%archive_title% | BSG

carate-aurMajoritatea bijuteriilor din aur sunt marcate, marca arătând titlul aurului, adică puritatea sau caratajul.

Atunci când se confecționează bijuterii din aur, nu se folosește aur 100% pur, din cauză că ar fi prea moale. Se foloște aur aliat cu alte metale. Caratul este cantitatea de aur curat, pur din aliaj, egală cu a 24 – a parte din masa totală.

Prescurtarea sau simbolul caratului este K sau Kt. Valoarea aurului este dată tocmai de caratajul lui. Astfel, cu cât caratajul aurului este mai mare, cu atât bijuteria este mai valoroasă.

Cu siguranță vă va fi de folos să cunoașteți și să descifrați ceea ce este marcat pe bijuteriile dumneavoastră. De aceea vă prezentăm mai jos marcajele utilizate pentru aur și bijuterii din aur:

aur 8k 333 33% aur pur
aur 10k 416 41% aur pur
aur 12k 500 50% aur pur
aur 14k 585 58% aur pur
aur 18k 750 75% aur pur
aur 22k 916 81% aur pur
aur 24k 999 99% aur pur

Cel mai des în zilele noastre se găsesc bijuterii din aur și aur de 14 K și de 18 K. Însă se găsesc pe piață și bijuterii din aur de 8K, 9 K, 10K, 12 K, 20 K, 21 K 22 K sau 24 K. Aurul de 24 K este cel mai pur și cel mai prețuit, deoarece are în compoziție 99% aur.

BSG pune preț și valoare pe bijuteriile tale, și de aceea oferă clienților posibilitatea de a amaneta și de a vinde aur și bijuterii din aur care au toate caratajele expuse mai sus.

Profită și tu acum de serviciile noastre!

coroana-Ludovic VEste bine de știut că Ludovic al XV – lea (1710 – 1774), a fost rege al Franței și Navarei din 1715 până în 1774.

Viața lui a fost extrem de interesantă. La vârsta de doar 5 ani a devenit rege. Ducele de Orleans era regent al regelui – copil și a condus până când micul rege devenea major.

Curtea regelui care a domnit înainte, regele Ludovic al XIV – lea, se evidenția prin opulență și strălucire. Regele prefera diamantele mari. Iar când Ducele de Orleans a ajuns la putere (în 1720), a interzis purtatul pietrelor prețioase, al diamantelor și perlelor, încercând astfel să oprească scurgerile de fonduri exagerate și să restaureze finanțele de stat pe temelie solidă. Însă încercarea lui a eșuat.

Când Ludovic XV a împlinit vârsta majoratului, în 1722, s-a poruncit să se facă o coroană din aur cu pietre prețioase, pe care tânărul rege să o poarte după încoronare. A fost „cea mai splendidă coroană existentă vreodată”, spune Twining.

Tânărul rege iubea bijuteriile, mai cu seamă diamantele.

Pentru a vă face o imagine despre somptuozitatea coroanei, e de ajuns să se precizeze faptul că are în componență 8 dintre diamantele cardinalului Mazarin. Cardinalul Jules Mazarin era un diplomat și politician italian, care a fost prim ministru al Franței din 1642 până la moartea sa. El era mare iubitor și colecționar de artă și bijuterii, mai ales diamante, pe care i le-a lăsat prin testament regelui Ludovic al XIV-lea. Despre cardinalul Mazarin se spune că a inventat tăietura cunoscută sub denumirea de briliant.

În coroană mai era montat și diamantul Regentul, de 140,5 carate, dar și celebrul diamant Sancy, de 55 carate, cu 15 diamante montate în spate și unite prin mici ornamente care să se potrivească diamantului Sancy. Regele purtase ambele diamante și înainte de încoronare, la diferite ocazii.

 Ludovic al XV – lea s-a căsătorit cu Maria Leszczyńska, fiica lui Stanisław Leszczyński, regele detronat al Poloniei. Aceasta, la rândul ei, adora bijuteriile și diamantele. La căsătoria cu regele, în 1725, i-a fost făurită o coroană cu 138 de diamante, 40 de rubine, safire, topaza și smaralde, și multe perle minunate. Ei îi plăcea enorm diamantul Sancy, pe care îl purta adesea ca pandantiv.

Regele nu a fost tocmai exspresia fidelității. Ba dimpotrivă, era cunoscut pentru calitățile sale de amant. Iubitelor sale le oferea giuvaeruri în dar, bijuterii pe care acestea le etalau adesea. Cele mai cunoscute dintre amantele sale sunt marchiza de Pompadour și doamna Du Barry, cea din urmă fiind de-a dreptul obsedată de bijuterii. Ea a acumulat o cantitate enormă de bijuterii, cerându-i din ce în ce mai mult regelui. Ea a devenit astfel ținta hoților, care i-au furat o mare parte din ceea ce adunase. Paguba ei a fost estimată la 140 de diamante mari și 700 de diamante mai mici, 300 de perle mari, 7 smaralde și alte pietre prețioase. Toate acestea erau proprietate de stat. Iar poporul a fost într-atît de supărat încât, chiar și după 19 ani de la moartea regelui, episodul a figurat în hotărârea Tribunalului Revoluționar, care a condamnat-o la moarte prin ghilotinare.

Ludovic al XVI – lea, care a urmat pe tron, nu a avut o domnie la fel de prestigioasă ca și predecesorii săi, el nefiind un mare iubitor de lux. Însă Maria Antoaneta, soția sa, era mare iubitoare de nestemate. Ea a făcut și moda bijuteriilor acelor vremuri, preferând monturile ușoare, făcute pentru a cuprinde pietre prețioase mari, în special diamantele, pentru care avea o slăbiciune.

Bibliografie: Leo P. Kendall, Diamante faimoase și fatale, București, Editura Misterele Universului, 2003.

sursa foto

diamant-aurMai întâi, când au fost descoperite, pietrele prețioase erau apreciate, nu atât pentru frumusețea și strălucirea lor, cât pentru faptul că aveau puteri mistice.

Diamantul, mai cu seamă, era prețuit pentru că era rezistent la foc și pentru duritatea și rezistența sa. Diamantul era asociat cu masculinitatea, cu bărbăția, și de aceea doar bărbații purtau diamante, pe post de amuletă.  Asta până la începutul secolului al XIV – lea.

Se mai credea că diamantul are și puterea de a proteja pe cel care îl poartă, ferindu-l de boli, de farmece sau vrăji, de foc, de otravă sau de șerpi.

Diamantele au origine indiană, dar și-au făcut drum către Roma, unde au fost montate, fără a fi șlefuite (pentru că se credea că șlefuirea le scade din putere), în țesături cu fire de aur sau în oțeluri fine. Diamantele care plecau din India erau de mici dimensiuni, deoarece diamantele mari erau destinate prinților indieni pe ale căror domenii au fost descoperite.

Pliniu cel Bătrân (23 – 79 î. Hr.) scrie într-un volum din Istoria Naturală: „Cel mai prețios lucru de pe pământ este diamantul…” El spune despre diamantele din India și Arabia că „sunt de o duritate de nedescris, încât atunci când cineva pune un diamant pe o nicovală, lovindu-l apoi cu un ciocan, nestemata respinge unealta cu o asemenea forță, sfărâmând în bucățele ciocan și nicovală deopotrivă.”

Astăzi se știe că, deși diamantul e materia naturală cu cea mai mare duritate cunoscută de om, el se poate fisura sau sfărâma.

Tot Pliniu cel Bătrân spunea mai apoi că: „Doar atunci când ciocanul izbește cu cea mai mare forță, diamantul se va sparge în așchii aproape invizibile.”

El mai spune că diamantele se descopereau întotdeauna împreună cu aurul. Această credință provenea, posibil, de la Platon, care spunea că diamantul se deosebește de celelalte pietre prețioase, fiind un soi de sâmbure format în interiorul aurului. Afirmația pare a fi o fantezie, dar cert este că diamantele din Brazilia, Africa de Sud și Australia sunt descoperite în preajma unor mari filoane de aur.

Alte puteri ale diamantului erau considerate a fi anihilarea temerilor și a fricii, faptul că punea capăt certurilor, alunga coșmarurile, îi vindeca pe cei posedați de diavol și dădea curaj. Se mai credea că diamantul îl făcea de neînfrânt pe cel care îl purta în bătălii.

În Evul Mediu, regii, prinții sau nobilii și cavalerii purtau diamante, încrustate pe armurile lor sau pe mânerele săbiilor sau ale pumnalelor.

Dacă diamantul apărea în vis, se spunea că prevestește victoria.

Acum, despre visul în care apare diamant se spune că limpezește gândurile, diamantul reprezentând deplinătatea psihică. Dacă visezi că găsești diamant sau altă piatră prețioasă, se spune că te vei căsători curând, sau te vei îmbogăți. Dacă vezi piatra în vis strălucind, înseamnă că vei scăpa de o mare primejdie sau pericol.

diamante_zăcămintePână în anul 1867, când s-au descoperit pentru prima oară în Africa de Sud, diamantele se extrăgeau doar din nisipul râurilor din India și Brazilia.

Cel care a descoperit în acel an diamante se spune că e un învățător pe nume Baker care, în schimbul lecțiilor de gramatică pe care le făcea cu copiii fermierilor din zonă, a primit o bucată de pământ. În timp ce săpa pământul, învățătorul și-a proptit sapa într-o piatră care strălucea. Era un diamant de 80 de carate.

La scurt timp, pe fundul fluviului Orange (cel mai lung fluviu din sudul Africii), nu departe de ferma lui Baker, un copil a găsit un al doilea diamant, mare cât un ou. Această descoperire a făcut ca Africa de Sud să devină principala producătoare de diamante din lume, deoarece de atunci au început exploatările.

Geologii sunt de părere că „pietrele invincibile” cum li s-a mai spus diamantelor, s-au format din magmă, în timpul erupțiilor vulcanice, și s-au consolidat în adâncuri. În timpul mișcărilor de ridicare ale scoarței, ea a fost împinsă la suprafață. Această magmă a luat numele orașului Kymberley din Republica Sud Africană, oraș fondat de căutătorii de diamante care, după ce s-a răspândit vestea descoperirii lor, au năvălit în această regiune.

Mai apoi, geologii sovietici au găsit zăcăminte de diamant în pământul înghețat al Siberiei orientale, zăcăminte cantonate tot în roci kimberlitice.

Bibliografie: Lecca, Aurel, Uzina Terra, București, Editura Ion Creangă, 1973.

tronul_păunuluiMogulul este o persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. Mogulii erau renumiți pentru bogățiile lor uriașe .

Tronul Păunului este poate comoara cea mai faimoasă aOrientului care simbolizează cel mai bine avuțiile mogulilor. Acest tron valoros a asistat atât la ridicarea, cât și la decăderea ambelor imperii.

Uimitorul tron a fost făcut în secolul al XVI – lea, la comanda primului împărat și întemeietorul Imperiului Mogul, pe nume Babur, urmașul lui Tamerlan.

Abia în anul 1635, strănepotul lui Babur, Shan Jahan, al patrulea împărat mogul, s-a așezat pe acest tron. Shan Jahan este cel mai cunoscut mogul în Occident, în primul rând datorită construirii mausoleului Taj Mahal, din marmură albă, strălucitoare, pentru soția sa, Mumtaz Mahal. Taj Mahal este un monument în orașul Agra, India.

Confecționat din lemn acoperit cu plăcuțe de aur și argint, tronul era încrustat cu o cantitate enormă de pietre prețioase (aproximativ 26.733 de pietre).

Un renumit istoric al Indiei, Jadunath Sakar, afirmă că tronul era lung de 3, 25 yarzi (2,97 m), lat de 2,5 yarzi (2,28 m) și înalt de 5 yarzi (4,75 m).

Picioarele și barele sunt acoperite cu plăci de aur și încrustate cu multe diamante, smaralde, safire, perle și rubine. La mijlocul fiecărei bare era încrustat un rubin roșu-deschis, înconjurat de smaralde în formă de cruce. Partea inferioară a baldachinului e acoperită cu diamante și perle, cu ciucuri de perle de jur-împrejur.

Denumirea tronului vine de la păunul cu coada desfăcută, bătută cu safire albastre și alte pietre prețioase colorate, care se află deasupra baldachinului. Trupul păunului este din aur, încrustat cu nestemate, având un rubin mare pe piept. De rubin atârnă o perlă în formă de pară, de 50 de carate. De ambele părți ale păunului sunt două buchete de flori de aur bătute cu pietre prețioase.

Cele 12 coloane care sprijină baldachinul sunt înconjurate de șiruri de perle rotunde, cu reflexe, fiecare cântărind între 6 și 10 carate.

Pe partea laterală a tronului, aflată în fața curții palatului se află un diamant de 80 – 90 de carate, înconjurat de rubine și smaralde, iar când împăratul stătea pe tron, avea mereu bijuteria în față.

Tronul este inestimabil. Unii călători însă și-au dat cu părerea, estimându-i valoarea la 4.500.000 lire sterline.

Pietrele cu care a fost ornat au fost adunate de dinastia mogulilor de-a lungul a sute de ani.

Acum, tronul se află în Muzeul Trezoreriei din Teheran, Iran.

Bibliografie: Leo P. Kendall, Diamante faimoase și fatale, București, Editura Misterele Universului, 2003.

inel_aurÎncepând cu primele civilizații, printre care o găsim și pe cea a strămoșilor noștri, dacii, trecând prin toată Antichitatea și până în zilele noastre, oamenii au simțit și simt nevoia de a-și împodobi trupul. Iar când au descoperit aurul, au realizat că este metalul perfect pentru a crea podoabe și bijuterii, făcând din asta o adevărată artă.

Strălucind pe deget, inelul dă farmec gesturilor și mărește încrederea în sine. Însă a confecționa un inel nu e foarte simplu. Iată prin câte trece o bucată de aur în mâna unui bijutier până când devine un frumos inel:

  • Se ia o bucată de aur sub forma unei bare de mici dimensiuni, pe care bijutierii o numesc „ștangă”, și se laminează cu ajutorul laminorului (instalație care transformă un material metalic în lame, fire etc.) prin deformare plastică, la plat, obținându-se o placă.Mărimea dorită se obține prin circumferința degetului (+3 sau 4 mm, căci la îndoire se pierde).

  • Din placa întinsă, bijutierul taie lățimea pe care o dorește. Dacă inelul urmează a fi traforat, se gravează inițial placa, după care se traforează, obținându-se modelul dorit. Dacă inelul va fi cu pietre, se confecționează niște monturi (montură – garnitură de metal care fixează o piatră prețioasă într-o bijuterie) pentru mărimea pietrei dorite, monturi care pot fi de două feluri:

  1. Montură în ghiare (care fixează piatra cu ajutorul unor mici „gheruțe” din aur)

  2. Montură în ajur (care înconjoară piatra, pe muchie). Acest tip de montură se folosește la pietrele mai mari.

  3. Există pietre care, mai nou, se montează la turnare.

  • Inelul se îndoaie, se potrivesc capetele, așezându-le și lipindu-le în partea de jos.

  • La ghiuluri se pune perete dublu. Forma unui ghiul se obține printr-o ștanțare, pe o bază de placă, după care se confecționează partea interioară, unde se dă o mică gaură pe mijloc, pentru a elimina aerul cald dintre cele două plăci, deoarece există pericolul exploziei atunci când este confecționat.

  • La îndoirea plăcii pentru ghiuluri și inele se lucrează cu un tip de clește cu interiorul semirotund (cu denumirea de șinețvang), sau cu bițvang.

  • Apoi se șlefuiește și se curăța chimic.

cum_se_face_lanțișor_aur

În ziua de azi, majoritatea bijuteriilor nu se mai fac manual, ci cu ajutorul unor utilaje speciale, iar munca bijutierilor nu mai este la fel de bine plătită și prețuită ca în trecut.

Totuși, mai există oameni care apreciază și cer sau comandă confecționarea manuală.

Una dintre cele mai populare bijuterii este lănțișorul de aur. V-ați întrebat vreodată cum se confecționează un lănțișor?

Bijutierii sunt înzestrați cu multă răbdare și pasiune, pentru că este o muncă migăloasă, dar rezultatul merită tot efortul.

Dintr-o bucată de aur sub forma unei bare de mici dimensiuni, pe care bijutierii o numesc „ștangă”, se obține un frumos lănțișor, menit să scoată în evidență frumusețea chipului.

Cu ajutorul laminorului (instalație care transformă un material metalic în lame, fire etc.) se prelucrează aurul, prin deformare plastică, adică se laminează.

Mai întâi se deformează aurul, obținându-se o bucată de aur mai subțire. Apoi se subțiază din ce în ce mai tare, trecând-o prin canturi de dimensiuni din ce în ce mai mici. La fiecare trecere, aurul de decălește, adică i se micșorează duritatea cu un tratament metalurgic special. Se aduce obiectul de aur aproape de temperatura de topire, după care se scufundă în alcool tehnic.

În funcție de grosimea lanțului pe care bijutierul dorește să-l facă, bucata de aur se aduce la acea dimensiune. Apoi se decălește iar și i se face un vârf cu pila. Se trece apoi, treptat, de la mare la mic, printr-o filieră, decălindu-se după fiecare trecere, bucata de aur devenind o sârmă. Dacă trecerea nu se face treptat, există pericolul ca aurul să crape, să se exfolieze.

După ce se ajunge la grosimea de sârmă dorită, se ia un șpinglu (o bucată de cupru cu formă dreptunghiulară), de grosimea pe care bijutierul o dorește.. În jurul lui se înfășoară o bucată de hârtie, în 3, 4 straturi, iar în jurul hârtiei se înfășoară sârma de aur obținută, în formă de spirală. Apoi se arde bucata de cupru. Hârtia va arde, rămânând spirala de aur, care se scoate ușor de pe bara de cupru.

Spirala se taie pe lungime cu pânză de traforaj, obținându-se astfel verigile din care se va confecționa lănțișorul de aur, după modelul preferat: cu zale rotunde, cu zale plate, modelul „bob de orez, lanț – trandafir, model 3+1 (3 verigi mici + una mare) etc.

La final se va trece cu doi clești plați peste lanț, răsucind verigile, astfel încât să se obțină o aplatizare perfectă.

Printr-o pilire totală a lanțului, se ajunge la greutatea și forma ideală.

Se face apoi o curățare chimică cu cianură și o șlefuire.

argintArgintul a fost descoperit încă din perioadele grecilor antici, cu mii de ani în urmă (aprox. 3000 î.Hr.). Atena s-a dezvoltat tocmai datorită exploatărilor argintului din zona Laurium (un oraș din Attica). Romanii îl considerau darul pământului , numindu-l „argentum”, cuvânt care înseamnă „strălucitor”.

Începând cu anii 300 î.Hr., romanii au folosit argintul la baterea monedelor.

Francezii au numit și încă numesc banii „argent”, tocmai de la denumirea metalului pe care îl foloseau în trecut.

În spaniolă, argintul poartă denumirea  „plata”, această denumire având în spate și o istorioară: în anul 1526, exploratorul francez Sebastian Cabot, aflat în slujba spaniolilor, naviga de-a lungul coastelor estice ale Americii de Sud cu două corăbii. L-a uimit abundența podoabelor de argint văzute la indigenii care stăteau aproape de gurile unui mare fluviu. Neștiind că indienii au adus argintul tocmai din minele Boliviei, el a numit fluviul „La Plata”, ceea ce înseamnă „argint” în spaniolă.

Tot de la denumirea acestui metal vine și numele țării Argentina.

Mai apoi, spaniolii au descoperit minele de argint din Bolivia, iar zăcămintele argintifere din Europa nu au mai deținut supremația.

În Mexic, descoperirea argintului ascunde o povestioară chiar amuzantă: un fermier mexican a găsit în stomacul purcelului pe care îl tăiase, doi bulgări de argint. Animalul înghițise metalul când scurma pământul de la fermă. Atunci fermierul a știut că solul este bogat în argint. Iar de pe urma „descoperirii” purcelului, atât fermierul, cât și locuitorii orașului Guarajunto s-au îmbogățit. În cinstea „descoperitorului”, locuitorii au ridicat în centrul orașului o statuie ce reprezenta un purcel de argint.

 În țară la noi, argintul se extrăgea odată cu aurul, din minele din Baia Mare, deoarece în toate zăcămintele din țara noastră, aurul apare întovărășit cu argintul.

Argintul a fost folosit, de-a lungul timpului, la baterea monedelor, la confecționarea bijuteriilor, pieselor de ornament, tacâmurilor și vaselor. Argintul mai e folosit la fabricarea diverselor instrumente de laborator, tot din argint făcându-se sârmă cu întrebuințări speciale, deoarece argintul e foarte bun conductor de electricitate și căldură.

Argintul joacă un rol important și în industria sticlei și ceramicii, iar în industria oglinzilor, sticla este acoperită cu un strat subțire de argint.

Și în medicină, argintul este foarte util.

Împreună cu aurul, platina, paladiul și iridiul,  argintul face parte din categoria metalelor prețioase. Este moale, maleabil și ductil, fiind metalul cu cea mai mare conductibilitate electrică și termică.

Se oxidează  în aer, formând oxizi, și, de asemenea, în prezența sulfului, cu care formează sulfuri.

Bibliografie: Lecca, Aurel, Uzina Terra, București, Editura Ion Creangă, 1973.

Ali_Pasha_diamantul_PigottCelebrul diamant „Pigott” cântărea între  50 și 80 de carate (părerile sunt împărțite). Numele lui vine de la George Pigott, guvernator de Madras (actual – Chennai, din estul Indiei), în secolul al XVIII – lea. El spunea că a primit diamantul în dar, și l-a adus în Anglia în anul 1775.

După moartea lui Pigott, diamantul a fost lăsat moștenire celor doi frați și surorii sale.

În 1801, diamantul a fost scos la loterie, obținându-se suma de 80.000 de lire sterline. Tânărul care l-a câștigat, din nevoie de bani, l-a vândut la un preț mai mic. Diamantul a trecut și prin mâinile mamei lui Napoleon.

În 1818, prețiosul diamant se afla în posesia bijutierilor Rundell și Bridge, care l-au vândut lui Ali Pasha, supranumit și „Leul de Ianina” (Ianina sau Ioannina fiind capitala Epirului, din Grecia). Era guvernator în Ianina și vizirul Albaniei, fiind un tiran al acelor vremuri și fiind pasionat de bijuterii, în special de diamante. Ali Pasha a dat pe diamant nu mai mult de 30.000 lire sterline.

Tiranul ținea diamantul tot timpul cu el, într-un săculeț verde, sub veșmintele sale. El avea o avere imensă, având încăperi ale căror pereți erau încrustați cu diamante.

Chiar și la 80 de ani, Ali Pasha nu a încetat să conducă cu o mână de fier, și era mereu nemulțumit, dorind să agonisească din ce în ce mai mult.

În 1822, sultanul Turciei l-a trimis pe emisarul Raschid Pasha, pentru a-l aduce pe Ali Pasha la Istanbul. Sultanul era alarmat de averea acestuia care tot creștea. Ali a aflat despre intențiile sultanului, iar când Raschid a venit după el, cerându-i să se predea, Ali Pasha a încercat să se împuște. Însă nu a reușit decât să se rănească grav. El a cerut să fie lăsat să moară în pace, iar Raschid și oamenii lui s-au retras.

Atunci Ali a poruncit servitorilor, cu gură de moarte, să spargă diamantul Pigott, pentru a nu ajunge pe mâna sultanului cea mai de preț și mai iubită comoară a sa. De asemenea, a cerut ca soția sa cea mai tânără, Kira Vasilikee (pe care o puteți vedea în imaginea de mai sus), să fie ucisă odată cu moartea lui. Apoi a scos săculețul unde se afla diamantul și l-a pus pe căpitanul D’Anglas să îl distrugă. Acesta l-a spart cu un ciocan.

Din fericire pentru ea, Vasilikee nu a fost ucisă, deoarece Ali Pasha și-a dat duhul înainte de a-i fi îndeplinită această poruncă. Ea a trăit toată viața din vâznarea bucăților diamantului Pigott.

O replică a acestui diamant poate fi admirată în Turnul Londrei, printre bijuteriile Coroanei Regale.

Bibliografie: Leo P. Kendall, Diamante faimoase și fatale, București, Editura Misterele Universului, 2003.

elisabeta IÎn perioada începutului Renașterii, aurul prelucrat era cel mai în vogă. Rubinul era, de asemenea, foarte iubit, precum și smaraldul. Ametistul era prețuit în acea vreme aproape la fel ca diamantul.

Moda determina valoarea relativă a pietrelor prețioase. Se spunea că însăși Regina Elisabeta I cumpărase perle, cu banița, pentru a se împodobi. Mai apoi, toți curtenii își doreau perle, astfel crescându-le prețul.

Mai apoi a crescut și creșterea folosirii diamantelor și a celorlalte pietre prețioase, un factor care a influențat acest fapt fiind și producția de diamante extrase din Podișul Deccan din India. Rajahii indieni ofereau diamante în schimbul altor produse din Occident. Astfel, în Europa ajungeau diamante în cantități din ce în ce mai mari.

Cea mai populară și cunoscută bijuterie din acea vreme era enseigne, un tip de medalion care se purta prins de pălăriile bărbaților , la fel ca pandantivele purtate pe piept sau ca ornament central al unui lanț de aur sau al unui colier. Pandantivele erau bătute cu diamante, rubine, safire și perle mici, în timp ce pandantivele de mari dimensiuni erau ornate cu perle libere, în formă de pară.

Inelele erau, de asemenea, în topul listei de bijuterii preferate. Regele Henric al VII – lea avea 234 de inele menționate într-un inventar. În portretele personajelor acelor timpuri, apar pe mâini inele deosebite, pe toate degetele, inclusiv pe degetul mare.

Diamantul era la mare preț, fiind montat la un nivel mai înalt, din care ieșea vârful ascuțit cu care, conform modei de atunci, se scria pe sticlă. Se spune că Sir Walter Raleigh, favoritul reginei Elisabeta, ar fi scris pe sticla ferestrei: „Sunt bucuros că mă înalț, dar mi-e teamă că mă voi prăbuși.” La aceste cuvinte, regina a replicat, scriind: „Dacă inima te înșală, mai bine nu te înălța.”

Doamnele purtau salbe încrustate cu pietre, iar colierele și lanțurile erau preferate în Europa. Se mai purtau egrete  – buchet de mărgăritare sau de diamante dispuse în formă de egretă, egreta fiind o pasăre migratoare de baltă, de culoare albă, cu spatele împodobit cu un mănunchi de pene ornamentale lungi. Alte obiecte de podoabă din renaștere erau acele de păr și cerceii.

Bibliografie: Leo P. Kendall, Diamante faimoase și fatale, București, Editura Misterele Universului, 2003.

colloidal-goldAurul a fost utilizat în medicină de mii de ani, utilizarea lui în acest domeniu purtând numele de crisoterapie, denumirea venind de la cuvântul grecesc chrysos, care înseamnă aur.

Aurul potabil era folosit ca băutură purificatoare, fiind utilizat sub formă de praf sau fulgi.

Alchimiștii erau convinși că aurul este un panaceu (panaceu – nume dat odinioară unor medicamente despre care se credea că ar putea să vindece orice boală; leac, remediu universal).

Se știe că aurul ajută la menținerea și tratarea afecțiunilor asociate sistemului circulator. Ajută când e vorba de hipertensiune, previne accidentele vasculare, varice,  hemoroizi, infarct miocardic, aritmii, și altele. Artrita reumatoidă este tratată tot cu ajutorul prețiosului metal, începând cu anul 1929, când i-au fost descoperite aurului proprietățile antiinflamatoare de către un doctor francez.

De asemenea, aurul curăță organismul de impurități, fiind un puternic antioxidant (împiedică acțiunea de oxidare).

Aurul întărește sistemul imunitar, ferind organismul de infecții și boli.

Totodată, aurul ajută la refacerea celulelor nervoase la persoanele care au trecut de vârsta tinereții. Astfel, previne scleroza cerebrală sau demența, pierderea memoriei, senilitatea sau celebra boală Alzheimer.

În ultimii ani, aurul a început să fie folosit și în tratamentul cancerului sau HIV.

Și în stomatologie, aurul a fost un aliat de nădejde, fiind folosit pentru proteze dentare, deoarece nu ruginește, este tolerat foarte bine de organism și este maleabil. Mai apoi a fost înlăturat, treptat, când au apărut dinții de porțelan.

 Utilizarea aurului în medicină este în continuă dezvoltare, mereu descoperindu-se noi întrebuințări ale acestui metal prețios.

 

bijuterii_aur“De ce să probez?”, “ Mai bine nu deranjez, ci arunc doar o privire!”.  Mulți dintre noi avem aceste gânduri în minte atunci când ne îndreptăm privirea spre un anumit produs care „ne trage cu ochiul”. Unii dintre noi se jenează să ceară obiecte la probă. Să vedem cum e în cazul bijuteriilor din aur.  A le proba, de fapt, este foarte important. De ce? Răspunsul este evident: să vezi cum arăti cu ele, cum te înfrumusețează, cum te schimbă, dacă ți se potrivesc.

Așa cum probăm hainele pentru că știm că arată altfel pe noi decât în vitrine, tot așa putem proba și bijuteriile din aur. Cum altfel îți vei da seama cum arată inelul, decât punându-l pe deget? Dar cerceii, decât punându-i în urechi? Lanțul, brățara? Oare cum arată pe tine? Oare inelul acela cu piatră verde, pe care l-ai zărit ieri în trecere era mărimea potrivită pentru tine? Oare lanțul acela nu era prea lung? De ce să rămână doar niște întrebări fără răspuns, când, de fapt toate își găsesc răspunsul într-o singură acțiune: probatul bijuteriilor!?

Să probăm bijuteriile! Multe, cât mai multe, toate modelele, să vedem care ni se potrivesc! Nu ne costă absolut nimic. Iar dacă o pereche de pantaloni te pot face sa crezi că savarina pe care ai savurat-o în pauza de masă zilele trecute își face simțită prezența, să știi că o bijuterie nu va putea face acest lucru niciodată. Ea tot timpul te va înfrumuseța, te va face sa ieși în evidență și îți va completa ținuta. Așa că probatul bijuteriilor nu poate decât să binedispună. Aurul nu se încarcă decât cu energii pozitive. Puțina energie pozitivă nu strică nimănui.

La BSG poți proba bijuterii de toate felurile: inele, cercei, lanțuri, modele variate – clasice sau moderne, din aur alb sau galben, cu pietre sau fără, pentru doamne, domnișoare, domni și copii. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa intri și să probezi minunatele bijuterii. Pe lângă acest lucru, te poți bucura de sfatul și părea sinceră a unei persoane avizate în domeniul bijuteriilor din aur. Iar aurul… există ceva mai lichid decât aurul pe piață? Exista ceva ce se transformă atât de ușor în bani?

Spor la probă!


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate