Care sunt defectele pietrelor preţioase şi semipreţioase | BSG

Care sunt defectele pietrelor preţioase şi semipreţioase

pietre_pretioase_semipretioaseEste adevărat că valoarea unei pietre prețioase depinde de mărimea, frumusețea și perfecțiunea de prelucrare a acesteia. Dar valoarea mai este determinată și de puritatea,  claritatea și, mai ales, lipsa de defecte ale pietrei.

În general, defectele pietrelor prețioase, sunt următoarele :

  • oglinzi sau circuri (plesnituri) datorate deficiențelor de cristalizare;
  • puncte negre sau “broșe”, care se găsesc în interiorul pietrei, vizibile mai ales la diamante. Sunt cauzate de incluziunile străine înglobate în masa pietrei încă de la formarea acesteia;
  • givrurile, defecte întâlnite mai ales la smaralde, se prezintă sub forma unor zone asemănătoare unui geam înghețat;
  • mătasea, la rubine și safire, care se manifestă sub forma unor zone mai clare decât restul pietrei.

Defecte sau nu, lucrurile nu sunt frumoase decât în măsura în care iau parte la frumusețe, iar regula de aur este că ceva, pentru a fi frumos, trebuie să placă, iar bijuteriile, cu pietre sau nu, în toate timpurile și la toate civilizațiile, au oferit omului o plăcere, o bucurie firească.

Frumusețea umană va avea întotdeauna nevoie de accesorii, de podoabe care s-o sporească, să atenueze lipsurile sau să evidențieze calităţi, iar bijuteriile sunt piesele de rezistență ale oricărei ținute.

Bibliografie:

Gridan, Teofil, Universul bijuteriilor, Editura Enciclopedicã, București, 2003.

BSG
About The Author

Încă nu există mesaje, dar poți fi primul



Lasă un mesaj




Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate