%archive_title% | BSG

tezaur_MoigradPuţini români cunosc acest lucru, şi anume faptul că noi, la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti avem dovada vie a faptului că strămoşii noştri au fost primii (după descoperirile de până acum) care au început să facă artă din prelucrarea aurului.

Este important de ştiut faptul că pe teritoriul ţării noastre au fost descoperite obiecte din aur datând chiar din mileniul V şi IV î. Hr.

Tezaurul descoperit la Moigrad, în judeţul Sălaj atestă aceste afirmaţii.

Ca mai toate tezaurele descoperite la noi, şi acesta s-a găsit din întâmplare, înainte de anul 1912. Mă întreb, oare dacă chiar s-ar pune puţin accentul pe descoperiri arheologice, efectuându-se săpături în zonele unde au fost descoperiri, ce s-ar putea găsi?

Tezaurul de la Moigrad este compus dintr-un idol – care este cel mai mare obiect neolitic descoperit până acum – şi încă trei idoli cu braţele în cruce. Doi dintre idoli reprezintă două femei şi celălalt o figurină masculină. Obiectul care reprezintă bărbatul este cea mai veche imagine stilizată din aur din câte se cunosc în lume.

Idolul mare, care cântăreşte peste 800 de grame reprezintă imaginea stilizată a zeiţei Pământului şi a fertilităţii.

Idolii feminini, având 20,2 g respectiv 17,4 g, au braţele şi picioarele terminate în câte două antene spiralice afrontate.

Idolul bărbat are 18,525 g este realizat printr-o şlefuire mai fină a feţei şi s-a păstrat mai bine, fiind mult mai îngrijit.

Ar trebui să fim mândri de strămoşii noştri şi să nu uităm că şi nouă ne curge prin vene acelaşi sânge, şi nu e prea târziu să ridicăm capul şi să ajungem din nou primii.

Bibliografie: Burda, Ştefan, Tezaure de aur din România, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979.

Atât pietrele preţioase, cât şi metalele nobile îşi au originea legată (ca a tuturor mineralelor cunoscute în natură), de procese geologice complexe petrecute în scoarţa terestră cu zeci şi chiar sute de milioane de ani în urmă.

Mineralele preţioase se deosebesc de cele obişnuite prin greutatea specifică, în general mare. Una din principalele calităţi ale pietrelor preţioase este duritatea, prin ea înţelegându-se rezistenţa opusă la zgârierea lor cu un obiect dur, ascuţit.

După valoarea comercială se disting: pietre preţioase, pietre semipreţioase şi pietre nobile, folosite pentru statuete, bibelouri sau în scopuri ornamentale pentru interioare.

Valoarea comercială a pietrelor preţioase este dată de calităţile lor estetice, de greutate şi dimensiuni, precum şi de raritatea acestora.

Greutatea pietrelor preţioase se măsoară în carate, un carat fiind egal cu circa 200 miligrame de mineral (carat metric). Denumirea de „carat” provine de la faptul că, în Antichitate şi în Evul Mediu, la cântărirea pietrelor preţioase se foloseau seminţe de roşcov (Ceratonia siliqua), o sămânţă cântărind aproximativ 197 miligrame.

Bibliografie: Gridan, Teofil, Florile de piatră ale Terrei, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

Noi, românii, prin tezaurele şi descoperirile arheologice care aparţin epocii preistorice a strămoşilor noştri, daco – geţii, suntem fruntaşii Europei la acest capitol şi ar trebui să fim mândri de asta.

Pe teritoriul ţării noastre, arta aurului a atins, în epoca bronzului, culmi necunoscute de alte neamuri. Acum, obiectele din aur, foarte variate, tind să atingă perfecţiunea.

Epocii mijlocii a bronzului (care începe prin anul 1700 î. Hr.), îi aparţine şi tezaurul de la Perşinari, din judeţul Dâmboviţa, aproape de Târgovişte. Aici a fost descoperită, în 1954, o spadă din aur, urmând ca, în 1962 să mai fie descoperite încă  11 pumnale, tot din aur. Cel ce le-a făurit, se pare că a fost nevoit să le ascundă înainte de a le finisa. Sunt arme de paradă, arme – emblemă.

Atât pumnalele, cât şi sabia, au câte o nervură centrală, care la sabie se desparte în mai multe fire, către mâner, şi au aripioare la bază. Sabia (fragmentul păstrat) nu are nici vârf, nici mâner, cântărind 1,4 kg, iar pumnalele au între 223 şi 505 g.

Tezaurul de la Perşinari, care, după ce a fost descoperit, a fost salvat de la topire, poate fi admirat azi la Muzeul Naţional de Istorie, în sala Tezaur.

Privind atent la frunzele copacilor, putem observa cum, ici-colo, câte una îşi transformă încet-încet verdele în auriu. Apoi, dezlipindu-se de ramura copacului, se eliberează şi se reîntâlneşte cu pământul, părintele ei. Cu aurul ei, îl îmbogăţeşte şi îl hrăneşte contopindu-e într-o  îmbrăţişare caldă.

Da, toamna ne zâmbeşte din depărtare şi se apropie încet, iar vara îşi face acum de cap cât încă mai poate.

Unii se întristează la gândul venirii anotimpului de aur, dar, după o vară arzătoare, e exact ceea ce ne trebuie: o pală de vânt răcoroasă care să ne trezească puţin la realitate. Vara te face să visezi, să fii puţin cu capul în nori, dar toamna te readuce cu picioarele pe pământ. Şi avem nevoie de asta. :)

Când păşeşti pe pământul dacic de la Sarmizegetusa, ai impresia că ai ajuns pe un tărâm din rai. Totul este strălucitor. Rămâi mut de uimire când vezi aleile parcă poleite cu aur şi argint. Nu degeaba şi-au ales strămoşii noştri acel loc deosebit pentru a-şi construi cetatea.

Până şi plantele sunt presărate cu acel „praf de stele” care parcă le dă viaţă.

Cetatea de pe Dealul Grădiștei este cea mai mare dintre fortificațiile dacice. Aflată pe vârful unei stânci, la 1.200 de metri înălțime, fortăreața a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac din Munții Orăștiei.

Ai zice că ai călcat pe un munte de aur, dacă n-ai şti că, de fapt, este un munte de mică.

Mica este un mineral din grupa silicaților cu un sistem de cristalizare monoclinic, cu o structură chimică complexă, care se substituie frecvent, dar rămân în raport constant cu ceilalți atomi. Mica are o duritate redusă – 2, paralel cu planurile de suprafață a mineralului, pe când în alte direcții duritatea este 4. Culoarea mineralului este variată, alb, roz,verde, brun, până la negru, urma fiind albă.

Există mai multe varietăţi de mică

  • poate conţine potasiu și aluminiu fiind numit muscovit sau „mică argiloasă”
  • mineral rozaceu bogat în litiu, numit „Lepidolith”
  • varietatea  bogată în aluminiu și magneziu
  • mică cu fier (sau biotit)
  • mică cu potasiu – muscovit
  • paragonit (mica cu sodiu)
  • mai este şi „Lepidomelanul”, o varietate de mică bogată în fier fiind ușor descompus

Mica se poate desface în foițe subțiri transparente, care, în bătaia soarelui strălucesc, căpătând nuanţe de argintiu şi auriu.

„Tracii sunt cel mai numeros neam, după cel al inzilor”, afirmă Herodot, părintele istoriei.

Tracii și indienii mai aveau în comun iubirea pentru aur şi iscusinţa de a lucra cu acest metal nobil.

În India antică, mineritul a fost foarte dezvoltat, inzii antici clasându-se printre primele popoare care au exploatat minele de aur. În secolul V î.e.n., cea mai mare parte din aurul folosit în Imperiul Persan venea din India.

Încă de acum 3500 de ani, indienii exploatau mine de argint, cupru, plumb, zinc, fier sau cositor. Tot în India se făceau, în vechime, sculpturi din fildeş (elefant viu), statuete, picioare pentru paturi, scaune, mânere sau oglinzi.

La fel ca pe teritoriul nostru, şi la ei existau meşteşugari pricepuţi în prelucrarea aurului, ştiind să tragă foiţe extrem de subţiri, cunoşteau tehnica auritului, şi ştiau să facă dintr-un aliaj de mercur, perle artificiale.

Indienii exportau fildeş brut sau sculptat, perle de Ceylon (achiziţionate pe sume uriaşe plătite în aur), dar şi pietre preţioase, precum: diamante, smaralde, rubine, agate, beril, şi acvamarin.

Bibliografie: Schottek, Ida, Să cunoaştem metalele şi pietrele preţioase, Bucureşti, Editura Ceres, 1993.

Pentru musulmani, Piatra Neagră este considerat cel mai sacru obiect din lume. Mecca este situată în Arabia Saudită, pe ţărmul Mării Roşii, fiind locul de naştere al profetului Mahomed. Orice musulman îşi doreşte să viziteze Mecca măcar odată înainte de a muri.

Piatra se află în interiorul de la Kaaba („casă pătrată”), o sală sobră, cu trei coloane, de al cărui plafon atârnă numeroase lămpi din aur şi argint. Pe podeaua din marmură este aşezată această faimoasă piatră care este, de fapt, un ansamblu format din 3 bucăţi mari şi încă câteva fragmente, legate între ele de un cerc de pietre încastrate de un cerc de argint. Diametrul total este de 30 cm, culoare neagră roşiatică sau cu dungi galbene şi roşii, culoarea amintind de lavă sau bazalt.

Legenda pietrei spune că patriarhul Abraham, „tatăl arabilor”, trecând prin mohorâtele văi de la Hedjaz, în spatele fiecărei roci era câte un demon care încerca să-l ademenească, dar el se ţinea ferm în credinţa sa. Pentru asta, Dumnezeu a vrut să-l răsplătească şi i-a trimis din cer o piatră albă. Abraham a ridicat un monument cubic unde a pus piatra.

Legenda, răspândindu-se între arabi, fiecare a vrut să sărute piatra, pentru a-şi arăta credinţa, piatra având proprietatea de a le absorbi păcatele. Absorbind atâtea păcate, piatra a devenit neagră, neagră ca păcatul însuşi.

Originea pietrei nu este cunoscută. Geologii susţin ca ar putea fi un meteorit căzut în timpurile preislamice.

Bibliografie: Schottek, Ida, Să cunoaştem metalele şi pietrele preţioase, Bucureşti, Editura Ceres, 1993.

Încă din cele mai vechi timpuri, teama de boli, de ghinion, de duhuri necurate, de trăznete sau de alte fenomene a determinat omul să caute aliat în diferite obiecte cărora le-a atribuit proprietăţi magice.

Talismanele şi amuletele reprezintă astfel de obiecte, în care oamenii cred că-i ajută în anumite momente de necaz sau bucurie, schimbându-le soarta în bine.

Amuletele erau bucăţi de pietre, cochilii răsucite de scoici viu colorate, pietre strălucitoare, despre care se spunea că apără nu numai de boli, dar şi de deochi sau de blesteme.

Cuvântul „talisman” provine din arabă, de la tilsam, şi acesta preluat de la greci, talioma (obiect „consacrat”), ambele provenite din ebraică de la tselem – imagine.

Dintotdeauna, pietrele, creaţii ale naturii, care se distingeau de sol, erau considerate magice, având proprietăţi misterioase. Chiar şi în zilele noastre, mulţi oameni cred că anumite pietre preţioase şi semipreţioase au o influenţă asupra omului.

Diferenţa între amuletă, fetiş şi talisman constă în materialele din care sunt confecţionate. Pe când fetişul era realizat numai din elemente ce se găsesc în natură în stare pură, cum ar fi scoicile, anumite părţi dintr-un animal, etc., talismanul poate fi realizat şi din elemente materiale artificiale, prelucrate de om, nu aşa cum erau găsite în natură.

Talismanele pot fi chiar şi bijuterii, cu sau fără pietre preţioase. Poate fi un breloc sau orice alt obiect care îţi place sau de care te simţi legat, prin amintiri etc.

Omul a simţit şi simte nevoia să creadă în ceva, fie el şi un obiect despre care crede că îi oferă forţă şi energie de a trece mai uşor prin viaţă, îl ajută să treacă peste obstacole şi-l fereşte de rele.

Bibliografie: Schottek, Ida, Să cunoaştem metalele şi pietrele preţioase, Bucureşti, Editura Ceres, 1993.

 

Aurul, regele metalelor, a fost apreciat din toate timpurile pentru frumuseţea, strălucirea şi măreţia lui.

Aurul a fost preţuit de oameni încă din antichitate, şi, de-a lungul vremii, au rămas o serie de proverbe şi expresii, mai vechi sau mai noi:

  • Un om cu inimă de aur – un om bun la suflet;
  • Meseria e brăţară de aur – la fel ca aurul, meseria înnobilează omul;
  • Să câştigăm aurul – se referă la medalii sportive;
  • Să ne apărăm aurul – bogăţia ţării;
  • Tot ce iese din mâna lui e aur – este un om priceput, un meşter bun;
  • Aurul deschide raiul – nimeni nu poate rezista frumuseţii acestui metal, nici chiar îngerii;
  • Aurul şi în glod străluceşte (glod – noroi, tină, drum noroios);
  • Tăcerea e de aur – de multe ori, dacă taci, eşti mai câştigat;
  • Acest om nu-i aur curat – ascunde ceva, are anumite defecte ascunse;
  • Opera este mai interesantă decât autorul ei. Aurul e cu mult mai fascinant decât mina de aur. (aforism de Valeriu Butulescu în Noroi aurifer);
  • Nici ceasurile de aur nu se învârt mai lent. (aforism de Valeriu Butulescu în Stepa memoriei) - timpul se scurge la fel de repede, indiferent ce îl măsoară;
  • Amor – licoarea otrăvită, băută din cupa aurită. – Pedro Calderon de la Barca – iată ce definiţie frumoasă a amorului;
  • Cheia de aur deschide toate porţile – Goethe, în Faust;
  • Ne poleim defectele cu aurul calităţilor noastre –  Valeriu Butulescu în Imensitatea punctului;
  • Acest om promite aur – are potenţial;
  • Sfântul Ioan Gură  de Aur – cel mai mare predicator creştin;
  • Vârsta de aur – tinereţea, cu frumuseţea şi strălucirea ei;
  • Epoca de aur – o perioadă înfloritoare, a progresului şi a bunăstării;
  • Peştişorul de aur – cel care îţi  îndeplineşte dorinţele.

Atunci când achiziţionăm o bijuterie, de obicei, are şi o piatră preţioasă sau semipreţioasă (sau chiar mai multe). Nu toţi suntem specialişti în domeniu, dar, dacă ştim ce culoare are piatra, ne putem da seama, cu uşurinţă, ce este.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate