%archive_title% | BSG

Leul lydianUn om care nu cunoaşte istoria şi nu învaţă din ea, nu are viitor.

„Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii.” spunea Nicolae Iorga.

Istoria aurului este strâns legată de dezvoltarea societăţii omeneşti. De multe ori, obiectele din aur, cu mii de ani vechime, au fost dovezi ale istoriei, ajutându-ne să ne descoperim trecutul.

În urma unor săpături făcute în Valea Regilor din Iran s-au descoperit vase, salbe, inele şi multe alte obiecte din aur, cu o vechime de 6000 de ani. Acestea sunt mărturia traiului îmbelşugat dus de clasa stăpânitorilor, datorită muncii săracilor.

Cu mii de ani înaintea erei noastre, fenicienii făceau schimburi comerciale cu aurul pe care îl transportau pe corăbiile lor, din Asia Mică. Ei au povestit grecilor despre bogăţiile legendare ale regelui Solomon şi despre cetatea de aur Ofir, care s-ar fi aflat în Nordul Etiopiei.

Etiopienii aveau aur, însă nu aveau fier. Aşa că dădeau fenicienilor aur, în schimbul fierului. Tot fenicienii sunt cei care au adus din Lydia, o ţară din Asia Mică, monede făcute din „electron” – amestec de aur cu argint. Aceste monede au apărut în urmă cu mai bine de 3000 de ani. Se pare că şi lydienii aveau ca simbol tot leul.

Acum vreo 2600 de ani, grecii au bătut şi ei monede rotunde, imitându-i pe lydieni. Acestea au fost mult mai frumoase, fiind bătute în tipare tăiate de meşteri pricepuţi, cunoscute ca fiind cele mai frumoase monede din câte a cunoscut antichitatea.

În vechiul Egipt au existat râuri cu nisipuri aurifere şi chiar mine de aur. Acestea au fost secătuite rapid de către faraonii şi preoţii egipteni. Între Nil şi Marea Roşie, într-un loc numit Valea Porumbeilor, se găseşte cea mai veche mină de aur din lume, având o adâncime de 300  de metri.  La intrarea în mină, arheologii au găsit cea mai veche hartă topografică din lume, ce reprezintă Valea Porumbeilor cu dealurile şi drumurile înconjurătoare. Pe pereţii minei se observă hieroglife şi desene dedicate extragerii şi prelucrării aurului.

Smaraldul este supranumit „regele pietrelor preţioase”, fiind utilizat pentru bijuterii, amulete şi obiecte religioase, încă de la începuturile istoriei. Culoarea smaraldului e verde – smarald (culoare acceptată prin definiţie ca fiind o nuanţă de verde), fiind transparent, translucid sau opac. El este menţionat şi în Biblie, ca fiind una dintre pietrele apostolice (Sf. Toma).

Smaraldul este reprezentativ pentru cei născuţi în zodia Taur.

Efectele tămăduitoare pe care le are smaraldul asupra celui care îl poartă sunt cunoscute din antichitate. Astfel, smaraldul întăreşte memoria, tratează arsurile stomacale şi ulcerele gastrice; mai e folosit şi în tratamentul bolilor de ochi, de inimă, sau ale vezicii biliare.

A fost descoperit în mormintele faraonilor egipteni şi excavat de la Pompei şi Herculanum. Cele mai vechi mine de smarald, şi singurele pentru mult timp, se află în Egiptul de Sus.  Minele Cleopatrei au fost exploatate prima dată în Antichitate de egipteni, apoi de greci, romani, arabi şi turci.

Cele mai frumoase smaralde sunt păstrate în tezaurul din Istambul, la Palatul Topkapî şi în tezaurul fostului şah al Iranului.

Cea mai importantă sursă de emarald este Columbia, unde incaşii l-au extras încă dinainte de venirea spaniolilor. Smarald se mai extrage şi din Rusia (Munţii Ural), unde Malişevo, cea mai adâncă mină de smarald din lume (350 m), a produs smaraldele Kokovina (1100 ct) şi Faimosul Ural (3362 ct).

De obicei, smaraldul este montat în bijuterii din aur, ca piatră cantrală, solitară.

Arama este denumirea populară a cuprului. Este un metal de culoare roșiatică, extrem de maleabil, de ductil și foarte bun conductor electric.

Omul a început să folosească metalele native în aşa-numita epocă a metalelor, în mileniul IV, î. e.n. Aproape în acelaşi timp, în diferite locuri din Asia, nord – estul Africii şi Europa, omul începe să cunoască şi să folosească aurul, cuprul, argintul şi cositorul. Primele obiecte au fost prelucrate de om din cupru nativ.

Numele de „cyprium” a fost dat de romani cuprului, el derivând de la numele insulei Cipru, deoarece în timpul romanilor, zăcămintele de aramă din Cipru erau renumite pentru puritate minereului şi a metalului obţinut din el.

Istoria spune că omenirea a trecut întâi prin „epoca de aramă” şi apoi prin „epoca de bronz”. Şi pe teritoriul ţării noastre, metalurgia cuprului şi a bronzului era cunoscută, fapt dovedit de numeroase obiecte găsite de arheologi. Zăcământul de la Baia de Aramă este menţionat în date sigure ca fiind exploatat din timpul domnitorului Mircea cel Bătrân (1386 – 1418).

Dar de la ce vine proverbul românesc „A-şi da arama pe faţă”?

Cum vă spuneam şi în alte articole, primele monede erau făcute din aur şi argint. Falsificatorii de monede le faceau din aramă şi le acopereau numai cu un strat foarte subţire de metal preţios. După un timp de folosire, când se rodea suprafaţa de aur sau argint, apărea de dedesubt arama monedelor false.

Prin analogie, acestă locuţiune se aplică persoanelor care, la fel ca monedele contrafăcute de pe vremuri, işi arată deodata pe faţă năravurile şi caracterul care până atunci stăteau ascunse sub un zâmbet prefăcut sau sub vorbe dulci. Cunoaşteţi astfel de persoane?

bratara-aur Aurul este, poate, cel mai căutat și îndrăgit metal prețios din lume. Din istorie ştim că secole întregi, acest metal nobil s-a folosit ca și mijloc de plată. Valoarea lui nu se pierde în timp; este ca o valoare eternă.
În fiecare epocă, pentru fiecare cultură, aurul a însemnat foarte mult. Națiuni întregi au luptat, au ocupat alte ţări și alte ținuturi pentru a intra în posesia aurului. Nu s-a schimbat mult din antichitate până în prezent, aurul fiind și acum la putere; este indicele economiei și al bunăstării, precum și simbolul eternității.
Utilizarea aurului datează încă din timpuri preistorice. Aurul a fost cunoscut și de omul primitiv, care a recunoscut în aur o valoare neprețuită, când l-a găsit în albia  râurilor sau pe malul acestora.
Aurul a fost foarte apreciat în civilizațiile antice, de exemplu de egiptenii antici, precum și de către romani. Dar cea mai mare dragoste față de aur a avut-o civilizația sud-americană a incașilor. Drept exemplu, Templul Soarelui avea pereți placați cu aur și argint. Spaniolii au invadat și cucerit Imperiul Incașilor, au devastat și au jefuit în totalitate templul, golindu-l de toate ornamentele confecționate din metalul prețios, adică din aur pur.
În concluzie, aurul a fost și este cea mai căutată marfă din lume, stând la baza multor conflicte și războaie în istoria omenirii. Din cauza lui au fost descoperite continente și ținuturi noi. A provocat isterii în masă, una dintre ele a fost în anul 1848, când a luat naștere mare goana după aur din California (California Gold Rush), când 300 000 de oameni au pornit după căutarea aurului pe coasta Pacificului, în speranța îmbogățirii.
Deci, repet întrebarea, de ce este aurul atât de dorit? Nu știu, poate nu o sa înțeleg niciodată, dar totuși, luând argumentele din istorie, am ajuns la părerea că merită să investesc în aur, chiar dacă mie, ca bărbat, nu îmi face o deosebită plăcere să port bijuterii.

berbec-aur-diamantDiamantul are un grad de refracție foarte ridicat, strălucind în toate culorile curcubeului. Cel mai mare grad de refracție îl are tăietura în „briliant”, despre care se spune că a fost inventată de cardinalul Mazarin.

Tăierea diamantelor e o operație foarte delicată. Prima operație este clivajul (o formă aparte de spărtură), adică desfacerea mecanică a lamelor ce compun cristalul natural al diamantului. Apoi, diamantul brut este frecat cu un diamant clivat. Urmează apoi tăierea fețelor și lustruitul, care necesită multă îndemânare.  Diamantul se taie în briliant când are toate fețele lustruite pe toate părțile sau se mai poate tăia în rază, tablete, picătură  și piramidă.

Diamantul incolor și transparent este foarte rar. Cele mai rare și mai prețuite diamante sunt cele colorate în verde, roșu și albastru, iar cele galbene sunt cele mai comune. Culoarea se datorește unor oxizi metalici care se află în cristale.

Dacă stă ziua la soare, diamantul devine fosforescent în întuneric. Iar dacă este frecat în întuneric cu o bucată de postav (țesătură de lână groasă), acesta luminează.

Diamantul protejează nativii născuți sub semnul zodiacal al Berbecului.

În secolul XVII, alchimistul Boetius de Boat spunea că diamantul „are putere contra veninului, contra ciumei și vrăjitoriei, precum și contra fricii. De asemenea liniștește mânia și aduce dragostea între căsătoriți…” Să nu uităm că în vremurile acelea, majoritatea căsătoriilor erau aranjate, iar de dragoste nu prea se ținea cont. La câte divorțuri sunt acum, poate că un diamant ar face minuni într-o căsnicie. :)

aquarius-amethyst-zirconia-pendant-8_silver_2Cuvântul provine de la grecescul amethystos, care se traduce „împotriva beției”. Asta deoarece, potrivit credinței din Evul Mediu, cei care beau din cupe de ametist, nu se îmbătau. Era denumit „piatra episcopală”, dar totodată era un simbol al dragostei carnale.

Ametistul este considerat a fi cea mai frumoasă dintre varietățile de cuarț și a fost cunoscut în vechime de egiptenii antici, de romani și etrusci. Se credea că cel care poartă la el ametist este ferit de vrăji și de magie neagră. De asemenea, el întărește voința, echilibrează metabolismul, tratează insomniile și nevralgiile.

Vărsătorul este zodia pe care o protejează ametistul.

Culoarea acestei pietre este violet deschis până la închis, sau roșu – violet, fiind transparent și translucid și având un luciu sticlos. Rocile – gazdă ale ametistului sunt cele metamorfice, filoane hidrotermale și aluviuni.

Încă din Evul Mediu, Brazilia este renumită pentru producția de ametist, acesta găsindu-se ca un fel de tapet în interiorul rocilor bazaltice, pe o suprafață de cca 1,5 milioane km pătrați. Se mai găsește ametist în cantități mari în: Bolivia, SUA, Canada, Mexic, Sri Lanka, India, Japonia, Coreea, Madagascar, China, Zimbabwe, Mozambic, Australia, Rusia (Munții Ural), Germania, Elveția, Irlanda, Armenia, Slovacia, Bulgaria și Republica Cehă.

Adesea, ametistele au fost montate în bijuterii de coroană, precum sceptrul Ecaterinei cea Mare sau sceptrul coroanei imperiale britanice. În tezaurul Vaticanului este păstrat inelul cu ametist al Papei.

Ametistul trebuie ferit de lumină puternică, deoarece, ca toate pietrele de culori deschise, își poate pierde culoarea.

 

Aur, 34 mm lăţime, Irish Creek, Grass Valley, California, SUA

Aur, 34 mm lăţime, Irish Creek, Grass Valley, California, SUA

Cuvântul „aur” vine din latină, de la aurum.

Aurul este cunoscut ca metal prețios din mileniul IV î.Hr. A fost prețuit de sumerieni, egipteni, azteci, incași, populația maia, greci și romani, care l-au folosit mai întâi ca obiect de cult, iar apoi ca monedă. Monedele egiptenilor antici erau bătute din aliaj de aur și cântăreau 14 g. Primele monede lidiene erau făcute dintr-un aliaj de aur și argint, în secolul VII, î. Hr., cântărind tot 14 g. Monedele aureus, din Roma antică cântăreau 4,5 -8,2 g.

Efectele tămăduitoare ale aurului sunt: încetinirea procesului de îmbătrânire și transferul de energie pozitivă, alungând tristețea. Aurul se descarcă energetic în apă călduță și se reîncarcă în scurt timp la soare.

Punctul de topire al aurului este 1064 grade Celsius.

Aurul se exploatează de peste tot din lume. Printre cele mai importante depozite sunt cele din Japonia (lângă Oguchi şi Kagoshima), Filipine (Luzon), Noua Guinee (fluviul Bulolo), Rusia (munţii Ural), Noua Zeelandă şi Fiji. În Australia au fost descoperite, în secolul XIX, blocuri uriașe de aur, de 68,26 kg, 71,03 kg și 92 kg. În California, lângă Sacramento, s-a descoperit o pepită de 35 kg.În Chile s-a găsit o pepită de 153 kg, iar în Brazilia una de 62,3 kg. Alte locuri care merită menționate sunt: Canada, în Yukon și Teritoriile de Nord – Vest; Mexic (El Bargueno), Chile (El Indio), Peru sau Columbia. Aproape toate țările din Africa au produs aur. Cel mai mare producător de aur din lume este Africa de Sud, unde conglomeratele aurifere din regiunea Witwatersrand au produs mai bine de un secol până la 700-1000 de tone pe an. Din 2001, producția de aur este de până la 400 de tone anual.

Aurul a jucat un rol important în istoria multor țări, inclusiv a noastră. El a rămas un standard monetar până în zilele noastre, fiind utilizat, pe lângă confecționarea bijuteriilor, a obiectelor decorative sau placări, și în tehnologia modernă, mai ales în optică și electronică.

Uneori, drumul de la obișnuit la valoros durează câteva secole. La noi, oamenii, se întâmplă acest lucru în special cu artiștii sau oamenii de știință prea răsăriți pentru vremea lor. Îi avem aici pe Vincent Willem van Gogh sau Leonardo Da Vinci, a căror operă a fost cu adevărat apreciată și înțeleasă după secole sau decenii de la moartea lor.

În minele de aur din America de Sud, conchistadorii spanioli aflau, pe lângă filoanele de aur, și un metal de culoare argintie, dar care avea o densitate mai mare decât argintul și despre care nu știau ce este. De aceea i-au și spus „plata”,  ceea ce în limba spaniolă înseamnă argint. Era foarte uzual folosit și termenul de „argint greu”. În unele mine chiar îl aruncau la gunoi, precum făceau și minerii nemți cu nichelul. Până când, la un moment dat, în 1758, s-au descoperit foarte multe monede care păreau să fie din aur după cum sunau dar în interiorul lor aveau acest „aur alb” și doar pe deasupra erau suflate cu aur. Un cercetător pe nume Scheffer comunică Academiei din Stockholm despre acest minereu provenit din minele din America de Sud. Spaniolii și portughezii, descoperind aceste falsuri în circulație au dispus ca platina, căci despre ea era vorba, să fie aruncată în râuri și în mare pentru a evita astfel falsificarea aurului. În antichitate, egiptenii și amerindienii aveau bijuterii confecționate din bobițe de platină.

Platina este unul din metalele nobile care a ocupat pentru multă vreme chiar poziția de cel mai scump metal de pe piață, alături de paladiu. Este cel mai plastic metal; din el se pot obține foițe subțiri de 0,015 mm. Este un foarte bun conductor electric și aproape la fel de maleabil ca și aurul. În schimb, este atacat de mai mulți acizi decât aurul, dar are o rezistență mult mai mare la uzură, având duritatea mai mare. Aceasta este o calitate pentru care platina este folosită la confecționarea bijuteriilor cu pietre prețioase, deoarece rezistă mult mai bine uzurii în timp. Platina se folosește în industrie, cu succes, din 1934, și tocmai proprietățile ei fizice extraordinare au făcut-o să aibă o cerere foarte mare în electronică, medicină sau chimie.

În Praga, pe timpul domniei lui Rudolf al II – lea, în secolul XVII, a început o nouă epocă de aur; în oraș mișunau o grămadă de alchimiști, dar mai ales de șarlatani. Chiar împăratul, care, pe lângă numeroasele calități, era deseori excentric și depresiv, era înconjurat mai mereu de magicieni, astrologi sau falși alchimiști.

Acești așa-ziși alchimiști urmăreau să convingă lumea că au darul divin de a găsi comori ascunse. Ei încercau să-i păcălească pe naivi, vânzându-le diferite talismane care, spuneau ei, aduc bogăție, aur și putere.

Pe o stradă îngustă din Praga, supranumită „Ulița de aur”, trăiau toți șarlatanii, iar unii dintre ei, pentru a lăsa impresia spectatorilor că ei pot să transforme metalele obișnuite în aur, ei foloseau creuzete cu fundul dublu. Acest fund fals era fuzibil și cuprindea aur, care apărea în masa topită după operație.

Alții ascundeau bulgări de aur în pământ și, cu o așa-zisă „baghetă magică”, pe care o tot agitau deasupra locului respectiv, se făceau că au descoperit aurul. Făceau asta pentru a-și face faimă; îi convingeau pe oamenii creduli care asistau, că ei pot descoperi comori.

Dar alchimiștii n-au reușit să fabrice nici un gram de aur, dim plumb sau din mercur, așa cum pretindeau ei, iar locul de extracție al acestui metal prețios au rămas tot minele.

opal balantaÎn vechime, opalul a fost folosit întâi pentru confecţionarea uneltelor, şi  abia mai târziu pentru obiecte decorative şi în bijuterii din aur sau argint. Atât asirienii, cât şi babilonienii şi romanii spuneau că opalul alungă ghinionul şi spiritele rele.

Culorile opalului pot fi: brun, negru-brun (denumit şi opal comun), galben-brun, roşu – brun (numit şi „opal-de-carne”), galben-verzui, incolor, alb, roşu-portocaliu, albăstrui, cu irizaţii; mai sunt şi diferite texturi cu forme masive, sferice sau în benzi (lemn opalizat). Culoarea opalului păleşte dacă piatra pierde apa absorbită (hidrofan), produsă câteodată de incluziuni ale altor minerale. Opalul este sticlos şi sidefos. Urma lăsată de opal poate fi albă, maronie sau galbenă.

Peste tot în lume se găseşte opal. Opal comun sau lemn opalizat se găsesc în India, Mongolia, Irak, Indonezia, Siria şi Australia şi multe alte ţări. Mexicul are peste 150 de locaţii de unde se exploatează opal nobil roşu, albăstrui, verzui şi chiar negru şi opal de foc. Opalul nobil este alb, având un fantastic joc de culori (albastru, verde şi roşu).

Multe opaluri sunt renumite pentru culoarea, forma şi dimensiunea lor. Astfel, sunt renumite opalurile: Harelquin (600 g), expus la Muzeul de Istorie Naturală din Viena, Olympic Australia (3.600 g), Light of the World (Lumina Lumii, 512 g) şi Roeblig (608 g).
Opalul protejează nativii din Balanţă; este folosit în tratarea depresiilor, în tratamentul bolilor digestive şi tonifică inima. Ca multe alte pietre, şi opalul se descarcă energetic în apă, dar se reîncarcă rapid la soare.

CJ 01

- Ai nevoie de un împrumut rapid?

- Te-ai plictisit de bijuteriile pe care le ai?

- Vrei sa faci un cadou deosebit?

- Ori, poate, pur si simplu vrei sa investești în aur?

Oricare ar fi motivul, eşti binevenit la Agenţia BSG Amanet 057 din Cluj – Napoca, de pe Str. Fabricii, nr. 3/175B , situată vis-a-vis de biserică, lângă Hotelul Paradis și magazinul de piese auto Escom, între B-dul 21 Decembrie 1989 și Str. București.

Dacă ai nevoie urgentă de bani împrumut sau dorești să cumperi bijuterii din aur, locuiești sau ești în trecere în Cluj-Napoca pe străzile din apropiere –Strada București, Ciocârliei, Lacul Roșu, Iazului, Scorțarilor, Bârsei, Fabricii, Aurel Vlaicu, Fabricii de Zahăr, Inului, Rovine sau Cibinului, apelează cu încredere la BSG Amanet!

Se poate ajunge în zonă cu următoarele mijloace de transport în comun: autobuz nr. 8, 8L, 24, 24B, 30, 34, 46B, 47, 47B, 48 și troleu nr. 4, 5, 6, 7, 25.

Informaţii utile puteţi primi la nr. de telefon: 0264.599.333

Orarul nosrtu este: de luni până vineri, între orele 08.15 -16.45, iar sâmbata între 08.15 – 12.45.

Peninsula Alaska a fost descoperită și stăpânită de ruși, până în anul 1867, când aceste pământuri au fost vândute americanilor pe 15 milioane de ruble. Rușii erau în culmea fericirii că au putut scoate atât de mult pe un deșert înzăpezit și înghețat, iar Steward, secretarul de stat american a fost învinuit că a dat prea mult.
Însă roata s-a inversat în 1897, după 30 de ani, când trei bărbați rătăceau pe râul Klondike, pe lângă locul unde, prin 1843, cercetătorul rus Zagoskin a găsit aur în râu. Atunci, acest cercetător a informat guvernul țarist, dar acesta nu i-a dat nici o importanță.
Cei trei călători au străbătut deșertul cu zăpezi, și nu le-a fost deloc ușor. Lipsiți de orice speranța, într-o zi, pe când se pregăteau să mănânce dintr-o ciorba făcută dintr-un pește mare pe care l-au prins din râu, au văzut că sclipește ceva pe fundul oalei. Era o bucata de aur.
În scurt timp, acel loc era plin de oameni, care veneau val-vârtej, pe jos sau cu sănii trase de câini sau de reni, toți dorind să se îmbogățească.

Poate de multe ori cuvintele descriu prea sărac ceea ce trebuie transmis în legătură cu un lucru sau un eveniment. De aceea, atunci când există, imaginile vorbesc cel mai bine. Mai jos observați cum a evoluat aurul, euro și dolarul în ultimii 10 ani. Ce observăm este de-a dreptul șocant! Cine a economisit în aur acum 10 ani, azi are un profit de 500%. De 10 ori mai mult decât în Euro! Dacă vrei să găsești aur ieftin, bijuterii ieftine din aur, la BSG Amanet e locul ideal.

În Persia, acum câteva mii de ani, Zoroastru, un mare înțelept a închegat un sistem religios, bazat pe două forțe: binele și răul. Bineînțeles că au apărut apoi și preoți care, adoptând acest sistem, se foloseau de știință, pentru a atrage adepți și credincioși. Ce făceau ei? Știau că în peninsula Apşeron există emanații puternice de gaze. Ei au captat gazele printr-o conductă subterană și au ridicat un templu, deasupra căruia au instalat patru urne imense în care ardeau gazele, spunând că e „spiritul sau duhul pământului”. Secretul a fost bine păstrat de preoți, care primeau de la pelerinii credincioși multe daruri, constând în aur și pietre prețioase. Acești pelerini, fără prea multe cunoștințe, numeau arderile de gaze „focuri sacre”, minuni trimise de zei.

Şi la noi în ţară există astfel de emanații de gaze, lângă comuna Lopătari, Buzău.

Romanii, străbătând pământurile Daciei, au dat și ei peste aceste „focuri vii”, care nu se sting nicicând.  Ei se închinau în fața lor, crezându-le niște mărturii ale existenței zeilor.

Aceste cazuri de „fântâni cu flăcări”, au fost studiate de profesorul Grigoriu Ştefănescu. Gazul natural (gazul metan și cel de sondă) este un rezultat al transformărilor suferite de substanța organică în condiții speciale, pe fundul bazinelor de sedimentare. Acesta a migrat prin crăpături, până când a întâlnit un strat impermeabil și s-a adunat acolo, în cantități mari, până l-au descoperit oamenii, care erau în căutare de comori subterane, de orice fel. Astfel, ei au descoperit o bogăție a pământului, care ne face viața mai ușoară.

 

Se spune că, la fel ca alchimiștii, care tot încercau să fabrice aur în laborator, tot aurul a fost cel care l-a călăuzit pe Cristofor Columb în călătoriile sale. Astfel, în cea de-a treia călătorie a sa, acesta debarcă pe pământul american, la gurile fluviului Orinoc, acolo unde, după vreo 40 de ani, în anul 1538, se naște legenda lui „El Dorado”.

Cel care a născocit această poveste este locotenentul Orellana. Acesta spunea că a descoperit, dincolo de gurile fluviului Orinoc, un adevărat imperiu, numit Marele Moxo, imperiu întemeiat de Gasear, fiul lui Antabalippa, ultimul rege din Peru. Acest locotenent povestea despre capitala acestui imperiu, Manoa, că ar fi fost plină de palate învelite în aur. Mai spunea despre rege că zilnic își acoperea tot corpul cu praf de aur, iar seara îl îndepărta, spălându-se într-un lac.

În urma povestirii locotenentului Orellana, o mulțime de oameni au plecat în expediții, visând la acel aur, însă neavând nici o indicație precisă.

Cartea „El Dorado” a fost scrisă de Walter Raleigh, un aventurier englez care, ca mulți alții, a plecat în căutarea faimosului oraș de aur. Despre Raleigh se spune că „prețuia aurul mai mult decât conștiința lui”. El pleacă din Anglia cu cinci corăbii și caută aur la gurile fluviului Orinoc, dar ce găsește el va fi doar cupru, și ăla în cantitate mică.  Întors acasă, el publică întâi cartea „Descoperirea bogatului și întinsului imperiu al Guyanei și al marelui oraș de aur Manoa”, după care e închis, fiind acuzat de complot împotriva regelui. Aici, în închisoare scrie cartea „El Dorado”, care îl încântă pe rege. Regele îl eliberează și îl trimite în altă expediție, cu o caravană de 12 vase și 3000 de marinari, pentru a cuceri „El Dorado”.

Acesta a jefuit tot ce i-a ieşit în cale, a debarcat la vărsarea fluviului Orinoc, apoi a urcat pe fluviul Amazon dar tot nu a găsit oraşul de aur. Pe rând, era părăsit de marinari, care nu mai voiau să atace, plecându-i apoi, una câte una, şi corăbiile.

Constrâns de echipaj să se întoarcă în Anglia, acesta a fost în cele din urmă condamnat la moarte şi decapitat în anul 1618.

S-a ajuns la concluzia că „El Dorado” nu există, însă şi acum unii mai cred şi mai caută „ţara aurului”.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate