albăstruie, transparentă, cu nuanţe închise sau deschise. De fapt, termenul de safir este atribuit pietrei de corindon – varietatea albastră, care este şi cea mai cunoscută varietate a safirului.  Albastrul se datorează conţinutului mare de fier şi titan.

Corindonul este un mineral aflat pe scara durităţii, sau scara lui Mohs, pe poziţia 9,  ocupând locul doi după diamant, deoarece mineralul Moissanit , cu duritate 9,25 (foarte rar întâlnit în natură) nu este luat în considerare. Abia în secolul al XIX-lea s-a descoperit că safirul şi rubinul sunt varietăţi ale corindonului.

rubinRubinul este piatra pasiunii, simbolul sângelui şi  al vieţii.

Este o piatră transparentă, aflându-se, pe scara durităţii ( denumită şi “scara lui Mohs”), pe poziţia 9, după diamant, care e pe 10.

Putem recunoaşte un rubin, în primul rând, după culoare. Datorită culorilor variate, el are un nume pentru fiecare. Astfel, rubinul, a cărui culoare roşie are o tentă de galben, se numeşte spinel. Rubinul oriental, care este, de fapt, safirul roşu, şi are o nuanţă de roşu – violet. Mai este şi rubinul care are o culoare de roşu domol, nu aprins, şi care e numeşte balais.

Ca şi în cazul diamantului şi a altor pietre preţioase dure, rubinul mai poate fi verificat încercând să-l zgâriem cu o altă piatră. Dacă se zgârie uşor, înseamnă că nu e autentic.

Rubinul prezintă un fenomen: mătasea, sau seta, care constă în reflexe argintii (cauzate de incluziuni ale maselor fibroase ale rutilului  – bioxidul de titan).

Mai putem recunoaşte rubinul dacă privim piatra prin transparenţă.  Se observă nişte steluţe luminoase, care se deplasează în timp ce rotim nestemata. Această proprietate se numeşte asterism şi se datorează existenţei unor alte minerale sub formă de fibră, îndreptate în toate direcţiile.

Pietre semiprețioase

topazTopazul este una dintre cele mai frumoase şi mai apreciate pietre, aflându-se, pe scara durităţii (denumită şi “scara lui Mohs”) pe poziţia 8 – o poziţie înaltă. Este o gemă transparentă şi, de obicei, conţine incluziuni care pot fi cu două faze în formă de lacrimă (conţin o bulă de gaz şi lichid) sau cu trei faze (formate din gaze, lichid şi cristale mici la un loc).

Denumirea provine din sanscrita, ”tapas” Însemnând foc, sau de la numele insulei Topazos din Marea Roșie.

Culorile topazului sunt deschise şi sunt date de impurităţi / agenţi coloranţi pe care le conţine. Cele mai des întâlnite culori sunt galben, maro – galben, maro – portocaliu, roz – maroniu, roşu deschis până la mediu, albastru şi incolor. Datorită faptului că topazul nu are o culoare foarte vie, la şlefuire se folosesc tăieturi în trepte sau în foarfece, pentru a evidenţia strălucirea puternică a pietrei.

ametistAmetistul este considerat a fi cea mai frumoasă dintre varietățile de cuarț și a fost cunoscut în vechime de egiptenii antici, de romani și etrusci.

Cuvântul provine de la grecescul amethystos, care se traduce “împotriva beției”. Asta deoarece, potrivit credinței din Evul Mediu, cei care beau din cupe de ametist, nu se îmbătau. Era denumit “piatra episcopală”, dar totodată era un simbol al dragostei carnale.

Culoarea acestei pietre este violet deschis până la închis, sau roșu – violet, fiind transparent și translucid și având un luciu sticlos. Rocile – gazdă ale ametistului sunt cele metamorfice, filoane hidrotermale și aluviuni.

Adesea, ametistele au fost montate în bijuterii de coroană, precum sceptrul Ecaterinei cea Mare sau sceptrul coroanei imperiale britanice. În tezaurul Vaticanului este păstrat inelul cu ametist al Papei.

Ametistul trebuie ferit de lumină puternică, deoarece, ca toate pietrele de culori deschise, își poate pierde culoarea.

Se credea că cel care poartă la el ametist este ferit de vrăji și de magie neagră. De asemenea, el întărește voința, echilibrează metabolismul, tratează insomniile și nevralgiile.

GranatGranatul face concurență rubinului, datorită strălucirii și formei sale deosebite. Această piatră are sclipiri ca de scânteie, atât la lumină naturală, cât și la lumină artificială.

Denumirea de ”granat” e folosită pentru pentru a numi un grup de peste zece pietre diferite, însă cu o structură asemănătoare. Piatra reprezentativă este de culoare roșie, intensă, dar granatul mai poate fi și oranj, galben sau chiar verde închis sau pal.

În vechime, granatul, spinelul și rubinul, toate de culoare roșie, erau cunoscute sub denumirea de carboniculus, adică „cărbune arzător” și aveau aceeași valoare. Mai apoi s-a descoperit faptul că spinelul nu se încadra în această familie, calitățile sale fiind mai puțin apreciate, însă granatul, chiar dacă acum are o valoare mai mică decât rubinul, poate fi alăturat de acesta, datorită calităților deosebite.

Pe lângă forma și strălucirea deosebită, granatul mai are două calități esențiale: duritatea și adaptabilitatea.

La începutul erei romane, granatul era foarte căutat pentru calitățile sale protectoare, dar și pentru forma sa naturală, nu prelucrată, de grăunte.

Granatul a cunoscut cea mai mare popularitate în secolul XX, când a devenit celebru odată cu descoperirea neașteptată a noilor culori, și mai ales a celei oranj.

Preferatul bijutierilor este granatul roșu, alături de cel portocaliu.

Este cunoscut ca fiind piatra care leagă prietenii, sporind devotamentul și fidelitatea. Atunci când cineva oferea în dar o bijuterie cu granat roșu, semnifica o declarație de dragoste.

acvamarinAcvamarinul este una dintre cele mai cunoscute geme, fiind foarte apreciată în Evul Mediu. Culoarea ei este albastru – deschis, până la închis, sau verde – albăstrui. Acvamarinul este transparent, translucid şi lasă urmă albă. Se montează în bijuterii din aur și argint.

Rocile – gazdă ale acvamarinului sunt pegmatitele (roci magmatice în care mineralele sunt bine cristalizate și cu structură specifică) şi se mai poate găsi în aluviuni. Cele mai renumite depozite de acvamarin se găsesc în Brazilia, mai ales în pegmatitele din Minas Gerias, Diamantina şi Rio Doce. Se mai găsesc depozite importante de acvamarin și în Rusia, Ucraina, Zimbabwe, Tanzania, Mozambic, Africa de Sud, Sri Lanka, India, China, Australia și Pakistan.

După astrologii medievali, acvamarinul avea puterea de a calma apele mării, de a garanta loialitatea, prietenia şi dreptatea, dar şi de a alunga răul şi nenorocirile care se abăteau asupra celui care îl purta.

Cei protejați de acvamarin sunt persoanele născute în zodia Pești.

Despre acvamarin se spune că întărește inima, vindecă bolile de plămâni, de piele și de natură nervoasă.

Numele de acvamarin a fost utilizat prima oară de către Boëtius de Boodt. Această gemă, de multe ori formează cristale de dimensiuni mari, care, de obicei au propria lor denumire și istorie. Ar merita menționate aici cristalul Marambaia de 110,5 kg, descoperit în Mina Gerais, Brazilia. S-a mai descoperit și în Rusia un cristal de acvamarin de 82 kg, în 1796, în munții Transbaikal.

opalOpalul a fost folosit întâi pentru confecţionarea uneltelor, şi  abia mai târziu pentru obiecte decorative şi în bijuterii din aur sau argint. Atât asirienii, cât şi babilonienii şi romanii spuneau că opalul alungă ghinionul şi spiritele rele.

Culorile opalului pot fi: brun, negru-brun (denumit şi opal comun), galben-brun, roşu – brun (numit şi “opal-de-carne”), galben-verzui, incolor, alb, roşu-portocaliu, albăstrui, cu irizaţii; mai sunt şi diferite texturi cu forme masive, sferice sau în benzi (lemn opalizat). Culoarea opalului păleşte dacă piatra pierde apa absorbită (hidrofan), produsă câteodată de incluziuni ale altor minerale. Opalul este sticlos şi sidefos. Urma lăsată de opal poate fi albă, maronie sau galbenă.

Peste tot în lume se găseşte opal. Opal comun sau lemn opalizat se găsesc în India, Mongolia, Irak, Indonezia, Siria şi Australia şi multe alte ţări. Mexicul are peste 150 de locaţii de unde se exploatează opal nobil roşu, albăstrui, verzui şi chiar negru şi opal de foc. Opalul nobil este alb, având un fantastic joc de culori (albastru, verde şi roşu).

TurcoazLa noi, turcoazul se mai numește și peruzea, cuvânt care vine din limba turcă. Este o piatră albastră ca cerul și opacă, fiind foarte iubită în Orientul Apropiat. În Evul Mediu, turcoazele erau folosite, pe lângă bijuterii, și la ornarea armelor și a cailor. În vechile credințe ale popoarelor orientale, turcoazul poseda puteri magice.
Turcoazele sunt ușor de prelucrat, având o duritate scăzută. Formula chimică a turcoazului este: fosfat bazic hidratat de cupru și aluminiu. Culoarea albastră este dată de cupru, iar dacă în compoziție se mai adaugă şi fier, culoarea lor bate înspre verde.

Se spune că cei care poartă această piatră nu au așa poftă de mâncare (deci, e bun pentru slăbit), are proprietăți de dezintoxicare și accelerează regenerarea țesuturilor, revitalizând organismul. De asemenea, ajută în cazul infertilității și al impotenței.
Turcoazul acționează și asupra dezvoltării conștiinței superioare; echilibrează capacitatea de exprimare, da hotărâre, siguranța de sine și apără împotriva magiei negre. De asemenea, se mai spune că îi aduce noroc celui care îl poartă.

onyxOnixul este o varietate a calcedoniei care, la rândul ei, este un mineral, o varietate de cuarț. Onixul poate fi cel mai adesea negru, dar poate fi și alb, fiind dispus în straturi alternative.

Are o duritate destul de mare: 6 – 7 pe scara Mohs (a durității). Poate fi opac sau translucid, având luciu sticlos, mat.

Există mai multe tipuri de onix:

  • Onix negru – complet negru, uneori cu dungi albe, fine
  • Onix alb – complet alb
  • Onix verde de Pakistan – verde cu dungi maro
  • Sardonix – maro sau negru cu dungi sau pete

Onixul negru este piatra semiprețioasă care amplifică seriozitatea, dar și optimismul, scoate adevărul la iveală și este un ajutor de nădejde în situațiile conflictuale.

Îl protejează pe cel care-l poartă, ferindu-l de dușmani, de energii negative și de blesteme. Este, de asemenea, benefic și pentru sănătate.

Onixul negru, purtat ca piatră montată la o bijuterie, onixul negru aduce noroc și fericire, face mai puternice legăturile de prietenie, echilibrează sufletește și emoțional și totodată alungă gândurile negre.

zirconZirconul

Numele provine din cuvântul arab zaragoon, care înseamnă stacojiu, sau de culoarea aurului. Zirconul incolor are o strălucire ca a diamantului, şi, deseori este folosit ca un înlocuitor al acestuia, deoarece foarte mulţi oameni nu-şi pot permite pietre preţioase veritabile.

Despre zircon s-ar putea spune că nu este apreciat la adevărata lui valoare de către bijutieri. Deşi are o duritate destul de mare pe scara Mohs: de la 6,5 la 7,5,  luciu adamantin, adică de diamant, birefringență puternică şi culori foarte atrăgătoare, preţul lui este destul de mic în comparaţie cu alte pietre prețioase sau semiprețioase, care au calități foarte asemănătoare.

Recunoaștem zirconul, în primul rând, după transparența strălucitoare a pietrei, şi apoi după culoare. Zirconul natural poate avea culorile maro-gri, până la maro-roșu, iar cea mai populară culoare este maro-auriu. Zirconul transparent este destul de rar. Are o strălucire atât de puternică încât, montat pe bijuterii, deseori poate fi confundat cu diamantul.

Zirconul este cel mai vechi mineral cunoscut de om și cel mai frecvent mineral din scoarța pământului. El protejează nativii din zodia Săgetătorului, spunându-se, despre cei care poartă bijuterii cu zircon, că vor cunoaşte pacea interioară, înţelepciunea, onoarea, aducându-le noroc şi bogăţie. În Evul Mediu, zirconul era considerat a fi piatra înţelepciunii. De asemenea, se credea ca zirconul fereste oamenii de coşmaruri şi spirite rele.

spinelSpinelul

Numele de spinel provine din latină, de la “spina”, care înseamnă ţeapă, ghimpe, spin, care este, de fapt, forma cristalului.

Iniţial, toate pietrele roşiatice, cum e şi spinelul, se numeau carbunculi. Spinelul se mai confunda cu rubinul, fiind foarte popular şi prezent în bijuterii vechi, precum cele ale coroanei britanice.

Mineralul ia naștere ca produs primar în procesul de cristalizare în rocile magmatice, ca granit, și roci bazice ca pegmatit sau sienit.

În rocile sedimentare, zirconul, datorită durității mari, rezistă proceselor de eroziune și transport.

Turmalina-Roz-1Turmalina

Cuvântul “turmalină” vine din singaleză (Sri Lanka), de la turmali – care atrage cenuşa.

Turmalina a fost adusă în Europa în 1703, de marinarii olandezi, din Sri Lanka. Datorită proprietăţilor ei electrice, turmalina a fost adesea utilizată pentru transferul de energie. Deoarece se spunea că poate stimula calităţile artistice, turmalina a devenit o piatră spirituală.

Culoarea turmalinei poate fi: roz (rubelit), incolor (acroit), albastru (indigolit, dravit, cshurl), verde (uvit, dravit, verdelit), galben (elbait sau turmalină bogată în magneziu), negru (uvit, schorl, buergerit), brun, sau multicolor (liddiocoatit, elbait).

Din trecut se ştie că turmalina îmbunătăţeşte memoria şi îi dă energie celui care o poartă.

Turmalina se curăţă doar cu apă şi săpun. Nu este indicată curăţarea cu abur sau cu ultrasunete. Se descarcă energetic în apă şi se reîncarcă în scurt timp la soare.

Jad,_piatra_astrologieJadul

Piatră semipreţioasă, compusă din silicat natural de aluminiu, calciu şi magneziu, de culoare albă-verzuie pâna la verde închis cu luciu sticlos, jadul este o piatră a liniştii şi păcii interioare.

Jadul este denumirea generică dată familiei de pietre dure între care predomină jadenita  (translucidă, de culoare alb-verzuie sau verde-cenuşie) şi nefrita (în nuanţe de verde, uneori roşie sau galbenă, strălucitoare)  – de fapt, numai acesta este adevăratul jad adus în China din Siberia, India, Turchestan sau Birmania.

Despre jad se spune că apără nativii din Berbec, Taur, Gemeni, Leu, Fecioară, Balanţă, Capricorn şi Peşti. Se mai spune că are un puternic rol curativ, benefic pentru inimă, rinichi, plămâni  şi sistemul nervos.

În prezent, jadul este utilizat şi la bijuterii, fiind montat pe bijuterii, în special pe cele din aur.

perlaPerla este o piatră organică, fiind produsul unor moluște care trăiesc în apele mărilor sau oceanelor dar și în apele dulci. Este menționată existența lor din antichitate; în anul 2206 î.Hr. ca făcând parte din tributul plătit regelui Yu din China antică.

La noi în țară este numit și mărgăritar, denumire ce provine din limba latină unde “margarita” simbolizează persoana iubită. Este denumită și piatra iubirii.

Perlele cele mai valoroase și mai frumoase sunt cele cu forma perfect sferică și netedă. Valoarea lor este la fel de mare ca și a pietrelor prețioase deoarece se găsesc foarte rar în natură, de unde vine și zicala “rar precum o perlă”.

Astăzi există o întreagă industrie care cultivă perlele în ferme de stridii; Japonia și China fiind mari producători pe plan mondial. Aceste perle se numesc “perle de cultură”. Se folosesc și în industria farmaceutică datorită proprietăților benefice pentru organism.

Se spune că persoanele care poartă această piatră organică prețioasă vor fi mai iubiți și mai înțelepți. Este piatra prețioasă atribuită zodiei Gemenilor în horoscopul european.

chihlimbar Chihlimbarul este un fel de rășină aromatică solidificată, întărită; e o fosilă translucidă sau aproape transparentă, a cărei culoare care variază de la un galben deschis pînă la cărămiziu și cafeniu. Mai poartă şi denumirea de ambră și succin, iar în trecut era numit “aurul nordului”, fiind foarte preţuit. Răşina provine de la nişte pini care au existat în urmă cu mai bine de 50 de milioane de ani.

Chihlimbarul poate avea culoare galbenă (acesta e cel mai scump şi mai preţuit), verde (greu de găsit), violet (foarte rer şi nu prea se găseşte pe piaţă), mai poate fi alb (denumit şi “ambră de oase”), negru (e de colecţie şi nu se găseşte pe piaţă) sau de culoarea coniacului (de la maro – auriu la brun – roşcat).

Cum se curăță și se întrețin pietrele prețioase și semiprețioase

În cazul pietrelor prețioase și semiprețioase, curățarea este  simplă. La pietrele transparente (diamante, rubine, cristale, etc), curățarea se face introducând bijuteriile cu pietre în apă caldă și săpun lichid sau detergent de vase. Se țin aproximativ 20 de minute, după care se limpezesc cu apă curată și se șterg bine cu o cârpă moale.

Pietrele opace (precum onix-ul, turcoazul, lapis-lazuli etc) se curăță fără a folosi săpun sau alte produse chimice, din cauză că pot absorbi acele substanțe și își pot pierde din culoare și strălucire. Se șterg doar cu o cârpă umedă, cu apă curată, călduță. La fel și în cazul perlelor.

Se evită expunerea la soare a bijuteriilor cu pietre prețioase sau semiprețioase.

Dacă bijuteriile au pietre, prețioase sau semiprețioase, trebuie să evitați să le spălați cu apă fierbinte, deoarece pietrele se pot dezlipi, în cazul în care au fost lipite de metal. De asemenea, evitați folosirea substanțelor abrazive (care au proprietatea de a roade prin frecare) sau acide.

Bijuteriile cu pietre trebuie ținute departe de căldură excesivă, de razele puternice ale soarelui, deoarece se pot decolora. Evitați aburii și ultrasunetele, precum și șocurile termice.

Bibliografie:

1. Andronici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.

2. Galia Maria Gruder, O istorie fascinantă a pietrelor preţioase, Bucureşti, Editura Titronic, 2004.

3. Verena Pagel-Theisen, Diamond Granding ABC, 2001.

4. R.F. Symes, R.R. Harding, Cristale şi pietre preţioase, editura Enciclopedii vizuale,  2005.

5. Schottek, Ida, Să cunoaştem metalele şi pietrele preţioase, Bucureşti, Editura Ceres, 1993.

6. Crowe, Judith, Ghidul pietrelor preţioase : cum să evaluăm şi să utilizăm pietrele preţioase, de la tăietură şi culoare, la formă şi montură, Bucureşti, editura Enciclopedia RAO, 2007.

7. Gridan, Teofil, Florile de piatră ale Terrei, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

8. Mareș, Antonia, Magia pietrelor prețioase, București, Editura Cartea de buzunar.

partu-pietre-pretioaseMulți nu știu care sunt cu adevărat pietrele prețioase. Ei bine, numai patru pietre se pot numi pietre prețioase, în adevăratul sens al cuvântului.

Ceea ce le face să fie prețioase e raritatea, dar și frumusețea. Cele patru pietre sunt diamantul, smaraldul, safirul și rubinul. În timp ce diamantul e o varietate a cărbunelui, smaraldul e cea mai nobilă variantă a berilului. De o culoare verde – întunecată sau pală -, smaraldul este îmbogățit cu diverse incluziuni (incluziune – particulă de metal străin conținută în masa unui corp solid).

Safirul și rubinul fac parte din aceeași familie – a corindonului. Ceea ce deosebește rubinul de safir e culoarea, dar și raritatea. Rubinul (corindonul de culoare roșie) este cu mult mai rar, așadar mai scump și totodată mai dorit decât safirul. Culoarea celor două varietăți de corindon se datorează incluziunilor (impurităților) de natură diferită pe care le poartă – titanul și fierul – pentru safir, și cromul – pentru rubin.

Dacă rubinul nu este decât roșu de diferite intensități, safirul se găsește sub culori foarte variate: verde, galben, oranj și incolor. Denumirea de safir simplu, fără altă precizare, este folosit întotdeauna pentru a desemna varietățile albastre, de departe cele mai frumoase, ale safirului.  Albastrul safirului nu este niciodată o nuanță bine definită, sau care poate fi descrisă cu aproximări – albastru deschis sau închis. Se spune că el poartă culorile cerului – e comparat cu cerul senin sau înnorat, la amiază sau la miezul nopții.

Bibliografie: Mareș, Antonia, Magia pietrelor prețioase, București, Editura Cartea de buzunar.

 

 

horoscop-pietre-pretioase

Oamenii au fost pasionați dintotdeauna de astrologie, de faptul că mișcările corpurilor cerești influențează viața de pe Pământ și destinul oamenilor.

Astrologii au ajuns la concluzia că fiecărei zodii îi corespund anumite caracteristici generale.  Ei au atribuit, de asemenea, una sau mai multe pietre prețioase sau semiprețioase zodiilor, cu certitudinea că, fiind purtate, acestea amplifică anumite calități sau oferă calități care lipsesc, atenuând defectele. Proprietățile pietrelor sunt mărite dacă sunt purtate în combinație cu aurul, care are rol purificator.

Berbec – Nativii din această zodie se hotărăsc greu, însă odată ce iau o decizie, aceasta e de nezdruncinat, iar ideile lor sunt însușite odată pentru totdeauna. De aceea, Berbecului i se potrivește Diamantul, deoarece adaugă suplețe forței lui naturale. Berbecul are spirit organizatoric, are tărie morală și un anumit radicalism al ideilor. Iar hematitul îi aduce noroc și face ca ideile să-i fie înțelese mai repede și să fie acceptate, chiar dacă la prima vedere ideile Berbecului par neobișnuite sau prea îndrăznețe. Zodie de Foc, Berbecul este o fire neliniștită și pasională. Berbecilor le este recomandată  piatra de lapis-lazuli, pentru că le temperează neastâmpărul și necontenita nevoie de acțiune și mișcare. Aceeași acțiune asupre acestei zodii o are și opalul, piatră a blândeții. Opalul de foc transformă întreprinderile revoluționare în reușite. Turmalina se mai potrivește, totodată, Berbecului, fire originală și inventivă. Capacitatea de a nu renunța, de a nu se plictisi, de a nu-și pierde încrederea, tipică Berbecilor, este îmbogățită de puterea de a nu ceda influențelor exterioare.

Taur – O fire pragmatică și cu picioarele pe pământ, muncitoare și serioasă. Cea mai mare dorință a Taurului este bunăstarea materială și confortul. Nativii acestei zodii au tendința de a fi posesivi și sunt încăpățânați, dar în același timp sunt persoane loiale, sensibile și răbdătoare. Agata ar ajuta nativii zodiei Taur să rămână cerebrali și raționali. Smaraldul este, de asemenea, piatra Taurului. Vibrațiile smaraldului dau echilibru purtătorului și îi permit să se pună în armonie cu ceilalți și cu sine. Amplifică simțul relațiilor, astfel încât cel care-l poartă să poată discerne cu ușurință între prieteni și dușmani. Smaraldul aplanează conflictele și facilitează comunicarea cu cei din jur. Este piatra păcii și armoniei interioare, alungând proasta dispoziție și gândurile negative. Conferă rezistență în fața adversităților, dar și puterea de a ierta. Ajută la autovindecare prin puterea gândului, fiind, totodată, considerată o piatră care apără castitatea, dar și un afrodisiac.

Gemeni – Sunt impulsivi și împrăștiați, plictisindu-se repede de orice. Când au de făcut ceva, atenția le e mereu distrasă de cu totul altceva, și orice li se pare mai atractiv decât ce au și decât ce fac pe moment. De aceea, chihlimbarul le temperează salturile afective, oferindu-le continuitate și stabilitate.  Jadul este recomandat, de asemenea, Gemenilor, deoarece transformă defectele în calități și le unifică tendințele de concentrare, făcându-i să vadă ce-și doresc cu adevărat. Perla mai este benefică Gemenilor, zodie duală, deoarece le temperează și le unifică tendințele contrarii, greu de împăcat, opuse. Același efect asupra zodiei Gemeni îl are și rubinul, oferinu-i coerență în atitudini și consecvență cu sine.

Rac – Nativii din această zodie sunt mereu suspicioși și bănuitori. Acvamarinul i-ar ajuta să vadă că lumea nu e tocmai așa „gri” cum o văd ei. Totodată, ametistul i-ar ajuta să persevereze și să-și ducă sarcinile la bun sfârșit. Coralul sau mărgeanul i-ar fi benefic și l-ar proteja pe Rac, fiind zodie de apă, locul de unde coralul își trage puterea. Rubinul este piatra care se potrivește ca o mănușă zodiei Racului, deoarece rubinul este o piatră a acțiunii, a vitalității, a afirmării de sine. El oferă celui care-l poartă încredere în sine și curaj și îi este benefic Racului, care este o zodie pasivă, înclinată spre reflecție, cu către acțiune.

Leu – Acestei zodii îi este benefic chihlimbarul, deoarece îi face să acorde atenție celor din jur și să ia în considerare sfaturi și idei care, de multe ori îi pot fi utile. Peridotul este piatra Leului. Sub acest semn zodiacal se nasc personalități hotărâte, disciplinate și perseverente. Lideri înnăscuți, Leii au nevoie de peridot pentru a nu cădea în capcana despotismului, a unei atitudini de tiran. În același timp, peridotul le temperează nevoia de a fi originali cu orice preț, oferindu-le echilibru comportamental și făcându-i să înțeleagă nevoia și modul de a fi și a trăi a celor din jur. Îi ajută să se evidențieze fără a se izola, și să fie originali fără a deveni extravaganți. Puterile peridotului sunt mult mai mari dacă este purtat în combinație cu aurul, metalul solitar prin excelență. El are o legendară influență și asupra vieții sentimentale a leilor, ajutându-i să trăiască momente de neuitat în dragoste. Fără acest ajutor, viața sentimentală a Leilor ar fi mai săracă, aceștia fiind preocupați mai tot timpul de înaintarea tenace într-o ierarhie oarecare.  Sardonixul mai este piatra Leului.

Fecioară – Cu siguranță, Fecioarei nu-i place singurătatea. Piatra de acvamarin ar face ca nativii acestei zodii să fie mai deschiși către viața socială. De asemenea, agata ajută Fecioara să-și ducă la bun sfârșit hotărârile oferindu-i idei bune și scoțând la iveală ocazii care pot fi valorificate. Chihlimbarul este, totodată, benefic nativilor din Fecioară, deoarece le temperează elanul critic și îi face să fie mai îngăduitori cu cei din jur și cu slăbiciunile fiecăruia. Safir

Balanță – Cei născuți în această zodie au un farmec aparte, fascinând ușor pe oricine. Acvamarinul ar mări farmecul Balanțelor, făcându-le de-a dreptul irezistibile. Balanța e renumită pentru firea nehotărâtă pe care o are și pentru faptul că, înainte de a lua o decizie reflectă mult și bine, din cauză că Balanțelor nu le place schimbarea. Tocmai de aceea li se potriveșt jadul, care le arată necesitatea și avantajele schimbării. Opalul se mai potrivește Balanței, deoarece acordă purtătorului simțul orientării și al echilibrului. Opalul este recunoscut ca bun leac împotriva emotivității, îndepărtând depresiile și făcându-l pe cel care-l poartă să înțeleagă puterea blândeții.

Scorpion – O zodie care se diferențiază prin faptul că are idei ieșite din comun, care sunt cu greu acceptate de cei din jur, fie ei și apropiați. Îi individualizează puternic faptul că au o înclinație înspre a lua măsuri radicale pentru soluționarea problemelor. Hematitul i-ar ajuta pe Scorpioni să câștige mai ușor respectul celor din jur, dar și să li se accepte ideile mai ușor. Onixul le-ar fi, de asemenea, util celor născuți sub semnul Scorpionului, deoarece pot folosi calitatea de gardian a pietrei, înlăturând pornirile negative și violente general umane, mai evidente sau mai puțin evidente. Și opalul favorizează zodia Scorpionului, deoarece e o zodie puternică, ce vrea „să mute munții”.  Topazul îi este benefic, totodată, Scorpionului, ajutându-l să-și impună punctul de vedere.

Săgetător – Nativii acestei zodii au încredere în ei înșiși, fiind perfecționiști și idealiști. De aceea, o piatră de acvamarin le-ar aduce echilibru. Zirconul este cel mai vechi mineral cunoscut de om și cel mai frecvent mineral din scoarța pământului. El protejează nativii din zodia Săgetătorului, spunându-se, despre cei care poartă bijuterii cu zircon, că vor cunoaşte pacea interioară, înţelepciunea, onoarea, aducându-le noroc şi bogăţie. Turcoazul îl mai ajută pe Săgetător, fiind piatra care îl face pe purtător să vadă lucrurile și mai cu seamă problemele într-o altă lumină, alungând frământările inutile și gândurile rele. Conferă echilibru și capacitatea de a face diferența între evenimentele semnificative și cele fără de importanță. Totodată, Turcoazul ajută la o exprimare clară și coerentă și mărește puterea de convingere.

Capricorn – Cei născuți sub semnul acestei zodii sunt considerați constanți, rezervați și timizi. Granatul este piatra care pune în evidență calitățile lor, estompate din cauza firii lor închise, introvertite. Dealtfel, granatul roșu este recomandat doar celor interiorizați, cu o viață interioară bogată, dar care transpare greu în afară. Dacă cei cu o fire extrovertită ar purta o astfel de piatră, ar fi împinși către excese. De asemenea, granatul portocaliu îi ajută pe cei născuți în zodia Capricornului să fie mai deschiși cu ceilalți și să fie mai repede remarcați. Totodată, onixul mai este recomandat Capricornului, care este solitar și interiorizat, făcându-i mai comunicativi și mai sociabili.

Vărsător – Persoane comunicative și sociabile, cei născuți sub acest semn zodiacal au nevoie în permanență de prezența oamenilor și urăsc izolarea. De aceea li se potrivește topazul, pentru că purtătorul unei asemenea pietre este întotdeauna deschis și comunicativ, se împrietenește repede, știe să asculte și să ofere ajutor dezinteresat atunci când este nevoie. Se spune că piatra de topaz are darul de a dezvolta intuiția. Tocmai de aceea, cel care-l poartă devine un confesor ideal știind să pătrundă dincolo de cuvinte și să perceapă și ceea ce nu poate fi spus. Vărsătorul este zodia protejată de ametist.

Pești – Sunt încrezători în forțele proprii și idealiști, la fel ca săgetătorii. Acvamarinul i-ar ajuta să vadă mai ușor realitatea. Peștii au capacitatea de a reuși cam în tot ceea ce-și propun, iar ametistul i-ar ajuta să fie și perseverenți, deoarece se plictisesc repede. Ametistul deschide căile pentru înțelegerea lucrurilor divine și stimulează devoțiunea religioasă. Este o piatră care  meditația, temperând excesele și tendințele extreme. Peștii sunt sensibili și creativi, iar coralul/mărgeanul face mai ușor de suportat emoțiile. Zodie duală, Peștii se hotărăsc foarte greu. Sunt spirite analitice, oscilând între mai multe posibilități de a acționa. Iau foarte greu o decizie, pentru că sunt conștienți de faptul că fiecare gest pe care îl fac are avantaje și dezavantaje. Astfel, de multe ori amână să ia o hotărâre și să aleagă definitiv. Jadul i-ar ajuta mult, deoarece are rolul de a împiedica aceste îndelungi amânări, iar riscul ca decizia luată să fie pripită e minim, pentru că jadul nu face decât să grăbească o concluzie , nu să împiedice analizarea corectă a unei situații. Jadul intervine doar atunci când nativii se pierd în detalii și nu mai văd clar esențialul.

Bibliografie: Mareș, Antonia, Magia pietrelor prețioase, București, Editura Cartea de buzunar.

GranatOmul, de când e pe pământ, a fost fascinat de pietrele prețioase. Și asta nu numai pentru că erau, ca în zilele noastre, un simbol al bunăstării și al puterii, ci datorită calităților pe care le găseau în ele – frumusețea, puterile lor, capacitatea de a întări  virtuțile etc.

În vechime, granatul, spinelul și rubinul, toate de culoare roșie, erau cunoscute sub denumirea de carboniculus, adică „cărbune arzător” și aveau aceeași valoare. Mai apoi s-a descoperit faptul că spinelul nu se încadra în această familie, calitățile sale fiind mai puțin apreciate, însă granatul, chiar dacă acum are o valoare mai mică decât rubinul, poate fi alăturat de acesta, datorită calităților deosebite.

Pe lângă forma și strălucirea deosebită, granatul mai are două calități esențiale: duritatea și adaptabilitatea.

La începutul erei romane, granatul era foarte căutat pentru calitățile sale protectoare, dar și pentru forma sa naturală, nu prelucrată, de grăunte.

Granatul a cunoscut cea mai mare popularitate în secolul XX, când a devenit celebru odată cu descoperirea neașteptată a noilor culori, și mai ales a celei oranj.

Preferatul bijutierilor este granatul roșu, alături de cel portocaliu.

Este cunoscut ca fiind piatra care leagă prietenii, sporind devotamentul și fidelitatea. Atunci când cineva oferea în dar o bijuterie cu granat roșu, semnifica o declarație de dragoste.

 

 

poza perla

Perla, după cum v-am mai povestit și în alt articol, nu face parte din universul mineral, ci aparține lumii vii, alta decât a omului. Se naște dintr-un corp străin – o impuritate, cum ar fi un firicel de praf care pătrunde în cochilia scoicii. Atunci scoica, pentru a-l înlătura, începe o muncă îndelungată, învelindu-l în straturi fine și succesive de sidef. Astfel apare perla, după ani și ani.

Perlele naturale, însă, sunt foarte rare. Dar s-a descoperit, în schimb, o metodă de cultivare a perlelor, dezvoltându-se, mai apoi, producția perlelor de cultură, mai ales în China și Japonia. În cochilia scoicilor se implantează bucăți de sidef, care cresc în decursul a 5-8 ani. După ce se introduce implantul, scoicile se pun iar în mare, în locuri special alese, unde temperatura apei e optimă, iar solul – bogat în minerale.
Chiar dacă perlele de cultură sunt la fel de frumoase și strălucitoare, ele sunt mai ieftine, iar diferența dintre cele două tipuri de perle se poate observa doar prin expunerea la raze X.
Legenda perlei spune că luna, stând și privind către pământ, vede răutatea, dar și suferința oamenilor. De supărare, atunci, începe să plângă, iar lacrimile ei se transformă în perle, la fel de strălucitoare precum lumina blândă a reginei nopții. Dar asta se întâmplă doar în nopțile cu lună plină, iar lacrimile lunii cacd doar peste ape, fiind prinse de scoici, în cochiliile lor protectoare. În anumite nopți, când nu le vede nimeni, scoicile se deschid și ies la suprafață, lăsând perlele să se încarce iar cu lumina lunii și să devină mai frumoase, prețioase și strălucitoare.

 

Inel-cu-piatrlegenda-ametista-mare-mov-copy(1)Legenda acestei minunate pietre semiprețioase, ametistul, de culoare violet – rubinie, e foarte veche, și îl are ca protagodist pe însuși Bachus, zeul vinului.

Se știe că Bachus e unul dintre cei mai cunoscuți zei la romani, fiind pe jumătate om. El se simțea apropiat de oameni și de aceea le-a destăinuit secretul fabricării vinului.

În cinstea lui, oamenii dădeau petreceri mari, mai ales la începutul toamnei când, odată cu degustarea primului vin al anului, zeul Bachus se întorcea pe pământ, printre ei.

Legenda spune că, pentru ca zeul să coboare pe pământ, printre muritori, oamenii trebuiau să respecte cu sfințenie o dorință a sa – să bea vin doar din cupe de ametist. Asta pentru a-i reaminti lui să nu mai comită nicicând greșeala de a se îmbăta până la uitarea de sine.

Amethyste era o frumoasă nimfă de care Bachus s-a îndrăgostit nebunește. Nimfele, în mitologie, etau tinere fecioare, fermecătoare și seducătoare, care aveau numeroși iubiți, majoritatea zei. Însă nimfa Amethyste nu-l iubea pe Bachus, și l-a respins. Atunci zeul vinului, după ce băuse peste măsură, ca să se răzbune, a transformat-o pe nimfă într-o stâncă. După ce s-a trezit, Bachus a regretat enorm, însă, cu toată puterea lui, nu a mai putut-o preschimba la loc. Cuprins de furie și regrete, el a spart cupa de vin de stâncă și a jurat să nu mai bea nicicând până-și pierde complet luciditatea. Stânca de care Bachus a spart cupa de vin s-a transformat într-o stâncă de ametist, luând culoarea violet-rubinie a vinului. Orice piatră era atinsă de acea stâncă, se transforma și ea în ametist.

În greacă, cuvântul „amethystos” înseamnă „cel ce nu e beat”, iar de-a lungul timpului, chiar și în evul mediu, exista credința că cel ce bea din cupe tăiate în ametist nu se îmbată, ci rămâne lucid.

 Bibliografie: Mareș, Antonia, Magia pietrelor prețioase, Editura cartea de buzunar, București.

Cercei-granat-bsgGranatul face concurență rubinului, datorită strălucirii și formei sale deosebite. Această piatră are sclipiri ca de scânteie, atât la lumină naturală, cât și la lumină artificială.

Denumirea de ”granat” e folosită pentru pentru a numi un grup de peste zece pietre diferite, însă cu o structură asemănătoare. Piatra reprezentativă este de culoare roșie, intensă, dar granatul mai poate fi și oranj, galben sau chiar verde închis sau pal.

Legenda granatului spune că Noe s-a folosit de lumina granatului în timpul celor 40 de zile de potop, pentru a izbuti să meargă cu Arca prin furtuna întunecată. Granatul îi lumina calea, și se vedea ca ziua, Noe reușind astfel să ocolească obstacolele și să ajungă la Muntele Ararat. Din acele vremuri, piatra a devenit ghidul cășătoriilor, atât pe apă, cât și pe uscat, dar și însoțitorul și conducătorul pe cealaltă lume.

Granarul roșu este simbolul vieții, reprezentând vitalitatea și lumina, dar și simbolul lumii spiritelor nevăzute și al nopții. Granatul este simbolul legăturii dintre lumea văzută și cea nevăzută, fiind totodată simbolul magiei, al divinității și al puterilor oculte.

La greci și romani, în Antichitate, granatul era considerat ca având puterea de a lega mai strâns o relație de prietenie. La sciți, era considerat piatra fidelității.

În Thailanda, granatul era purtat ca talisman de către copii, deoarece îi ferea de pericole și ajuta la formarea unui caracter nobil. De asemenea, se spunea că granatul crește respectul și încrederea în forțele proprii.

Se mai spune că granatul facilitează studiul științelor magice – astrologia, numerologia etc., și că mărește harul primit de la divinitate.

Se spune că poartă noroc celor cu nume de Cristian sau Cristina, și este asociat, tradițional, zodiei Capricornului, deoarece nativii acestei zodii sunt mai timizi și rezervați, iar această piatră le dă curaj să-și depășească temerile.

 

inel_onix_bsgOnixul este o varietate a calcedoniei care, la rândul ei, este un mineral, o varietate de cuarț. Onixul poate fi cel mai adesea negru, dar poate fi și alb, fiind dispus în straturi alternative.

Are o duritate destul de mare: 6 – 7 pe scara Mohs (a durității). Poate fi opac sau translucid, având luciu sticlos, mat.

Există mai multe tipuri de onix:

  • Onix negru – complet negru, uneori cu dungi albe, fine
  • Onix alb – complet alb
  • Onix verde de Pakistan – verde cu dungi maro
  • Sardonix – maro sau negru cu dungi sau pete

Onixul negru este piatra semiprețioasă care amplifică seriozitatea, dar și optimismul, scoate adevărul la iveală și este un ajutor de nădejde în situațiile conflictuale.

Îl protejează pe cel care-l poartă, ferindu-l de dușmani, de energii negative și de blesteme. Este, de asemenea, benefic și pentru sănătate.

Onixul negru, purtat ca piatră montată la o bijuterie, onixul negru aduce noroc și fericire, face mai puternice legăturile de prietenie, echilibrează sufletește și emoțional și totodată alungă gândurile negre.

Onixul negru, în vechile tratate de astrologie, era asociat planetei Saturn și zodiei Capricorn, în timp ce onixul alb era asociat Lunii și zodiei Rac.

ametist-inelAmetistul aparține familiei cuarțurilor și este o piatră semiprețioasă. Culoarea sa variază de la purpuriu intens la mov  și albastru deschis.

În trecut, ametistul era prețuit la fel de mult ca diamantul,  fiind la fel de apreciat. Grecii au asociat ametistul cu Mercur, în timp ce egiptenii l-au consacrat zeului lunar Toth. Ametistul era, pentru evrei, gema preferată.

În Evul Mediu se purta ametist sub formă de mărgele din care se confecționau rozarii (rozariu - șirag de mărgele aranjate într-o anumită ordine și având la unul dintre capete o cruciuliță, folosit de credincioși pentru a număra rugăciunile rostite). Se foloseau mărgele din ametist deoarece are puterea de a induce starea de meditație, are puritate și liniștește spiritul.

 Alte proprietăți ale ametistului, cunoscute din vechime sunt: mărirea capacității de înțelegere și percepere, o viziune obiectivă, cunoaștere și ordine mentală.

Valoarea unui ametist depinde de uniformitatea culorii sale și de frumusețea lui. Are duritate 7 pe scara Mohs (scara durității), este transparent și sticlos și are clivaj (clivaj – proprietate a unor minerale și roci de a se desface în plăci sau în lame după suprafețe plane) imperfect.

Protejează și ajută persoanele născute sub zodia Vărsător și Pești, aducând dragoste și fericire, sporind calitățile psihice, amplificând sentimentul de multumire,  pace interioară și putere.

Ametistul are legătură cu chakra celui de-al treilea ochi, aflată în centrul frunții.

diamant-aurMai întâi, când au fost descoperite, pietrele prețioase erau apreciate, nu atât pentru frumusețea și strălucirea lor, cât pentru faptul că aveau puteri mistice.

Diamantul, mai cu seamă, era prețuit pentru că era rezistent la foc și pentru duritatea și rezistența sa. Diamantul era asociat cu masculinitatea, cu bărbăția, și de aceea doar bărbații purtau diamante, pe post de amuletă.  Asta până la începutul secolului al XIV – lea.

Se mai credea că diamantul are și puterea de a proteja pe cel care îl poartă, ferindu-l de boli, de farmece sau vrăji, de foc, de otravă sau de șerpi.

Diamantele au origine indiană, dar și-au făcut drum către Roma, unde au fost montate, fără a fi șlefuite (pentru că se credea că șlefuirea le scade din putere), în țesături cu fire de aur sau în oțeluri fine. Diamantele care plecau din India erau de mici dimensiuni, deoarece diamantele mari erau destinate prinților indieni pe ale căror domenii au fost descoperite.

Pliniu cel Bătrân (23 – 79 î. Hr.) scrie într-un volum din Istoria Naturală: „Cel mai prețios lucru de pe pământ este diamantul…” El spune despre diamantele din India și Arabia că „sunt de o duritate de nedescris, încât atunci când cineva pune un diamant pe o nicovală, lovindu-l apoi cu un ciocan, nestemata respinge unealta cu o asemenea forță, sfărâmând în bucățele ciocan și nicovală deopotrivă.”

Astăzi se știe că, deși diamantul e materia naturală cu cea mai mare duritate cunoscută de om, el se poate fisura sau sfărâma.

Tot Pliniu cel Bătrân spunea mai apoi că: „Doar atunci când ciocanul izbește cu cea mai mare forță, diamantul se va sparge în așchii aproape invizibile.”

El mai spune că diamantele se descopereau întotdeauna împreună cu aurul. Această credință provenea, posibil, de la Platon, care spunea că diamantul se deosebește de celelalte pietre prețioase, fiind un soi de sâmbure format în interiorul aurului. Afirmația pare a fi o fantezie, dar cert este că diamantele din Brazilia, Africa de Sud și Australia sunt descoperite în preajma unor mari filoane de aur.

Alte puteri ale diamantului erau considerate a fi anihilarea temerilor și a fricii, faptul că punea capăt certurilor, alunga coșmarurile, îi vindeca pe cei posedați de diavol și dădea curaj. Se mai credea că diamantul îl făcea de neînfrânt pe cel care îl purta în bătălii.

În Evul Mediu, regii, prinții sau nobilii și cavalerii purtau diamante, încrustate pe armurile lor sau pe mânerele săbiilor sau ale pumnalelor.

Dacă diamantul apărea în vis, se spunea că prevestește victoria.

Acum, despre visul în care apare diamant se spune că limpezește gândurile, diamantul reprezentând deplinătatea psihică. Dacă visezi că găsești diamant sau altă piatră prețioasă, se spune că te vei căsători curând, sau te vei îmbogăți. Dacă vezi piatra în vis strălucind, înseamnă că vei scăpa de o mare primejdie sau pericol.

diamante_zăcămintePână în anul 1867, când s-au descoperit pentru prima oară în Africa de Sud, diamantele se extrăgeau doar din nisipul râurilor din India și Brazilia.

Cel care a descoperit în acel an diamante se spune că e un învățător pe nume Baker care, în schimbul lecțiilor de gramatică pe care le făcea cu copiii fermierilor din zonă, a primit o bucată de pământ. În timp ce săpa pământul, învățătorul și-a proptit sapa într-o piatră care strălucea. Era un diamant de 80 de carate.

La scurt timp, pe fundul fluviului Orange (cel mai lung fluviu din sudul Africii), nu departe de ferma lui Baker, un copil a găsit un al doilea diamant, mare cât un ou. Această descoperire a făcut ca Africa de Sud să devină principala producătoare de diamante din lume, deoarece de atunci au început exploatările.

Geologii sunt de părere că „pietrele invincibile” cum li s-a mai spus diamantelor, s-au format din magmă, în timpul erupțiilor vulcanice, și s-au consolidat în adâncuri. În timpul mișcărilor de ridicare ale scoarței, ea a fost împinsă la suprafață. Această magmă a luat numele orașului Kymberley din Republica Sud Africană, oraș fondat de căutătorii de diamante care, după ce s-a răspândit vestea descoperirii lor, au năvălit în această regiune.

Mai apoi, geologii sovietici au găsit zăcăminte de diamant în pământul înghețat al Siberiei orientale, zăcăminte cantonate tot în roci kimberlitice.

Bibliografie: Lecca, Aurel, Uzina Terra, București, Editura Ion Creangă, 1973.

Ali_Pasha_diamantul_PigottCelebrul diamant „Pigott” cântărea între  50 și 80 de carate (părerile sunt împărțite). Numele lui vine de la George Pigott, guvernator de Madras (actual – Chennai, din estul Indiei), în secolul al XVIII – lea. El spunea că a primit diamantul în dar, și l-a adus în Anglia în anul 1775.

După moartea lui Pigott, diamantul a fost lăsat moștenire celor doi frați și surorii sale.

În 1801, diamantul a fost scos la loterie, obținându-se suma de 80.000 de lire sterline. Tânărul care l-a câștigat, din nevoie de bani, l-a vândut la un preț mai mic. Diamantul a trecut și prin mâinile mamei lui Napoleon.

În 1818, prețiosul diamant se afla în posesia bijutierilor Rundell și Bridge, care l-au vândut lui Ali Pasha, supranumit și „Leul de Ianina” (Ianina sau Ioannina fiind capitala Epirului, din Grecia). Era guvernator în Ianina și vizirul Albaniei, fiind un tiran al acelor vremuri și fiind pasionat de bijuterii, în special de diamante. Ali Pasha a dat pe diamant nu mai mult de 30.000 lire sterline.

Tiranul ținea diamantul tot timpul cu el, într-un săculeț verde, sub veșmintele sale. El avea o avere imensă, având încăperi ale căror pereți erau încrustați cu diamante.

Chiar și la 80 de ani, Ali Pasha nu a încetat să conducă cu o mână de fier, și era mereu nemulțumit, dorind să agonisească din ce în ce mai mult.

În 1822, sultanul Turciei l-a trimis pe emisarul Raschid Pasha, pentru a-l aduce pe Ali Pasha la Istanbul. Sultanul era alarmat de averea acestuia care tot creștea. Ali a aflat despre intențiile sultanului, iar când Raschid a venit după el, cerându-i să se predea, Ali Pasha a încercat să se împuște. Însă nu a reușit decât să se rănească grav. El a cerut să fie lăsat să moară în pace, iar Raschid și oamenii lui s-au retras.

Atunci Ali a poruncit servitorilor, cu gură de moarte, să spargă diamantul Pigott, pentru a nu ajunge pe mâna sultanului cea mai de preț și mai iubită comoară a sa. De asemenea, a cerut ca soția sa cea mai tânără, Kira Vasilikee (pe care o puteți vedea în imaginea de mai sus), să fie ucisă odată cu moartea lui. Apoi a scos săculețul unde se afla diamantul și l-a pus pe căpitanul D’Anglas să îl distrugă. Acesta l-a spart cu un ciocan.

Din fericire pentru ea, Vasilikee nu a fost ucisă, deoarece Ali Pasha și-a dat duhul înainte de a-i fi îndeplinită această poruncă. Ea a trăit toată viața din vâznarea bucăților diamantului Pigott.

O replică a acestui diamant poate fi admirată în Turnul Londrei, printre bijuteriile Coroanei Regale.

Bibliografie: Leo P. Kendall, Diamante faimoase și fatale, București, Editura Misterele Universului, 2003.

greutate_pietre_prețioaseValoarea pietrelor prețioase diferă în funcție de specie, de culoare, de limpezime și de manoperă sau tăietură. Și la pietre, moda se schimbă în funcție de dorința oamenilor de a le cumpăra. În trecut, pietrele nu se șlefuiau, deoarece se credea că șlefuindu-le, li se ia din putere și din magie.  Însă, pe parcurs, pietrele au început să fie șlefuite pentru a li se evidenția strălucirea și frumusețea.

Diamantul a fost și va fi mereu prețuit, la fel ca și smaraldul, rubinul sau safirul, în vreme ce topazul, granatul, lapis lazuli, acvamarinul, opalul și multe alte pietre pleacă și revin în modă.

Secole întregi, standardul pentru măsurarea greutății pietrelor prețioase erau semințele de roșcov. Acestea au o greutate remarcabil constantă. Mai apoi s-a utilizat o greutate similară cu cea a seminței de roșcov, căreia i s-a dat denumirea de carat. În imaginea alăturată puteți vedea cum arată o păstaie și o sămânță de roșcov, păstăile fiind denumite roșcove.

roșcoveMai târziu, la începutul secolului XX s-a stabilit, pe plan internațional un standard metric de 0,2 grame. Astfel, 1 carat = 0,2 g.

pietre_sinteticeDe sute de ani, oamenii au încercat să creeze cristale sintetice, după modelul celor găsite în natură, în scoarța terestră.

Putem face deosebirea dintre un cristal natural și unul sintetic, privind mai atent și observând că, pe când cele naturale au în ele corpuri străine, cristale din alte minerale etc. denumite „defecte”, cristalele sintetice sunt perfecte.

Cristalele create de oamenii de știință iau întotdeauna forma și dimensiunea dorită, fiind utilizate adesea în tehnologia de azi, mergând, am putea spune, mână în mână cu tehnologia.

Se fabrică rubine și smaralde, safire și multe alte cristale.

 Multe smaralde sunt produse prin tehnica fuziunii fondanților. O pudră alcătuită din particule de smarald se încălzește într-un creuzet împreună cu o substanță solidă, pe nume „fondant”. El se topește, și amestecul este lăsat să se răcească, formând cristale. Aceste cristale cresc, și, în câteva luni se formează smaraldul.

Mai este și tehnica fuziunii la flacără, cu ajutorul căreia se fabrică spinelul, rutilul și corindonul. Pulberile se încălzesc până când se unesc în stropi de lichid care picură pe un suport. Îndepărtând, treptat, suportul de flacără, se formează un singur cristal sau „bulă”.

Se mai produce artificial și siliciul, deoarece în natură nu se găsesc zăcăminte de siliciu pur.Siliciul e folosit adesea în tehnologie, la cipuri formate din plăcuțe tăiate din cristale sintetice de siliciu pur. Plăcuțele au circuite electronice, câte unul pentru fiecare cip.Siliciul e folosit și la cardurile de credit.

Rubinul sintetic e folosit la unele lasere.

Tehnicile de producere a cristalelor se perfecționează de la o zi la alta, putând spune că progresele viitoare în electronică depind de acestea.

Bibliografie: R.F. Symes, R.R. Harding, Cristale şi pietre preţioase, editura Enciclopedii vizuale,  2005.

glob_de_cristalCuvântul „cristal” vine de la grecescul krystallos, unde krios înseamnă gheață și talos, care, în limba greacă înseamnă „taie”, iar în dialectul cretan – „soarele”. Cristalele constituie o substanță minerală solidă, omogenă, având o structură internă regulată.

Cristalizarea se produce atunci când o substanță ia forme geometrice încadrate în laturi plane și netede, denumite fațete sau fețe.

O parte din cristale sunt transparente, cele alese pentru a fi pietre prețioase fiind asociate cu perfecțiunea și limpezimea.

În jurul nostru. pretutindeni, sunt cristale, chiar dacă multe dintre ele nu sunt nici perfecte, nici transparente. Rocile care formează Pământul, Luna și meteoriții sunt alcătuite din minerale care, la rândul lor, sunt formate din cristale. Cristalele alcătuiesc munții sau fundul oceanelor, precum și nisipul plajelor pe care călcăm

Chiar și adrenalina, hormonul produs de organism pentru a-l ajuta să facă față stresului, are o structură cristalină.

Cristalelor li s-au atribuit dintotdeauna calități miraculoase. Cuarțul este cel mai cunoscut material pentru globurile de cristal. Dar mai erau folosite la „ghicit” și oglinzile, oțelul șlefuit sau alte materiale, precum și suprafața apei.

Globurile de cristal au fost utilizate pentru a le prezice oamenilor viitorul, încă din Antichitate, de pe vremea grecilor și romanilor antici. Cel care ghicește în cristal privește cu mare atenție suprafața șlefuită, până când nu se mai poate concentra. Atunci, în locul globului vede o perdea de ceață care îl ajură să aibă „vziuni” în globul de cristal, interpretate ca răspunsuri la întrebările puse de cel care dorește să i se prezică viitorul.

Bibliografie: R.F. Symes, R.R. Harding, Cristale şi pietre preţioase, editura Enciclopedii vizuale,  2005.


1 2 3 4 6
Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate