%archive_title% | BSG

comoara troiaAcolo unde istoricii nu au mai putut găsi conexiuni între faptele care s-au petrecut în trecut, au fost ajutaţi de legende. Şi, în majoritatea legendelor, aurul, care nu este niciodată alterat de timp, este un element – cheie, şi, de multe ori a fost o dovadă că legendele conţin şi un sâmbure de adevăr.

Astfel s-a întâmplat şi când a fost descoperit situl oraşului legendar, Troia.

Iliada, renumita epopee scrisă de Homer, a fascinat şi încă fascinează pe mulţi. Homer a scris-o după ce a cules cântece din popor, legende ale Greciei antice şi multe motive din mituri vechi. Aici, Homer descrie războiul troian, care a fost un conflict militar din între ahei (greci) și orașul Troia din Asia Minor (Turcia de astăzi). Conform mitologiei grecești, acest război a izbucnit după ce Paris, prințul Troiei a răpit-o pe Elena, soția lui Menelaus, regele Spartei.

 Impresionat de eroii din Iliada, un copil din Germania, Heinrich Schilemann, care citise la şcoală poemele lui Homer, nu putea să creadă că toate astea sunt doar legende şi „poveşti” şi că oraşul Troia a dispărut fără să lase vreo urmă. Astfel, şi-a propus ca, atunci când va fi mare, să meargă în căutarea Troiei şi a tezaurului regelui Priam. Troia era renumită pentru bogățiile sale, obținute de pe urma comerțului maritim cu occidentul și orientul, pentru hainele luxoase, aur, pietre preţioase și zidurile defensive masive.

Acel copil devine arheolog şi, după ce învaţă limba greacă, porneşte, împreună cu soţia sa, în căutarea comorilor legendare. El merge în Grecia, face investigaţii, şi apoi merge în Anatolia unde pe colina Hissarlik, descoperă tezaurul Troiei, comoara lui Priam, un depozit din obiecte de aur și alte metale și pietre prețioase.

Astfel, legenda a fost firul de legătură care a dus la aflarea adevărului istoric, iar comorile inalterabile din aur sunt dovezile existenţei unei lumi demult apuse. În această comoară se găsesc obiecte şi bijuterii din aur filigranat, de o frumuseţe deosebită: cercei, coliere, broşe,  inele şi multe alte obiecte care vorbesc despre oamenii acelor timpuri.

În imaginea de mai sus este soţia arheologului german Heinrich Schilemann, purtând o parte din bijuteriile descoperite în comoară.

Bibliografie: Murgu, Nicolae; Isărescu, Mugur, Aurul, mit şi realitate, Iaşi, Editura Junimea, 1981.

auroraAurul este prezent în multe din legendele omenirii. Însuşi numele aurului, care vine de la latinescul „aurum” de unde provine simbolul universal Au, este asociat cu numele zeiței romane, Aurora, zeița dimineţilor însorite.

Gaia, adică Pământul puternic a dat naştere  lui Uranus, cerul fără de margini, iar acesta se întinse deasupra Pământului. Din Urans si Gaia s-au născut titanii, puternici și de temut, titanidele (fiicele) şi ciclopii.  Titanul Hyperion și soția sa Theia au adus pe lume  Soarele – Helios, Luna – Selene, și Zarea sau zorii zilei – Aurora (sau Eos), cea cu degete trandafirii. De la Astreos și Aurora au născut toate stelele care scânteiază pe cerul nopții și toate vânturile: Boreas – vântul furtunos de miazănoapte, Euros – cel de răsărit, Notos – vântul umed de miazăzi, Zefyros – vântul blând de apus, aducător de nori cu ploaie. Aurora a fost pedepsită de Afrodita să fie o îndrăgostită o eternitate.

Tot de la această zeiţă vine şi numele de Aurora boreală (dată de Galileo Galilei), „Boreas” fiind denumirea grecească a titanului care reprezenta vântul nordic. Acest fenomen, care este o minune a naturii, poate fi observat în emisfera nordică. Este un fenomen optic, care apare ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Apare în mod normal în intervalele septembrie-octombrie și martie-aprilie. În emisfera sudică, fenomenul poartă numele de Aurora australă.

Când activitatea efectului este calmă, regiunea dispune de o dimensiune medie de 3.000 km, putând varia până la 4.000 sau  5.000 km când vânturile solare se intensifică. Acest fenomen a fost observat şi pe alte planete, precum Saturn, Jupiter, Marte şi Venus, fiind denumită Auroră polară.

Aurora polară este un spectacol de lumină şi culoare, care fascinează pe oricine. Gama de culori variază între rosu, verde, albastru şi violet, iar luminile sunt în continuă mişcare, datorită interacţiunii continue dintre vântul solar şi câmpul magnetic.

sursa foto

amanet-02-250Cererea de aur poate fi împărțită în mai multe sectoare:

  • bijuterii – acest sector este  cel mai mare, cuprinzând aproape jumătate din cererea mondială de aur;
  • stocare de aur a autorităților guvernamentale, care merge mână în mână cu cererea particularilor pentru tezaurizare. Multă lume investeşte în aur pentru păstrarea într-o formă mai sigură a economiilor bănești, sau, pur şi simplu, din pasiune pentru aur;
  • tehnologie – cererea de aur în acest sector e din ce în ce mai mare; aurul e utilizat în electronică, în medicină, telecomunicații, tehnică de calcul etc.
  • achizițiile băncilor centrale – cererea băncilor centrale a crescut odată cu începerea crizei financiare.

Cele mai mari cereri se înregistrează în Europa, în Orientul Mijlociu, şi, mai nou, China.

Urmărind tendința istorică, se poate afirma că atractivitatea aurului a început să fie determinată tot mai mult de utilizarea practică şi mai puţin de pasiunea mistică de a-l poseda. Însă, s-a constatat că şi pasiunea pentru aur a crescut în perioadele de conflict, tensiune şi incertitudine sau criză economică.

 

 

filigranPoleirea, suflarea cu aur sau aurirea este o tehnică prin care un metal este acoperit cu un strat subțire de aur. În trecut, acest procedeu se efectua la temperaturi înalte. E o metodă folosită încă din secolele I – II î. Hr., pe vremea romanilor, prin care atât aurul, cât și metalul care trebuie aurit se încălzesc, pulberea de aur se amestecă în cantități egale cu mercur şi se întinde cu pensula pe suporturile respective pe care aurul se fixa prin evaporarea mercurului. Această tehnică se numește amalgamare.

În ziua de azi, aurirea se face prin metoda modernă a electrolizei. În procesul de electroliză, ionii pozitivi sau sunt dirijați înspre polul negativ, iar ionii negativi sau înspre polul pozitiv, unde își pierd sarcina și se depun sau intră în reacție chimică. Prin acest procedeu se poate acoperi un metal cu un strat foarte subțire de aur (de la 0,01 microni la 0,1 mm).

Filigranarea este o altă tehnică de prelucrare a aurului, folosită încă din antichitate,  de vechii greci. Tehnica se bazează pe faptul că aurul este cel mai ductil dintre metale, și poate fi tras în fire extrem de subțiri. Aurul se poate modela și la rece și la cald și se poate trage în fire atât de fine, încât dintr-un gram de aur se poate obține un fir de 3 km.

Prin filigranare, firele de aur sunt împletite şi lipite în diverse combinații, formând diferite modele, în general ca o broderie sau dantelă. Multă vreme, firele de aur au fost folosite pentru confecționarea îmbrăcămintelor. Multe astfel de straie țesute cu fire de aur au fost descoperite în mormintele faraonilor, ceea ce arată faptul că această tehnică era folosită chiar de pe vremea Egiptului Antic.

În prezent, firele de aur sunt obținute pe cale mecanică, fiind folosite cel mai des în prelucrarea lănţişorelor.

Pe teritoriul țării noastre fiind descoperite obiecte care datează din secolul V î. Hr.,  în prelucrarea cărora au fost utilizate cu măiestrie aceste tehnici.

Bibliografie: Murgu, Nicolae; Isărescu, Mugur, Aurul, mit şi realitate, Iaşi, Editura Junimea, 1981.

bijuteriiÎncă din cele mai vechi timpuri şi până azi, aurul a fost şi este asociat cel mai bine cu frumuseţea podoabelor şi obiectelor de artă. Portul bijuteriilor, nu doar că a acompaniat omul de-a lungul evoluţiei sale, dar a şi rămas un obicei până în ziua de azi.

Una dintre cele mai vechi meserii este cea de bijutier. Însă, în domeniul confecţionării bijuteriilor de aur, tehnica a evoluat extrem de puţin, datorită faptului că, încă din antichitate, acest meşteşug „de aur” a fost dus până la cele mai înalte culmi ale măiestriei.

Au fost descoperite, de-a lungul timpului, bijuterii datând din mileniile  V şi IV, chiar şi la noi în ţară, care dovedesc faptul că încă de pe atunci exista meseria de bijutier. Obiecte de o rară  frumuseţe, de o complexitate deosebită, au fost descoperite la noi, datând din secolele V î. Hr. (tezaurul de la Cucuteni – Băiceni) şi IV î. Hr. (Cloşca cu puii de aur), aceste obiecte atingând perfecţiunea, am putea spune. Încă de pe atunci se foloseau tehnici de prelucrare a aurului care mai sunt folosite şi astăzi.

În ultima vreme, în lume, în jur de 1000 tone de aur,sunt transformate, în fiecare an, în bijuterii, luând forma inelelor, verighetelor, colierelor, a brăţărilor şi altor podoabe. Cel mai mare producător de bijuterii este Italia.

În trecut, până acum două secole, bijutierii prtlucrau aurul manual, prin diferite tehnici, precum alierea aurului cu alte metale, mulajul în matriţă, gravarea, filigranarea etc., meseria de orfevrier sau aurar fiind pusă la mare preţ. În Evul Mediu, bijutierii se numărau printre cei mai bogaţi oameni, bucurându-se de încredere şi respect.

Astăzi, de regulă, aurul este prelucrat în fabrici sau ateliere mici, existând numeroase firme producătoare. Prelucrarea primară a aurului se face în mare măsură cu ajutorul maşinilor, mecanizat, în rafinăriile de aur, iar prelucrarea manuală se mai practică numai la obiectele de artă.

Bibliografie: Murgu, Nicolae; Isărescu, Mugur, Aurul, mit şi realitate, Iaşi, Editura Junimea, 1981.

investitie aurArgumente că preţul aurului este şi va fi într-o continuă creştere am mai dat şi în alte articole. Iată aici alte argumente în favoarea acestei afirmaţii, care confirmă faptul că aurul a fost şi va rămâne cea mai sigură valoare şi, totodată, o escaladă continuă a preţului aurului:

  • fenomenele de criză şi conflictele deschise din diferite zone ale lumii
  • agravarea tendinţelor protecţioniste odată cu încetinirea creşterii economice (protecţionismul este o politică economică a unui stat, care urmărește protejarea temporară, parțială sau totală a industriei și a agriculturii indigene, prin aplicarea unui regim vamal cu tarife ridicate la mărfurile de import, prin restricții valutare etc).
  • majorarea preţului ţiţeiului şi situaţia critică a aprovizionării cu ţiţei. Acest fapt va contribui la creşterea inflaţiei şi, în acelaşi timp, la scăderea puterii de cumpărare a banilor
  • problemele financiare ale ţărilor în curs de dezvoltare care trebuie să facă faţă unor datorii externe în continuă creştere.

Toţi aceşti factori au întărit convingerea unor cercuri largi de investitori, atât particulari, cât şi oficialităţi, că a investi în aur este o afacere profitabilă.

Bibliografie: Murgu, Nicolae; Isărescu, Mugur, Aurul, mit şi realitate, Iaşi, Editura Junimea, 1981.

pret aurDe-a lungul istoriei, foarte rar s-a întâmplat ca o materie primă să cunoască aşa publicitate, precum aurul. Probabil că la acest fapt a ajutat şi locul de frunte pe care l-a ocupat acest metal preţios, ca monedă. Dar iată că şi în zilele noastre, în perioada aşa – zisei demonetizări a aurului, metalul galben şi-a păstrat locul de vedetă în arena internaţională.

Pe piaţa mondială a aurului se întâlnesc cele două momente comerciale esenţiale care determină preţul său: cererea şi oferta. Chiar dacă a trecut prin perioada demonetizării, aurul a rămas o atracţie deosebită, atât pentru particulari, cât şi pentru oficialităţi.

O perioadă lungă de timp, preţul aurului, trebuind să fie etalon al valorii, a fost fixat de autorităţi la un anumit nivel. Ultima perioadă de reglementare a preţului aurului a fost cuprinsă între anii 1934 – 1971, în tot acest timp, preţul fiind relativ stabil, de 35 de dolari pe uncie – preţul oficial al aurului monetar (uncia este o veche unitate de masă, folosită încă în unele țări, a cărei valoare este cuprinsă între 24 și 33 de grame).

Din anul 1971, odată cu demararea acţiunilor pentru reforma sistemului monetar internaţional şi scoaterea aurului din relaţiile internaţionale, autorităţile au intervenit tot mai puţin asupra preţului aurului. De atunci, preţul aurului a început să fie determinat numai de situaţia pieţei, de cererea publicului şi de raportul cerere – ofertă. Atfel, preţul acestui metal mult dorit a crescut considerabil, de la an la an.

Tendinţa continuă de creştere a preţului aurului reflectă atractivitatea din ce în ce mai mare pe care o are valoarea intrinsecă, independentă de lucrătură sau manoperă, a metalului preţios, ca urmare a creşterii inflaţiei în economia mondială şi, totodată, a deprecierii continue a puterii de cumpărare a „banilor de hârtie”.

Inflaţia este fenomenul specific perioadelor de criză economică, constând în deprecierea banilor de hârtie aflați în circulație, ca urmare – fie a emiterii unei mase bănești peste nevoile reale ale circulației, fie a reducerii volumului producției și circulației mărfurilor, fapt care duce la scăderea puterii de cumpărare a banilor. Şi, atâta vreme cât rata inflaţiei economiei mondiale se va menţine ridicată, preţul aurului va fi ferm.

Bibliografie: Murgu, Nicolae; Isărescu, Mugur, Aurul, mit şi realitate, Iaşi, Editura Junimea, 1981.

oiDiferite povestioare, unele chiar amuzante, transmise prin viu grai, s-au păstrat din perioada secolului al XIX – lea, când goana după aur era în floare.

O astfel de istorioară e cea a lui Harry Wickenburg, cel care a descoperit una dintre cele mai importante mine de aur din Arizona. Acesta, furios pe măgarul său fugar, a început să arunce cu pietre în el. Uitându-se mai atent la bucăţile de rocă cu care tot arunca, a văzut că acestea strălucesc în bătaia soarelui. La o privire mai atentă, a observat că ele aveau în ele vene de aur curat. Şi nu mică i-a fost bucuria, când a văzut că tot terenul pe care păşea era plin de aur.

O altă poveste care a rămas legendă este asemănătoare cu cea a celui care a descoperit boabele de cafea. Şi în cazul nostru, ca şi în cazul cafelei, este vorba de un cioban care îşi păştea oile. Ciobanul care a descoperit cafeaua, a observat că oile lui, după ce consumau anumite a ce consumau boabele roşii de pe un anumit arbust, deveneau pline de energie şi începeau chiar să zburde.  Într-o zi,a hotărât să le încerce şi el, şi a simţit efectul imediat: era mai plin de viaţă şi de energie. În cazul ciobanului care a descoperit aur, acesta îşi hrănea oile într-o zonă auriferă. Apa din acea regiune conţinea cantităţi considerabile de paiete de aur. Astfel, oile îşi garniseau burta cu pulbere de aur. După un timp, partea spongioasă a burţii, cunoscută în gastronomie cu denumirea de prapor, se dovedea a conţine venituri frumoase, fiind chiar mai valoroasă decât oaia care o purta.

Nu ştim cât de adevărate sunt aceste istorioare, însă cert este faptul că aduc cu ele un fapt real, cel al goanei după aur.

Bibliografie: Matei, Horia, Westul, o mare aventură, Editura tineretului, Bucureşti, 1968.

cheia de aurAurul, acest metal nobil, care a fascinat omul dintotdeauna, a făcut ca minţile multor poeţi să compună versuri în cinstea lui. Iată nişte versuri în care este descrisă puterea aurului, scrise de Victor Eftimiu, în piesa „Cocoşul Negru”:

„Dar aurul înseamnă putere, bogăţii…

E sufletul vieţii… E cheia fermecată,

Cu care se descuie o poartă încuiată,

Unealta ce se află oriunde, – la tâlhar, –

Pe masa preacurată a sfântului Altar,

La regele puternic, la văduva săracă,

E cântecul ce face durerile să tacă,

Sămânţa cre creşte sălbatic, fără frâu.

Nu cere plug, nici holdă ca boabele de grâu…

Din el rodeşte totul! Din grâu doar biata pâine.

O lună cere grâul să iasă. Până mâine,

Din aur faci o casă… o sută… un oraş.

De vrei, înfrângi un Rege şi cumperi un vrăjmaş.

Arunci un pumn de aur şi vezi crescând deodată

În jurul tău, palate de marmură curată. ”

Bibliografie: Eftimiu, Victor, Cocoşul Negru, Editura Flacăra, Bucureşti, 1913.

saculet cu aurProdusele enumerate în articolul trecut, care se foloseau în locul banilor şi se puteau schimba pe toate celelalte mărfuri, erau un mijloc de a uşura schimbul sau trocul. Însă, cu timpul, numai anumite produse au mai putut răspunde cerinţelor necesare pentru a intermedia schimbul de mărfuri.

Multe dintre produse aveau dezavantaje: animalele se înmulţeau, şi deja nu mai erau un echivalent stabil şi exact; uleiul de măsline prezenta dificultăţi la transport; fierul ruginea, iar şi era o valoare mică, cu un volum mult prea mare. Astfel, trebuia găsit un mijlocitor al schimbului de mărfuri care să răspundă cerinţelor: să nu se deterioreze, să aibă valoare mai ridicată în volum mic, să fie uşor de transportat, divizibilitate, însă fără a-şi pierde valoarea etc.

Într-un final, s-a ajuns ca rolul de echivalent general să i se atribuie metalelor preţioase: aurul şi argintul, care răspundeau cel mai bine funcţiei sociale de bani. Platina, chiar dacă e un metal preţios, mai scump (în prezent este mai ieftin) decât aurul (datorită rarităţii sale) are calităţi monetare mai slabe decât aurul. Platina se topeşte la temperaturi foarte înalte, baterea monedelor fiind, astfel, prea costisitoare. Chiar şi în comparaţie cu argintul, aurul are calităţi mai  bune pentru a se folosi ca monedă; argintul, în timp, se oxidează şi se înnegreşte, în schimb, aurul nu se alterează sub nici o formă, păstrându-şi valoarea şi putând fi tezaurizat.

În comparaţie cu toate celelalte mărfuri, fie că e vorba de ceai, animale, cacao etc, care au servit în funcţia de bani, aurul nu diferă în funcţie de regiunea în care a fost extras. Fie că a fost extras din România sau din Africa de Sud,  o bucată de aur de o anumită puritate, are aceeaşi valoare cu oricare altă bucată de aur din oricare regiune a globului, spre deosebire de celelalte produse.

În plus, aurul se poate diviza, fără a-şi pierde din valoare. Chiar dacă e divizt în părţi foarte mici, aurul se poate regrupa, fără a-şi pierde din substanţă sau valoare. La acest capitol, aurul este chiar mai bun decât diamantele şi toate celelalte pietre preţioase. Diamantul, odată ce este sfărâmat în mai multe părţi, regruparea acestor părţi este imposibilă.

O altă calitate a folosirii aurului ca formă de bani este faptul că e uşor de prelucrat şi e perfect maleabil, fiind, de asemenea, uşor de recunoscut după însemnele care precizează greutatea şi valoarea. Era foarte greu să se falsifice monedele de aur, înşelătoria presupunând ca însuşi statul să facă acest lucru. Aurul era recunoscut după culoare, greutate şi după sonoritate.

Aşadar, cele mai multe avantaje de a se folosi ca formă de bani le prezenta aurul, motiv pentru care a ocupat, multă vreme de-a lungul istoriei, locul principal ca mijloc al schimbului, înlocuind toate celelalte produse utilizate mai demult în acest scop.

Bibliografie: Murgu, Nicolae; Isărescu, Mugur, Aurul, mit şi realitate, Iaşi, Editura Junimea, 1981.

trocDe-a lungul timpului, au existat diverse produse din lumea mărfurilor, în diferite epoci şi diferite regiuni, care se utilizau ca forme de bani. Aceste produse au apărut pentru a se evita problemele şi neînţelegerile legate de troc (trocul semnifică o formă simplă de comerț, constând în schimbul în natură, caracteristică economiei primitive).

Prima formă de bani cunoscută de om, de la începuturile comerţului  fost aurul. Pentru multe persoane, şi cum, aurul se confundă cu banii, în mare măsură, iar istoria aurului monetar este strâns legată de istoria banilor.

Iată o listă a unor forme de bani folosite de diferite popoare, de-a lungul istoriei, unele dintre ele chiar bizare:

  • argila şi ceramica
  • carapacea de broască ţestoasă
  • dinţii de delfin
  • uleiul de măsline
  • dinţii de balenă
  • colţii de mistreţ
  • scalpul de ciocănitoare
  • vitele, porcii, caii, peştele (în Islnda, peştii uscaţi erau folosiţi ca bani), oile, caprele
  • sclavii
  • orezul (în Coreea)
  • ceaiul (în Asia Cantrală – la mongoli)
  • tutunul (în statul american Virginia)
  • smoala
  • lâna
  • sarea (mai ales în Africa Centrală)
  • porumbul şi grâul
  • vinul
  • cacao (în Mexic)
  • berea
  • cuţitele
  • săpile
  • vesela
  • porţelanul
  • pietrele simple şi preţioase
  • cuprul
  • argintul
  • aurul
  • bronzul
  • nichelul
  • pieile şi blănurile de animale (în Alaska erau folosite pieile de castor)
  • caartonul şi hârtia
  • cărţile de joc
  • scoici cauris – nişte scoici mici şi albe folosite pe continentul african în calitate de bani.

Bibliografie: Murgu, Nicolae; Isărescu, Mugur, Aurul, mit şi realitate, Iaşi, Editura Junimea, 1981.

Edward_HargravesGoana nebună după aur din secolul XIX nu a avut loc numai în Statele Unite, în California, Colorado, Nevada, în Alaska sau Africa de Sud. Este celebră şi goana după aur din Australia, declanşată în anul 1851, de Edward Hargraves, unul din cei mai statornici căutători. Acesta a mers în California să caute aur, dar, cum nu găsise mai nimic, s-a întors în ţara natală, Australia.

Aici, fără a-şi pierde entuziasmul şi credinţa că va descoperi aur, cutreiera munţii şi văile, în căutarea metalului mult dorit. Astfel, în anul 1852, el face primele descoperiri notorii, fapt care a pecetluit destinul Australiei. Populaţia nebăştinaşă  a acestui continent a crescut, de la 400.000, cât era în 1851, la 1.200.000 de locuitori, în 1861.

Zilnic, vase  pline cu oameni din întreaga lume, ancorau în porturile australiene, toţi acei oameni visând şi sperând la o viaţă mai bună aici. Câmpurile aurifere pe care le-a descoperit Hargraves erau bogate, producând aur până în anul 1910. Numai între anii 1860 – 1869 au fost extrase 80 de tone de aur pe an.

Bibliografie: Murgu, Nicolae; Isărescu, Mugur, Aurul, mit şi realitate, Iaşi, Editura Junimea, 1981.

20-lei-aur 1906În condiţiile în care, în perioada 1978 – 1889 argintul se deprecia tot mai mult în lume, dar şi la noi în ţară, iar cererea pentru aur creştea mereu, autorităţile române aprobă legea din 1889, prin care se introduce în România etalonul aur. Această lege a prevăzut ca unitate monetară leul aur.

Au rămas în circulaţie şi monede de argint, însă aveau rolul de monedă divizionară, de 0,50 bani, de 1 şi 2 lei (în valoare totală de 32 milioane lei), şi puţine monede de 5 lei (în valoare de 7 milioane lei). Puterea de plată a monedelor de argint ajungea doar la 50 de lei, acest fapt consemnând renunţarea la etalonul argint.

În schimb, monedele de aur aveau putere nelimitată. Până în 1915, statul a bătut şi a pus în circulaţie monede de aur în valoare de 10,7 milioane lei. Cea mai răspândită a fost moneda de 20 lei – aur, denumită pol de aur.

În 1906 a avut loc ultima emisiune importantă de monede de aur, în valoare de 3 milioane lei, repartizate astfel: 3000 de monede de 100 lei, 28.000 de piese de 50 lei, 15.000 piese de 20 lei şi 30.000 piese de 12,5 lei.

Bibliografie: Murgu, Nicolae; Isărescu, Mugur, Aurul, mit şi realitate, Iaşi, Editura Junimea, 1981.

bratara-aur-inimiÎncă de la primele descoperiri, acest metal preţios a fascinat omul prin frumuseţea şi strălucirea sa. În epoca de piatră, aurul era apreciat doar ca podoabă. De-a lungul timpului,aurul şi-a păstrat „funcţia” de a fi purtat ca obiect de podoabă, sau de a servi ca obiect de cult, dar au fost descoperite şi alte calităţi ale lui, aurul îndeplinind şi alte roluri.

Mai întâi, aurul a primit rolul de monedă, iar apoi de ban universal. Mai apoi, aurul a început să fie utilizat în industrie. În prezent, el este folosit în diferite domenii ale tehnicii de vârf: în tehnica de calcul, în comunicaţii, în electronică, medicină etc. Aurul a zburat în spaţiul cosmic împreună cu primii cosmonauţi, deoarece proprietăţile sale reflective sunt vitale pentru protejarea navelor cosmice.

Dar principalul motiv pentru care a fascinat aurul au fost bijuteriile, prin care omul, de-a lungul timpului, şi-a etalat puterea şi bogăţia, şi-a exprimat sentimentele, şi-a arătat aspiraţiile. Ca monedă, aurul era o măsură a valorii şi a muncii omului.

Aurul a fascinat dintotdeauna şi datorită calităţilor fizico – chimice, fiind metalul cel mai uşor de prelucrat.

Oamenii au fost atraşi dintotdeauna de ceea ce nu puteau avea cu uşurinţă. Iar aurul i-a fascinat tocmai prin raritatea lui. Acest metal preţios e atât de rar încât,  tot aurul omenirii care a fost extras până în secolul trecut, ar forma un cub cu latura de 17 metri, cântărind în jur de 88.000 tone.

Însă, în natură, aurul, fie că îl vedem sau nu, se află peste tot în jurul nostru: în apa mărilor, a râurilor şi a oceanelor, în crusta Pământului, în plante, şi, în cantităţi infime, chiar şi în corpul omenesc.

Specialiştii susţin că, în Oceanul Planetar, ar exista peste 10 miliarde de tone de aur în suspensie, adică de 100.ooo de ori mai mult decât a extras omenirea.

Cuvântul „aur” are, în toate limbile lumii, putere de simbol, devenind un superlativ unic: „inimă de aur”, „om de aur”, „meserie de aur” etc. Aurul a devenit un mit puternic înrădăcinat în condiţia umană.

Bibliografie: Murgu, Nicolae; Isărescu, Mugur, Aurul, mit şi realitate, Iaşi, Editura Junimea, 1981.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate